Criza ucraineana pune mari intrebari – intrebari existentiale chiar – nu numai Rusiei, care se simte provocata, in spatiul ucrainean, pana in fibra identitatii sale nationale si slave, ci si Vestului, mai precis institutiilor prin care acesta se prezinta ca pol de putere si actioneaza solidar in cadrul global. Dezbaterile asupra oportunitatii extinderii, in continuare, a institutiilor europene si euroatlantice au fost reinviorate si ele merg, nu o data, pana la punerea in discutie a insasi necesitatii si utilitatii mentinerii in viata a NATO si a UE, cel putin in paradigmele lor de la infiintare si pana acum, cand mai toata lumea pare sa fie de acord – sau doar simuleaza ca este – asupra afirmatiei ca razboiul rece s-a incheiat.
Dar pana a se da raspuns unor asemenea intrebari grave, NATO si UE trebuie, totusi, sa functioneze si sa faca fata marii sfidari care li s-a ridicat – sau pe care ele insele si-au ridicat-o – in fata: Rusia lui Putin si intentiile acestei puteri reemergente. Insa ce sa faca, in mod concret, cele doua mari institutii ale Occidentului cand, pe de o parte, componentele lor, SUA si Europa Unita afirma interese tot mai diferentiate, iar pe de alta parte, si pe continentul european, pozitiile Europei Occidentale si cele ale “Noii Europe”, dar si ale principalelor puteri europene prezinta, la randul lor, disarmonii tot mai marcate? Ce sa faca? De pilda, sa se gandeasca daca nu la nemurirea sufletului, macar la propriul lor drum in viata in perioada imediat urmatoare.
Oricum, ar fi ridicol ca, in analiza, sa se porneasca de la premisa ca Occidentul e in mare criza, una rar intalnita si din care ar putea profita “altii”. Caci nu doar Occidentul e in criza, ci toata lumea, iar criza Occidentului nu-i prejudiciaza nu doar acestuia interesele, ci si mai tuturor celorlalti, intr-un fel sau altul. Acestea fiind zise, sa vedem pe ce cai ar urma sa o apuce acum UE si NATO.
Mai intai, un raspuns la mai vechea intrebare: ar mai e nevoie de aceste doua institutii daca razboiul rece s-a incheiat, dupa cum mai toata lumea e de acord? Da, odata cu criza din Ucraina, raspunsul a devenit mai raspicat si cvasiunanim, cel putin in statele din comunitatea eurotlantica, fie ele sau nu membre ale respectivelor grupari. Daca, insa, aceste institutii trebuie sa-si sporeasca dimensiunile si misiunile, daca trebuie sa se extinda (in continuare) sau/si sa se adanceasca in actualii parametri, raspunsul nu mai poate fi la fel de simplu si de clar.
Pentru UE, totusi, noul presedinte al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pare sa fi gasit un raspuns transant. El declara, la 15 iulie, solemn si explicit, in Parlamentul European, ca in mandatul sau (de cinci ani), UE nu va coopta noi membri. Ca fsa fie clar tuturor (adica, si stravechiului candidat la integrare, Turcia, si statelor post-iugoslave carora li se promisese o iminenta aderare, si Ucrainei, R. Moldova, Georgiei etc., care se leganau in speranta ca sunt, macar, pe o lista de asteptare a admiterii). Cum explica noul lider executiv de la Bruxelles anuntata incremenire in proiect? Expeditiv si nelamuritor: “Este nevoie de o pauza si de consolidarea proiectelor incepute”. Drept care, Turcia, prevazand parca decizia, a inceput sa se instaleze, tot mai confortabil, in noi paradigme de relatii regionale si euroasiatice, statele din Balcanii de Vest, luate prin surprindere, imagineaza febril noi strategii iar statele europene post-sovietice se pregatesc pentru a face fata unor noi confruntari cu Rusia, care le-a avertizat ca pasii timizi de apropiere de UE pe care ele le-au facut prin Parteneriatul Estic, le vor da tot felul demigrene economice, sociale, umanitare, de securitate… Prea scump, parca, pretul pe care il vor avea de platit statele din spatiul post-sovietic pentru apartenenta lor la simulacrul – pana la urma – UE care este Parteneriatul Estic. Ucraina a platit – si plateste – scump gestul prin pierderea Crimeii si o instabilitate si pierderi pe toate planurile care risca sa duca la razboi de amploare, iar desfasurari similare ameninta si R. Moldova, si Georgia.
In ce priveste evolutiile imediat urmatoare ale NATO, daca Alianta e mai bine sa se adapteze noilor realitati sau sa se autodizolve, iar daca ramane in viata, daca e prioritar sa se extinda ori sa se aprofundeze, raspunsurile posibile sunt mult mai multe si asupra lor vom starui intr-in articol viitor.
