In vara acestui an, marea presa germana a fost generoasa in publicarea unor anunturi asemanatoare celor ce apareau in urma cu vreo suta de ani, inainte de izbucnirea primului razboi mondial: serviciul militar redevine obligatoriu in caz de criza, populatia e sfatuita sa-si faca rezerve de hrana pentru zece zile si de apa pentru cinci zile (cate doi litri pe zi pe persoana), trebuie verificata soliditatea cladirilor, intreprinderile vor trebui sa sustina armata la construirea de cazarmi, civilii care nu vor fi chemati sub drapel trebuie sa-i ajute pe militarii in misiune aflati in nevoie, inclusiv cu carburanti, autoritatile isi rezerva dreptul de a rationaliza resursele alimentare daca nevoile armatei o cer etc.etc.
Se pregateste oare Germania de razboi ori se simte cumva amenintata de un dusman care i-ar putea agresa teritoriul? Nu, nimeni la Berlin nu vorbeste de iminenta asemenea vreunui razboi (cele din Libia, Siria etc. sunt cu totul altceva), dar precautiile si recomandarile facute cunoscute prin presa – si incluse, de altfel, in noul plan de aparare civila elaborat de ministerul Apararii. Ca exista un asemenea plan nu e de ceva neobisnuit, caci, asa cum au tinut sa aminteasca autoritatile, apararea civila e o cerinta la nivel NATO, insa atrage atentia amploarea data de mediile de informare germane acestui plan, pe care-l prezinta cu lux de amanunte si intr-o maniera care frizeaza nu o data senzationalismul. Sa fie vorba cumva de o inca o modalitate (caci nu singura) de redesteptare a consacratului spirit militar atribuit, pe drept sau nu, in istorie, natiunii germane?
Cu cativa ani in urma, in noiembrie 2013, a produs o mica senzatie un articol publicat in “New York Times” de ziaristul Jochen Bittner de la saptamanalul “Die Zeit”, care se chema “A regandi pacifismul german”. Autorul articolului observa cu un umor coroziv ca nimic nu ar putea sa convinga “superputerea fara rival din Europa, cea mai mare economie si cea mai puternica forta economica a continentului (…) sa ia in consideratie o interventie militara”. E vorba, explica Bittner, de “o atitudine comoda si mai catolica decat a Papei de la Roma in materie de politica externa, pe care germanii o intretin de peste 70 de ani” si de “un pacifism profund inradacinat”, care au facut ca Germania sa refuze sa sprijine interventiile militare din Libia, Mali si Siria. “Efortul de reeducare intreprins asupra germanilor a functionat prea bine”, continua necrutator ziaristul de la ”Die Zeit”, care sustine ca “pacifismul a devenit un element al ADN-ului german”. Iar opinia aceasta nu e singulara, caci ziare importante precum “Die Welt” (pro-PSD), Suddeutsche Zeitung (pro-liberal) sau “taz” (pro-ecologist) se fac ecoul unor atitudini similare. Nici clasa politica nu ramane inafara discutiei: Verzii au trecut deschis de la o atitudine pacifista la sustinerea energica a operatiunilor militare umanitare, iar partidul Die Linke pledeaza pentru o politica activa in domeniul apararii.
Mai interesanta – sau poate mai importanta – este pozitia in materie a populatiei. Un sondaj realizat in martie 2016 de Fundatia Bertelsman si de isntitutul polonez JNS arata ca 57 la suta dintre germanii intervievati nu erau de acord faptul militarii germane sa fie trimisi pentru a apara alte state membre ale NATO in caz de atac al Rusiei doar 31 la suta incuviintau (12 la suta n-au avut o opinie).
Cat priveste capacitatea Bundeswehrului de a face fata unor noi responsabilitati militare ale tarii dincolo de hotare, un raport de uz intern ajuns in presa in toamna lui 2014 afirma ca din cauza subfinantarii cronice a armatei sale, Germania nu ar fi capabila sa sustina eficient aliatii sai din Est in caz de necesitate. La inceptul lui 2015, televiziunea ARD difuza un reportaj filmat in care, la un exercitiu comun al NATO, militarii germani suplineau lipsa mitralierelor pe vehiculele lor cu arme de lemn. Un raport confidential din 2014 informa de altfel ca peste 40 la suta din militari nu au pistoletul reglementar P3 iar dotarea cu mitraliere MG3 este cu 30 la suta sub cerinte. La toate acestea, dupa reunificare s-au adaugat scaderea considerabila a efectivelor militare (si ca urmare a desfiintarii serviciului militar obligatoriu, in 2011) si reducerea bugetului apararii.
Incepamd din 2014, insa, acest curs a fost stopat si procesul de crestere a capacitatilor militare ale tarii a devenit prioritate afirmata in mod deschis la Berlin. Cartea Alba a apararii din iulie 2016 a consacrat rolul militar sporit al Germaniei, tara “perceputa tot mai mult ca un actor central in UE” si care “are responsabilitatea de a contribui la modelarea ordinii mondiale intr-in mod activ”, cum proclama cat se poate de clar documentul Ministerului Apararii. Presa germane a prezentat si comentat pe larg Cartea Alba a apararii, care da concretete formulei Leadership from the Center (A conduce din – sau de la – Centru), expresie lansata de ministrul apararii, Ursula von Leyden la conferinta pentru securitate international de la Munchen din februarie 2015. Documentul se deosebeste de precedenta sa editie, din 2001, prin tonul hotarat cu care Berlinul isi anunta disponibilitatea de a-si asuma responsabilitati sporite in Europa si abandoneaza astfel reticentele postbelice ale Germaniei (multa vreme divizata) de a se implica activ in problemele mondiale.
Si totusi, observa politologii, Germania nu devine (inca?) o “putere completa”. Caci, pe langa pilonul economic si cel politic, solid implantati, edificiul anuntat al formulei Leadership from the Center necesita si un pilon militar, si unul securitar, care urmeaza a fi consolidatii de acum incolo. Si chiar daca multe comentarii observa ca reticentele de tot felul si”politica prudenta” a Bonnului au fost depasite, “Germania nu se grabeste sa rupa cu abordarea sa pacifista, stipulata in Constitutie, in probleme de securitate internationala – remarca universitarul francez Cyrille Bret. Germania ezita inca sa devina o putere mondiala completa, adica economica si diplomatica, dar si militara si securitara”.
Oricum, conchidea politologul francez Michel E. Lambert pe marginea summitului NATO 2016, la orizontul anilor 2030, Germania va deveni prima putere militara a UE (exceptie facand forta nucleara).
