Rezultatul alegerilor prezidentiale din Statele Unite cinteaza prea putin pentru perspectivele relatiilor bilaterale romano-americane si, mai ales, nu ofera in niciuna din cele doua variante pentru Casa Alba premise identificabile de relansare. America este cel mai important aliat al Romaniei, cu care are Parteneriat strategic consolidat, dar niciunul din cei doi candidati nu pune Romania pe un loc semnificativ in proiectata sa agenda prezidentiala. Dupa schimbarea de la Casa Alba, Bucurestiul se va confrunta cu relatii mai complexe, dar si mai dificil de administrat si dezvoltat cu Statele Unite. Niciunul dintre cei doi aspiranti la presedintia SUA nu ofera indicii favorabile in privinta viitorului relatiilor dintre cele doua tari. Ambii candidati trebuie sa raspunda “sentimentelor populiste si nationaliste din America in sensul limitarii angajamentului SUA in lume” – subliniaza analistul american Thomas Wright. Exista, desigur, abordari diferite ale celor doi candidati. Donald Trump tinde spre o dezangajare politico-militara a Wahingtonului in lume, focalizare pe problemele interne ale Americii, ba chiar un fel de neo-izolationism, solicita un efort militar sporit al aliatilor in NATO, dialog cu Rusia, in timp ce “internationalista” Hillary Clinton anunta un program ambitios al Americii ca lider incontestabil al lumii si trebuie sa-i convinga pe americani ca este necesar ca tara lor sa-si sporeasca angajamentul mondial in sprijinul obiectivelor economice si strategice ale ordinii liberale internationale. Este lesne de constatat ca Romania nu se afla plasata pe liniile de forta ale niciunuia dintre aceste doua proiecte externe pentru Casa Alba.
Oricum, candidatul democrat Hillary Clinton si-a reconfirmat, si in cursul campaniei electorale, rezervele si reticentele fata de partenerul roman, exprimate de altfel clar cu prilejul vizitei sale la Bucuresti ca secretar de Stat. Cu cateva zile in urma a dat Romania ca exemplu negativ in materie de politica ”pro-viata”, fara a specifica insa ca invoca de fapt o situatie din timpul trecutului regim si omitea exemplele mult mai recente si mai flagrante ale altor tari, cu politici mai dure in materie, dupa cum remarca intr-un comentariu agentia Deutsche Welle.
Dincolo, insa, de aceasta referire vadit neprieteneasca fata de o tara – in mod oficial – prietena, precupanta este, in primul rand, imaginea deformata a candidatului democrat asupra unui aliat important al SUA in flancul estic al NATO. Iar perceptia incorecta a doamnei Clinton nu este singulara in cercurile politice americane. Exemple relativ recente atesta ca si in Congres, si la Departamentul de Stat (lucru si mai de neinteles), perceptia inexacta – pentru a nu spune rauvoitoare – fata de Romania nu este fapt rar.
In luna iunie, senatorul John McCain, declara, tot in campania electorala, ca sistemul democratic de control institutional functioneaza in SUA, caci “nu suntem Romania”. In aceeasi luna, senatoarea Loreta Sanchez, co-presedinte al Grupului de prietenie din Congres, se arata ingrijorata ca, sub pretextul luptei anticoruptie, in Romania sunt incalcate drepturilor omului (ce “lobby ofera oare asemenea interpretari?).
Cateva saptamani mai tarziu, s-au produs binecunoscutele gesturi neprietenoase la adresa Romaniei si romanilor ale ambasadorilor americani acreditati la Bucuresti si Chisinau, asadar, culmea ironiei, tocmai ale demnitarilor americani cei mai indreptatiti – si mai responsabilizati – sa cunoasca situatia reala “de la fata locului” si sa stimuleze mai buna cunoastere si conlucrare intre tarile noastre. Unul dintre ambasadori s-a fotografiat “din politete” cu un steag iredentist, celalalt a sustinut public ca “Basarabia nu e Romania”. Sa fie chiar intamplator acest show diplomatic de gafe, in doua acte, pentru a nu-l califica mai dur, adica asa cum merita?
Consultantul strategic francez Andre Archimbaud constata intr-un eseu ca “America are de ales intre doamna Ceausescu si domnul Silvio Berlusconi”. Oricare va fi, insa, viitorul presedinte al Statelor Unite, Bucurestiul va avea mai mult de lucru in relatiile cu principalul – si decisivul – sau aliat politico-militar. Ce-i de facut? A spus-o, intre altii, inepuizabilul comentator american George Friedman, in stilul sau direct, cam asa: Veniti cu proiecte care sa intereseze America. America merge inainte si fara prietenia voastra, voi insa aveti nevoie de prietenia Americii, faceti in asa fel incat sa o cointeresati. Trist si paradoxal este, insa, ca America are tot mai multa nevoie de o tara ca Romania in aceasta parte a lumii, dar nici Washingtonul, nici Bucurestiul par sa nu seziseze “detaliul” si se complac in ambiguitate si apatie.
