Împrejurările au făcut ca în 1971 să dau mâna la Beijing cu Ciu Enlai, liderul chinez care, împreună cu Deng Xiaoping, dar înaintea lui, simbolizează cel mai expresiv stabilitatea Chinei de după proclamarea republicii, la 1 octombrie 1949. Kissinger spunea despre el că este “unul din cei doi sau trei oameni cei mai impresionanți pe care i-am întâlnit”, iar Nixon că excela prin “strălucire și dinamism”. Mi-a întins mâna după ce interpretul chinez i-a șoptit câteva cuvinte și mi-a spus că apreciază faptul că am fost corespondent de presă în Vietnam într-un moment dificil. Era în timpul războiului, iar China și România se străduiau să aducă la masa tratativelor directe Hanoiul și Washingtonul. O delegație de stat a României de nivel ridicat se afla atunci la Beijing, premierul Ciu Enlai i-a oferit o recepție, unde mă aflam și eu invitat, căci mă oprisem la Beijing în drum spre țara, la încheierea misiunii de jurnalist în Asia de Sud-Est. Meritul scurtei întâlniri cu Ciu Enlai a fost al politicii externe de atunci a României, șansa întâlnirii a fost a mea. La scurt timp după aceea mi-am propus să scriu o carte despre China, una la care lucrez încă, sporadic, și acum, după 40 de ani, dar cartea se lăsă așteptată, întârzie să se încheie. O carte despre China, mai ales una scrisă de un european, est eo lucrare copleșitoare și, de la Marco Polo și spătarul Nicolae Milescu încoace, nici sinologii și politologii din vremurile mai noi, nu reușesc să prezinte realitatea chineză în fabuloasa ei diversitate și în insolitul ei greu de cunoscut, asimilat și explicat de un străin.
Dar scriitorul Șu Shuyang oferă astăzi publicului internațional o carte, “China. Tradiții și cultură”, care lămurește pe-ndelete lumii faptul chinez de la începuturile sale și până astăzi, ceea ce face ca această tară să ne devină mai inteligibilă și mai apropiată. Mai ales că Editura Uranus a tipărit, în limba romana, versiunea pentru tineret a acestei cărți, apărută deja în multe limbi și în multe ediții.
Este o “istorie sinceră” a Chinei, o istorie ca un “rău lung”, cum o numește autorul, o relatare care nu ezită să prezinte și evenimente și perioade decadente sau marcate de vulnerabilități sau înfrângeri, dar care evita un singur lucru: nu face politică. Cei ce știu cum s-a scris de obicei istoria Chinei după 1 octombrie 1949, la Beijing, de un autor chinez, realizează performanta autorului de a nu “politiza” textul. Cartea este, și ea, reflexul orientării pragmatice imprimată Chinei contemporane de către Ciu Enlai și succesorul său de la conducerea guvernului, Deng Xiaoping, marii lideri care au făcut din țara lor a doua mare putere a lumii. Este deci firesc că toată lumea să se intereseze astăzi atât de mult de China, să încerce să înțeleagă resorturile și secretele reușitei chineze, să încerce să deslușească evoluția ei viitoare.
Ca orice istorie, dar mai mult decât altele, căci istoria atestată a Chinei datează de multe milenii, este o istorie bogată și, aproape la fiecare pas, deconcertantă. Dar autorul cărții structurează “filosofia” istoriei Chinei într-un capitol sintetic ce enuunta “caracteristicile istoriei chineze”.
În primul rând, “națiunea chineză este singura din lume care a fost întemeiată în cele mai vechi timpuri și de atunci s-a păstrat intactă , mai mult decât atât, a continuat să se dezvolte până în zilele noastre”.Civilizații antice și mai aproape de noi în timp s-a născut, au înflorit, au declinat și au dispărut; civilizația chineză, îndelungată, continuă, produce mereu revelații și, fapt ce trebuie subliniat, rămâne esențialmente nealterată. “Niciodată nu s-a prăbușit sau nu a suferit vreo catastrofă majoră”. Ideogramele chinezești, “mai degrabă ca niște blocuri de construcții, au servit constant ca un fel de Mare Zid cultural, asigurând unitatea națională și cristalizarea valorilor sale”. În al doilea rând, civilizația chineză se înfățișează lumii “că o familie extinsă, cu membri care coexista armonios și își aduc contribuția, fiecare, pentru întreaga familie”. Alături de cultură Han, s-au dezvoltat și interferat și alte culturi – a Fluviului Yangtze, de Nord, de Sud ,de Sud-Vest. În al treilea rând, unificarea națională multietnica a fost curentul principal al puterii acestui stat. În al patrulea rând, civilizația chineză “niciodată nu și-a oprit contactul și schimbul cu alte civilizații din lume” (în concepția autorului, Zidul chinezesc mai degrabă a păstrat unitatea și identitatea națională în fata invaziilor străine, decât a izolat lumea chineză de restul lumii). Și, în sfârșit, în al cincilea rând, coeziunea națiunii chineze a făcut să eșueze încercările din afară de cucerire sau asimilare. Oricât de triumfalista ar putea părea unora o asemenea abordare, realitățile o confirmă, chiar și acum, în vremea globalizării.
De-a dreptul pasionanta este prezentarea caracterelor chinezești, “avantajele și realizările (lor) istorice”. Succint exprimată, ideea este ca ideogramele chinezești “dispun de o cantitate mare de informații, o viteză de citire rapidă și, în același timp, pot oferi mai multe informații deca tscrisul alfabetic”.
Clară și lapidara este și descrierea modului de viață chinezesc, definit de “culoare în simplitate și vitalitate în calm”. Chinezii – scrie autorul – “caut o cale simplă în viață, una care este aproape de filozofia taoistă în cea ce privește cultură”. Un stil de viață în acord cu natura, care tinde spre un progres gradual, pas cu pas, spre liniște și armonie. Principiile Yin și Yang asigura asocierea activității cu pacea și complementaritatea între avans și retragere.
“Miracolul chinezesc”, cu multe fațete, este exprima tsi în starea d efapt a asigurării hranei imensei populații a țării – o cincime din populația lumii – care trăiește pe mai puțin de șapte procente din terenul arabil al lumii. E adevărat, adauga autorul – că populația eonrma a subminat forța economică a țării.
Popor eminamente pașnic, chinezii evita, pe cât posibil, războiul, iar când sunt nevoiți să se înfrunte, se călăuzesc după principiul lui Sun Tzu, vechi de 2000 de ani, “A câștiga fără a lupta”, “A distruge rezistenta dușmanului fără luptă”. Războiul, spun filozofii chinezi, trebuie dus cu Bunăvoință și Înțelepciune.
Civilizația chineză antică a dăruit omenirii patru mari invenții – hârtia, tiparul, busola și praful de pușcă, dar și cele Opt diagrame (după sistemul binar, care reprezintă conceptul fundamental de funcționare a computrului), ceramică, mătasea, ceaiul, pokerul, zmeul ,spectacolul cu umbre, sistemul zecimal, tapetul, umbrelă, evantaiul circular, jocuri asemănătoare fotbalului de azi. Savantul american Dirk Bodde susține că “dacă aceste lucruri nu ar fi fot inventate, civilizația noastră occidentală ar fi atât de săracă!”.
Singura supravietuitoare a marilor civilizații antice este cea chineză, care deși “ a suferit din cauza numeroaselor încercări și necazuri”, se poate reînnoi mereu; a supraviețuit 5000 de ani și este totuși foarte tânără”. Precaut, autorul cărții evita să dezvolte “istoria fierbinte” , de dată mai recentă. O face, probabil, pentru a nu derapa în politică și politicianismul zilei.
Corneliu Vlad
