La confluența 2013-2014 Bucureștiul oficial a avut câteva demersuri de politică externă care nu au trecut neobservate și, mai ales, taxate. Dialogul româno-american a consemnat o întâlnire Corlățean-Kerry și o strângere de mâna Ponta-Obama, iar președintele țării a avut convorbiri în Israel și Statul Palestinian. ?ê?£i – simplă întâmplare? – tocmai în acest răstimp, România a fost ținta a două mistificări în presa străină: că a fost implicate în vânzarea de arme către regimul din Siria și că va oferi găzduire membrilor unei organizații teroriste ostilă Republicii Islamice Iran.
Prima dezinformare a fost dezmințită prompt de către Ministerul român de Externe, iar comentariul de presă ar putea adăuga că și dacă ar fi fost vorba de livrare de arme, destinatarul ar fi fost regimul legitim, unanim recunoscut, al unui stat membru al ONU, iar arme în Siria, către toate taberele, furnizează multă lume, începând cu cele mai notorii democrații. ?ê?£i fără arme dinafară ar mai fi fost măcel în Siria?
?ê?£i a doua dezinformare e lesne de demontat, fie și dacă ne gândim doar la sursa și la filiera de dispersare a minciunii. “?ê?£tirea” despre un pretins accept al României de relocare, pe teritoriul său, a 3000 de “reprezentanți” ai organizației teroriste Mojahedin-e Karq (MEK) a fost confecționată de un obscur așa-zis ziarist bulgar, pe baza interceptării unui dialog electronic, între două angajate ale MAE de la București, de pe un blog inexistent. Articlierul bulgar n-a reușit să livreze producția să în presa din România, dar i-a mers cu “Vocea Rusiei” și cu blogul ziarului britanic “Telegraph”, care au umflat, și ele, calomnia.
Cert este că organizația MEK, se află angajată de câteva decenii în acțiuni subversive împotriva regimului instalat de Revoluția Islamică din Iran, a comis numeroase atentate și asasinate, inclusiv împotriva savanților atomiști iranieni și a populației pașnice iraniene, dar și în alte țări (de pildă, la Burgas, în 2012, împotriva turiștilor israelieni), fiind declarată organizație teroristă de SUA si UE (ulterior, Washingtonul “a iertat-o” de acest stigmat). Tabăra principală a MEK se află acum în Irak, iar minciuna din presa susține că majoritatea celor de acolo vor fi mutați în România, în baza unei înțelegeri româno-americane. Autoritățile române aveau să respingă această intoxicare, pe măsură ce minciuna și-a continuat traseul. “Vocea Rusiei” vorbea, pe un ton apocaliptic, despre “un risc foarte mare, un pericol de care statul român trebuie să se apere cu fermitate” , iar blogul ziarului britanic plusa, și el, că “publicarea informațiilor despre mutarea a 3000 de teroriști pe teritoriul țării va produce, cu siguranță, reacții publice împotriva guvernului”.
Cu toată “siguranța” celor de la “Telegraph” , riscul, pericolul, reacțiile publice împotriva guvernului etc. etc., nu s-au “produs”, iar premonițiunile catastrofice s-au confirmat doar ca agenți toxici meniți să vicieze atmosfera din jurul României, țara care, așa cum se remarca în presa internațională, pare hotărâtă să reia tradiția sa de politică proactivă în zona frământată a Orientului Mijlociu. O zona care cunoaște în acest moment, un reviriment dătător de speranțe prin dialogul Teheran-Washington , dar în continuare cu o moștenire împovărătoare de conflicte și incertitudini. Dar o zonă în care România a fost – și rămâne – constant un partener de dialog cu toate statele și forțele responsabile implicate, un partener atent la orice act care ar putea fi considerat drept inimical sau ostil de către acestea, cum ar fi, de pildă, și pretinsa înțelegere privind relocarea unor membri ai MEK în tabere amplasate în România.
Să ne bucurăm oare, în România, când, iată, atunci când se întampla câte ceva cât de cât semnificativ în ce privește prezența țării în dialogul internațional, se declanșează asemenea operațiuni de torpilare și mistificare și în țări foste aliate, și în țări astăzi aliate? E oare momentul să ne întrebăm, din nou, cui și de ce i-ar fi acum frică de România?
Corneliu Vlad
