Despre o carte, de fapt o culegere de articole, care se cheamă „Rusia, după URSS“, autorul are mai întåi de făcut două constatări, una în glumă, alta la modul serios.
Glumind, putem observa că de obicei, atunci cånd vine vorba de Rusia, încep explicațiile, justificările și scuzele de tot felul pentru ce nu este cum ar trebui sau e mai greu de înțeles. În cazul cărții de față, e vorba de multele greșeli de corectură, pentru care am explicații, dar mai degrabă cer scuze cititorului.
Serios vorbind, Rusia, o carte despre ea, înseamnă un subiect foarte serios, cum foarte preocupantă este și situația relațiilor romåno-ruse, care ar trebui tratată ca atare.
Și, apropo tot de glumă – serios. În cråmpeiul de text ales pentru coperta a patra se strecurase o literă greșită care schimbă sensul și stårnește un mic comentariu. Textul corect era „Pentru unii, Rusia este un iceberg, iar politica este vårful său“. Și ieșise că politica este „vårful rău“ al icebergului Rusia. Într-un fel, neintenționata greșeală „are dreptate“. Politica, la modul general, nu anume a Rusiei sau a Romåniei, nu e nici pe departe punctul forte în relațiile romåno-ruse. Relațiile dintre vecini sau între un stat imens și unul mai mic nu au fost niciodată ideale, dar statele coexistă și trebuie să conviețuiască alături și să conlucreze. Iar dacă nu este așa, nu în primul rånd popoarele sau diplomații sunt de vină, ci mai degrabă politicienii și ziariștii, adică politica.
Metafora cu Rusia ca iceberg nu este invenția mea. Faimoasa formulă cu Rusia care e o ghicitoare ascunsă într-un mister și totul învăluit într-o enigmă, sau cam așa ceva, e a lui Churchill, care a fost nu numai om de stat, ci și laureat Nobel pentru literatură. Altcineva, tot un autor anglo-saxon, observa că Rusia este statul pe care-l găsești poate cu cea mai mare ușurință pe hartă, dar e unul dintre cele mai greu de explicat. Dar cea mai bună definiție pe care a dat-o cineva Rusiei, dintr-o infinitate de definiții mai mult sau mai puțin inspirate, mai mult sau mai puțin binevoitoare sau malițioase, a fost țarina Ecaterina a II-a, care a zis că Rusia nu este o țară, este un univers. De fapt, mai toate definițiile conțin această idee, că Rusia nu e îndeajuns sau nu este corect înțeleasă din afară. Să luăm de aceea toate aceste aforisme ca îndemnuri la cunoașterea Rusiei așa cum este ea.
Unii, în Romånia, pånă sus de tot, cred că dacă facem uråt la ruși, am binemerita mai mult de la americani. Naivă și păguboasă eroare, ba poate chiar periculoasă. N-am să dezvolt aici considerații geopolitice, voi aminti doar exemple ultrasimpliste. Germania, Franța, Spania, Italia excelează în relații bune cu Rusia și ele rămån aliați de nădejde ai Statelor Unite și NATO. Washingtonul este, cel puțin în această privință, prea înțelept pentru a se comporta ca un partener penibil, adică gelos pe bunele relații ale celuilalt.
Relațiile, în primul rånd cele politice, romåno-ruse sunt reci, reduse aproape la minimum, iar de cåtva timp și mai abrazive. Rusia e statul cu cei mai mulți vecini, peste o duzină de state, și nu cu toate are relații ideale căci acestea nu există nicăieri, dar relațiile ruso-romåne par uneori cele mai greu de înțeles și mai iritante. Mai nou, dintr-un impuls de masochism cu totul nefericit, se pune sare pe răni ale istoriei, de fapt se redeschid cicatrici, ori pur și simplu se caută noduri în papură trecutului, așa, de-a surda. Prin presa romånă s-au reactivat eternele dispute cu Tezaurul și Tratatul sovieto-german, deși se convenise ca ele să fie date mai întåi pe måna istoricilor, intră în sfadă și al Doilea Război Mondial, și Primul Război Mondial, de zilele trecute și războiul din 1877. Måine, poimåine cineva o să-și aducă aminte și de soarta tristă a fiicei lui Ștefan cel Mare căsătorită cu un țarevici. Sau poate că Decebal s-o fi luptat și el cu vreun strămoș al slavilor de est. Penibil, la ce folosește?
Relațiile ruso-polone sunt mult mai încărcate, cele ruso-germane au avut momente dramatice, dar Moscova și Varșovia, Moscova și Berlinul își vorbesc, se explică, întind punți, coexistă normal, conlucrează, dezvoltă cooperări. Bucureștiul de ce nu?
Prea multă politică, încărcată mai nou și cu zone de istorie parșiv selectate, căci legăturile romåno-ruse sunt infinit mai bogate și mai nuanțate. Dar, spuneam, politica este doar vårful icebergului. Iar Rusia rămåne nu un stat, ci un univers care trebuie cunoscut. Marele poet Evtușenko are o poezie care se cheamă „Cumva“, o capodoperă care înnobilează înțelepciunea unui adverb oarecare. Trebuie făcut cumva și în relațiile romåno-ruse. Este ceea ce-și propune și această carte.
Corneliu Vlad
