Dialogul oficial și public romåno-rus devine scenetă de isterie penibilă și ridicolă. Nu și periculoasă, cum se mai insinuează, sau nu periculoasă pe subiectele punctuale de ceartă, dar păguboasă în orice caz.
Pe ce chestie se împroașcă reciproc cu vorbe grele Moscova și Bucureștiul și prin spuse, și prin scrise, adică ditamai demnitari, inclusiv un șef de stat, diplomați, istorici, ziariști, bloggeri și cine își mai dă cu părerea? Pe al Doilea Război Mondial. Sau, mai înapoi în timp, pe Tezaurul Romåniei, cazul ministrului romån de Externe care ar avea, slavă Domnului, atåtea și atåtea alte puncte presante pe agendă (doar s-a convenit ca de Tezaur să se ocupe o comisie de specialiști, evident însă nu o comisie din cele care să îngroape lucrurile).
De ce e penibilă toată tărășenia? Pentru că la întrebarea subtilă, dar inoportun pusă de un ziarist, șeful statului romån a răspuns la fel de neinspirat. Atåta a trebuit, că liote de analiști, și de la noi, și de la ei, au intrat în transă și pun cu toții paie pe foc. Se porcăie pe stupida temă „dacă“ în istorie. De asta ne arde nouă acum?
Nu, nu de asta. De fapt, altele sunt bubele la zi în relațiile romåno-ruse: 1. Republica Moldova, 2. Sistemul antirachetă american, localizat și la Deveselu. Ambasadorul rus la București, Aleksandr Ciurilin, a spus-o clar cu cåteva luni în urmă și cine a avut urechi de auzit a auzit. Cine nu, bate cåmpii și strică atmosfera. Se mișcă ceva și pe Nistru, și la Deveselu, treburile sunt în desfășurare, finalul/finalurile nu sunt chiar previzibile pentru că jocurile nu sunt încă făcute la nivel ruso-american. De aici și „pregătirea de artilerie“ ce ne-oferă de ambele părți, de fapt abureala care ni se livrează. Nu mai intrăm aici în fondul problemelor, e întors și el pe toate fețele, de toată lumea, de-atåta vreme.
Ne batem însă pe al Doilea Război Mondial/Marele Război pentru Apărarea Patriei/războiul sfånt pentru reîntregirea neamului. Război, iată, cu cel puțin trei nume în care s-au luptat URSS, al treilea Reich și Regatul Romåniei cu Conducătorul Ion Antonescu. Toate trei au intrat în istorie, dar încăpățånarea unora le priponește în politica fierbinte a clipei.
De ce e ridicolă tărășenia? Pentru că în timp ce ministrul Baconschi se jura că va face totul pentru bune relații romåno-ruse, președintele Băsescu îi dă peste cap intențiile anunțate, cu declarații pe care Moscova nu le va uita prea curånd. Nu știu dacă Moscova are månă lungă, dar memorie lungă are. Iar unii comentatori de presă ruși ridiculizează Bucureștiul că postura sa, de înfeudare a țării birocrației de la Bruxelles (UE carevasăzică), nu l-ar prea justifica să se rățoiască la marele „semivecin“. De ce s-o fi pus Bucureștiul oficial și presa obedientă lui într-o asemenea situație?
Strălucitul diplomat romån Bogdan Aurescu a spus nu demult că reacțiile abrazive din ultimul timp ale Rusiei față de noi arată că Romånia „a căpătat relevanță“ (prin implicarea în proiectul antirachetă american). Colaboratoarea de la Moscova a agenției inforusia, Tatiana Jukova, remarca, și ea, că Moscova parcă începe să ia în seamă și Bucureștiul. Chiar dacă o face așa cum o face. Cu alte cuvinte, și nenorocirea e bună la ceva.
Dar un dialog normal între Moscova și București, la modul acesta, nu e chip. E mai pe larg de explicat de ce s-a prins (de data aceasta) în sfadă Moscova, dar e infinit mai greu de lămurit de ce a intrat Bucureștiul de-a surda într-o gålceavă fără noimă. Sau, poate are dreptate Tatiana Jukova cånd scrie: „Într-un fel, doar acum – după multe decenii de ignorare reciprocă pe plan informațional, ba aproape chiar de încercarea de a uita de existența vecinului, Romånia și Rusia încep să se uite față în față“.
Al Doilea Război Mondial s-a purtat, în principal, între predecesorii Germaniei Federale și Federației Ruse. Se împroașcă cu venin, la această dată rotundă de la dezlănțuirea tragediei, Berlinul și Moscova? Mai au ele ceva de împărțit pe trecut? Că pe viitor, e tot mai clar că au ce. Desigur, nu la modul Ribbentropp-Molotov. Corneliu Vlad
