Nume de celebritate in grafica lumii, Eugen Mihaescu debuteaza acum si ca romancier. Inca o surpriza dupa multele cu care « ne-a obisnuit »de cand a revenit acasa, dupa indelungile etape – artistice si de viata – pariziene, elvetiene, new-yorkeze. Dupa ce a surprins ca eseist si memorialist, iata ca devine si – probabil – seniorul mondial al debutantilor in proza beletristica. Romanul sau « Corina » este insa creat cu o mana atat de sigura (e si mana artistului vizual, desigur), incat in numai vreo suta de pagini desfasoara o poveste de dragoste framantata si zbuciumata, pe decorul catorva tari si continente, si pe amplul arc de timp, contorsionat si el, care a fost a doua jumatate a secolului abia incheiat. Dar este si povestea destinului a trei femei, din trei generatii, ale caror vieti au fost schingiuite de un personaj memorabil de malefic, intruchipare parca a Raului absolut. Adica, ne previne din capul locului autorul, « ceea ce veti citi este cruda realitate rostogolita peste bietele personaje ». Parafrazand un titlu celebru, s-ar putea spune Dragoste in vremuri cumplite.
Este oare, prin aceasta, cartea, una trista, dureroasa, atroce? Si da, si nu, adica tot asa cum e viata. Caci este in acelasi timp o carte peste care adie din cand in cand si un aer de tandrete, de suavitate. De fapt, insa, o carte care trece dezinvolt prin viata si care cucereste tocmai prin impresia ei de sinceritate si veridic. Comparabila uneori cu Vian, Sagan, Mihail Sebastian (scuze pentru rima involuntara). Si nu este Corina una dintre prezentele feminine cele mai fascinante ale lui Sebastian ?
Deschiderea spatiala si temporala a acestei – in fond – povesti (dar cat de adevarata !) de viata este de o amplitudine la care nu s-au incumetat prea multi scriitori romani, iar celor ce au facut-o le-au trebuit volume cu sute si sute de pagini (Constantin Stere, Petru Dumitriu). Naratorul Eugen Mihaescu se simte in largul si firescul sau la fel de bine si la Bucuresti, si in Elvetia, si la New York, precum un Cetatean al lumii care e la el acasa oriunde printre oameni. Nu e nici coplesit, dar nici nepasator in fata spectacolului lumii prin care trece, nu-l incearca niciun complex, fie el de inferioritate ori de superioritate. Dupa cum, descrie cu aceeasi siguranta si naturalete, din numai cateva linii, Romania primilor ani ce au urmat sfarsitului celui de-al doilea razboi mondial, vremea regimului comunist sau cea a « tranzitiei » post-decembriste.
