În relațiile româno-ruse se întâmplă ceva

În relațiile româno-ruse se întâmplă mai nou ceva mai puțin obișnuit sau, în orice caz, și ceva care „nu ni se arată“, cel puțin pentru moment. „E aici ceva care lipsește“, ar fi spus un personaj al lui Bertolt Brecht. Generalul Patrușev are întrevederi la București, ministrul Corlățean are întrevederi la Moscova, dar rezultatele concrete anunțate public sunt de o semnificație subalternă (acorduri antitero, culturale, de consultări interministeriale etc.). ?ê?£i totuși, cel două părți nu contenesc să laude „nouă etapă“ a relațiilor, încălzirea, pragmatismul, disponibilitatea, perspectivele etc., adică se reia străvechile  stereotipuri ale stagnării dialogului româno-rus. Miniștrii Corlățean și Lavrov parcă au citit discursuri redactate acum cinci–zece ani pentru ocazii similare.
De ce toată această farsă pentru marele public? De ce atâta vorba despre „hainele noi ale împăratului“, pe care însă nimeni nu le vede? E pe cale să se întâmple într-adevăr ceva nou în relațiile româno-ruse, se va produce, în sfârșit, o deblocare reală a dialogului, intrăm pe calea normalizării legăturilor interstatale?
În jurul nostru – în regiune, în lume – oricum lucrurile se schimba mai profund și mai cuprinzător decât intuim la o primă vedere. Se produc, în acest moment, mișcări tectonice ale geopoliticii mon­diale poate nu la fel de spectaculoase, dar tot atât de importante, ba poate chiar mai importante, decât marile schimbări din 1989-1990. ?ê?£i în partea noastră de lume, și în relațiile dintre cele mai mari puteri mondiale. Orb să fii și le vezi. Iar dacă le mai și pui cap la cap…
America se desprinde, chiar public, de prioritățile sale europene și atlantice în favoarea celor asiatice și din Pacific, sfătuindu-i pe europeni să țină seama de condominiumul continental ruso-german care se prefigurează. Iar în Europa centrală și de est, o sumedenie de noi dezvoltări, din care amintim câteva.
În Cehia, consacrata orientate oficială eurorealistă (cum o numea fostul președinte Klaus) e înlocuită de instabilitate guvernamentală și indecizie politică. Ungaria dezvolta relații exce­lente cu Rusia printr-un parteneriat strategic eficient și sfidează exigențele comunitare ale Bruxellesului. După tragedia aviatică de la Smolensk de acum trei ani, „guvernul Tusk și noul președinte Komorowski au reorientat politica externă a Poloniei și au întărit legăturile cu Rusia în detrimentul relațiilor cu NATO și SUA“, observă parlamentarul polonez Antoni Macierewicz. La Moscova, vicepremierul Dmitri Rogozin anunța că Slovacia „va deveni prima tara membră a UE care va fabrica material militar rus sub licența“. În Bulgaria, guvernul Borisov, care începuse să reevalueze relațiile cu Rusia, a fost răsturnat pentru a lăsa în loc incertitudine politică și neliniște populară. Crizele din Grecia și Cipru apropie forțamente aceste state membre ale UE de Rusia. În Ucraina, „liderii portocalii“ au dispărut din viața politică, iar în Georgia colegul lor Saakașvili cheamă la relaxarea relațiilor cu Rusia, întrerupte, la nivel diplomatic, de războiul din 2008. În sfârșit, în competiția îndelungată South Stream-Nabucco, proiectul rus a ieșit învingător, iar comisarul european de resort (un german), a comentat placid că „așa e-n afaceri“.
Astfel înșiruite, evenimente ale ultimelor câteva săptămâni și luni indică o vizibilitate și propensiune remarcabile ale Rusiei în „vecinătatea (mai mult sau mai puțin) imediată“ a frontierelor sale. În logica războiului rece, încă la mare preț din păcate, Rusia ar fi în plină contraofensivă de recuperare a pozițiilor de influența pierdute în anii 1990. ?ê?£i revine nu cu tancuri, ci prin vectorul economic, în special cel energetic. Tări cum sunt Slovacia, Ungaria, Serbia, dar poate în primul rând Germania, nu văd nimic rău în revenirea Rusiei în zonă, ba chiar se grăbesc să tragă și ele profit din nouă/vechea situație. Alte state din regiune însă, rămân încă surprinse și nepregătite în fața mai noilor schimbări. Iar în acest context de nesiguranță și temeri apar, mai ales în presă, supoziții, speculații, scenarii, poncife, panseuri dintre cele mai năstrușnice. De tipul: un centru cultural rus la București ar fi „un birou oficial al SVR-serviciul de spionaj al Rusiei“. (Rudimentare abordare. Păi are nevoie SVR-ul – și nu numai el – de firmă pentru a acționa?). Sau, tot din presa bucureșteană, un titlu: „De ce l-au chemat rușii pe Corlățean la Moscova?“. E ca în bancul cu Voroșilov care a primit un automobil – nu era Voroșilov ci Kaganovici, nu era automobil ci bicicletă și nu i s-a dat, ci i s-a furat. Ministrul  român nu a fost convocat, ci a fost o vizită convenită, prilejuită și de zece ani de la noul Tratat de bază  româno-rus. Sau, alt tip de întrebări oțioase: ce a cedat Corlățean la Moscova, ce va ceda Ponta dacă va merge și el la Moscova?
În schimb, „Vocea Rusiei” difuzează opiniile unui „expert militar de top”, colonel rus în rezervă, care-i avertizează pe români într-o manieră cu totul specială: „Dacă doriți să jucați rolul unor idioți ai SUA (…), dar în același timp credeți că noi nu vă vom lua ca țintă, înseamnă că aveți așteptări naive”. Iar cineva de la „Vocea Rusiei”, probabil cu un ascuțit simț al umorului, ține să adauge: „Mulți comentatori apreciază că experții ruși comunică într-un mod dur și neprietenos, ceea ce este o percepție greșită. Experții ruși comunică în termeni pragmatici și onești”. Civilizat dialog ruso-român!)
Bufeurile rusofobe din presă nu sunt un lucru nou și nici etichetarea drept „agent de influență“ a oricui le deza­vuează. Preocupant e însă tipul de abordare programatic ostilă și alarmista a relațiilor româno-ruse. Relațiile ro­mâno-ruse nu au fost neapărat exemplare de-a lungul istoriei, ceea ce nu înseamnă că istoria ne-ar condamna pe veci la dușmănie. Polonia a avut și are probleme mai mari în relațiile cu Rusia, dar relațiile polono-ruse sunt incomparabil mai active, mai productive și mai bogate în perspectivă pentru ambele părți. Fostul ambasador rus la București, Aleksandr Ciurillin spunea că în dialogul Moscova-Bucuresti sunt trei puncte esențiale de luat în seamă: R. Moldova, scutul spațial, și problemele energiei. Iar negociatorii români vin mereu în față cu temele „canonice“ Tezaurul și Tratatul Ribbentrop- Molotov, care, fără a fi deloc mai puțin importante, blochează de aproape 25 de ani dialogul Bucuresti-Moscova și pentru care s-a găsit măcar soluția de a fi date, până una-alta, pe seama specialiștilor. Cu câțiva ani în urmă, la o întâlnire la vârf ruso-turcă s-au semnat vreo 50 de acorduri. Acum, la vizita ministrului Corlățean, două acorduri (culturale) și un program (de consultări între ministere). Ce mari proiecte de colaborare ar putea realiza împreună România și Rusia? Dacă, ipotetic, desigur, din păcate, s-ar întâlni mâine președinții Băsescu și Putin, ce ar putea discuta în mod concret și eficient, în calitatea lor de șefi de stat? Despre vreme? Despre Tezaur și Pact? Despre Deveselu? Despre prețul ridicat al hidrocarburilor achiziționate pe ocolitelea din Rusia? De ce aceleași și aceleași subiecte neproductive sunt băgate mereu în față, subiecte serioase sunt aruncate în derizoriu, subiecte noi și de interes pentru ambele părți nu sunt identificate?
Noul episod al relațiilor București-Moscova, foarte simplist prezentat de către ambele părți marelui public, ne lasă mai ales cu promisiunea unor contacte ceva mai dese în viitor. Vizita la Moscova a fost oricum una modestă. Tenta aniversară a rămas doar enunțată, oaspetele roman n-a fost primit la Moscova nici de președinte, nici de premier, nici de vreun vicepremier din țara gazdă, nu s-a reușit nici stabilirea certa a vreunei noi întâlniri la nivel semnificativ. Mai e mult până departe.
?ê?£i totuși, de ce a venit a Patrușev la București, de ce a mers Corlățean la Moscova? Se pot face fel și fel de presupuneri. Între care, și pentru că Republica Moldova ar putea face un pas important către Europa Unită, prin proiectată semnare a Acordului de liber schimb și asociere cu UE. Din enume­rarea, de mai sus, a aliniamentelor de pe continent unde Rusia a înaintat în ultima vreme, lipsește Republica Moldova. La Chișinău tentativele de spargere a coaliției proeuropene de la guvernare n-au reușit (cel puțin până acum). „Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?“. „Întreg Aliotmanul“ forțelor imperiale de la Moscova (care, din fericire, nu coincide cu întreaga Putere de la Moscova) nu s-a împiedicat, a ocolit „ciotul“ de la Nistru. Deocamdată?

Corneliu Vlad