Se pare ca, si omenirii de azi, inainte de a-i fi mai bine, o sa-i fie, o vreme, mai rau. Este diagnosticul pe care-l pune un carturar care este si medic psihiatru.
Lumea de azi e in mare suferinta. Protagonistii de pana mai ieri ai razboiului rece au intrat intr-o agonie care in Est se cheama postcomunism iar in Vest postcapitalism. Acesta ar fi, sintetizat cat mai rudimentar cu putinta, mesajul cartii “Viteza de prabusire” a lui Mihai Neagu Basarab (Editura Magic Print).
Dar cine este acest autor? Noua lui carte dovedeste ca este cel mai scanteietor si mai captivant eseist roman al momentului. Si cel mai erudit. Si cel mai de bun simt. Si cel care te pune cel mai mult pe ganduri. Dar cati dintre compatriotii care mai citesc si altceva decat subtitrari de telenovele si facturi sau pliante de tot soiul il stiu din ce-a scris, din ce scrie? Nici macar ”prietenii cartii” care mai supravietuiesc printre noi – intelectuali, studenti, fapturi feminine cu simtire etc. – n-au auzit, prea multi, de mai-cu-nimeni-comparabilul autor. Insa ce conteaza un asemenea remarcabil anonimat pentru un autor care isi supune epoca unei devastatoare analize a epocii si ii urseste napraznice previziuni, iar asta nu din vreo inclinatie catre senzationalism morbid, ci din grija sincera, onesta si responsabila pentru ce-i asteapta pe lume pe cei de dupa noi.
Suntem instiintati ca “viteza de prabusire”, aceasta sintagma din fizica, se potriveste de minune, din pacate, vremurilor de azi. Iata, bunaoara, spre exemplificare, cutare frantura din carte: “ La ora actuala, marile banci, FMI, Banca Mondiala, continua sa imprumute miliarde in fiecare an tarilor mici, mijlocii si chiar mai mari. Primesc inapoi dobanzi si cam un procent din datorie in fiecare an, si in fiecare an acorda mai departe imprumuturi de miliarde de dolari sau de euro. Este clar ca fiecare tara aproape, mai mult de trei sferturi din statele lumii, vor datora in mai putin de 50 de ani mai multe sute de miliarde de dolari sau de euro acestor banci care se vor vedea silite sa devina proprietare de state, in care sa guverneze conform unor regulamente de ordine interioara, in loc de Constitutie etc. (…) Acutalele state independente urmeaza sa fie mostenite de patroni si nu de regi, asa cum li se si cuvine de fapt popoarelor needucate ideologic care au asimilat continutul conceptului de corectitudine politica, pe englezeste”. (Mantra, la zi, a corectitudinii politice e eviscerata, pusa in formol si explicata pe-ndelete si pe intelesul oricui, de mai multe ori, in carte.)
Clubul de la Roma? “Se intalnesc acolo un fel de arendasi ai boierilor mondiali ai mintii si ai buzunarului, din insarcinarea marilor stapani, asa ca nu se pune problema vreunei teorii conspirationiste, care ar deveni actuala numai daca un parlit de pensionar ca mine s-ar apuca sa conspire impreuna cu cele doua orhidee din fereastra si cu fantomele fostilor mei caini convocati la sedinte de spiritism”.
Argumentatia ideii-forta a cartii e fascinant-riguroasa si daca o intelegi, nu ramai uimit cand citesti, la un moment dat: “ Un nou ciclu de civilizatie, in cazul in care omenirea va supravietui, ar urma sa plece dintr-un model comunist imbunatatit, reprezentat azi de China, si dintr-un model capitalist nedeteriorat, reprezentat acum de Coreea de Sud. Din punct de vedere economic, China trebuie sa continue sa progreseze si sa nu faca mari concesii libertatilor democratice in aceasta subetapa de dezvoltare in care libertatile democratice nu fac decat sa accelereze distrugerea valorilor morale ale umanitatii, iar Coreea de Sud trebuie numai sa nu se lase influentata de ceea ce se va petrece in jurul ei”. Dupa asemenea spuse (scrise), care pot fi, de buna seama, dezbatute oricat, autorul stie cam ce poate urma: “Fiecare ganditor care incearca sa trateze omenirea pentru a-i prelungi cat de cat viata, sau chiar pentru a o insanatosi spre alti parametri de functionare, practicati acum mai mult in China si Coreea de Sud, este marginalizat daca reprezenta ceva in prealabil sau ignorat, daca intentiile sale bune nu pleaca de pe vreun piedestal”.
Prea multe idei in aceasta carte, am putea exclama, asemenea imparatului de la Viena care ii reprosa micutului Amadeus prea multe note muzicale in ce compunea. Alte exemple. Uniunea Europeana – “o idee extrem de perfectionista” (eleganta executie!). Dar si : “Chiar asa de frica de Dumnezeu le este astora care in numele Uniunii Europene vor sa ucida natiunile Europei incat au interzis cuvantul crestinism in constitutia Europei?”. Comunismul? “O utopie excesiva a carei traducere in viata devine genocid”. Marea “convergenta” a secolului XX: “A existat o intelegere aproape perfecta in prigonirea Bisericii in capitalism si in comunism “. Postcomunismul: “Mai rau decat comunismul, in Romania”. Era vitezei: “Omul actual sacrifica morala de dragul eficientei, pretextand ca la viteza cu care am ajuns sa ne traim viata, imoralitatile sunt simple accidente ‘din cauza vitezei’, pe care faptasii nu le mai observa si tot asa ar trebui sa reactioneze si victimele”. Mercantilismul momentului: ”Asa cum in comunism era periculos si devenise chiar rusinos sa crezi in Dumnezeu, acum este rusinos si periculos chiar sa te ocupi cu altceva decat instruirea si perfectionarea abilitatii de a desfasura inginerii comerciale”. Dar si un licar de speranta : “Sansa noastra actuala au ramas bibliotecile”.
Ce-ar fi trebuit sa fie aceasta carte (e mereu ironic si autoironic divinul autor): “Dac-as avea talentul si cultura divinului Dante, as fi fost tentat sa scriu o trilogie in care paradisul ar fi fost capitalismul, purgatoriul ar fi avut doua compartimente: feudalismul si comunismul si infernul ar fi fost reprezentat de postcomunism si postcapitalism”.
Si, in sfarsit, un ultim citat, (inca) un enunt, clar, al mesajului cartii: “ Aceasta carte urmareste sa ilustreze faptul ca omenirea actuala, respectiv civilizatia de tip iudeocrestin, este antrenata spre disparitie. (…) Aceasta prabusire accelerata a civilizatiei noastre este direct proportionala cu slabirea impactului crestinismului in societate. Degeaba au fost Hitler si Mussolini anticrestini, lumea noastra de azi continua sa fie atat contra reminiscentelor ideologice ale national-socialismului si fascismului, cat si, mai ales, impotriva unui Dumnezeu care nu se poate compromite singur si de aceea trebuie desfiintat prin ideologia oficiala a corectitudinii politice”.
Mihai Neagu Basarab este eseistul roman al inceputului de secol XX.
N.B. Nu va enervati de citatele prea multe sau prea lungi de mai sus. Probabil ca nu veti ajunge niciodata la carte.
