O carte cu titlul “Nationalismul si Europa natiunilor” i-ar fi socat pe unii pana mai de curand sau poate nici n-ar fi aparut. Si nu numai in Romania, ci in mai toate statele membre sau aspirante la UE. Nici coperta, conceputa in culorile Europei Unite, n-ar fi scutit-o de oprobiu. Nationalismul, oridecate ori aparea in retorica publica a zilei, trebuia obligatoriu penalizat, adica insotit neaparat de un epitet care sa-l incrimineze.
Si iata ca o asemenea carte apare acum, in 2018, sub semnatura inflacaratului militant si eseist proeuropean si patriot roman generalul Mircea Chelaru, iar aceasta carte si-ar merita pe deplin audienta si atentia si interesul ce i se cuvin. De ce? Inainte de toate, pentru ca mesajul ei este in spiritul epocii care se deschide acum in lume. Este pe creasta de val a unui curent planetar in vizibila crestere. O epoca nu a nationalismului/nationalului exclusivist, absolutizant, cu veleitati hegemonice, ci al miscarii planetare de idei si actiuni in care se prefigureaza tot mai distinct o confruntare teoretica dar si in raporturile de forta dintre marile centre de putere ale lumii, la nivel regional sau sau national, cu extensii practice pana in viata cotidiana de pretutindeni, intre globalism pe de o parte si identitate nationala, interes national pe de alta parte.
Sa precizam: globalism nu inseamna ce ea ce este sau ar trebui sa fie globalizarea. Globalismul este stradania de acaparare si control, de catre un manunchi de grupuri privilegiate ale unor puternici ai zilei care ambitioneaza sa faca si sa desfaca jocurile in lume, pentru a-si extrage si maximiza continuu profitul, este actiunea multinationalelor, a multiculturalistilor, a adeptilor si promotorilor asa-zisei corectitudini politice, a unora dintre “rezistentii” furiosi care de regula nu stiu ce ii mana si cine-i mana in lupta, a “oamenilor fara umbra” care se pretind cetateni ai lumii fara a fi inainte de toate apartinatorii propriului popor, ai propriei natiuni. Globalizarea este insa procesul global in care, prin stiinta si tehnolgie tot mai performante, a intrat societatea contemporana interdependente crescande. Un proces mondial la toate nivelurile societatii umane si care este de neoprit, iremediabil si ireversibil.
Toate acestea parca le mai stiam. Dar – si aici vine intrebarea, ca o ghilotina, a autorului cartii – daca este asa, daca globalizarea si integrarea sunt oricum de nestavilit si au toate sansele de a se extinde si consolida, de ce atata inversunare in a discredita si lichida natiunea, statul, suveranitatea, sentimental patriotic, intrucat si ele isi vor urma, in mod cert, in ciuda tuturor atacurilor si diversiunilor, parcursul implacabil inceput cu secole si milenii in urma? Aici este marea enigma, de lamurirea ei depinde pe ce cale se va indrepta omenirea de azi si de maine. Un prim raspuns, partial dar care deschide o poarta, o da, chiar in aceste paginii, istoricul si politologul ceh Miroslav Hroch, care observa: “cand societatea esueaza, natiunea apare drept ultima garantie”, uneori “colacul de salvare”. Este recursul ultim al societatilor si lumii in perioade de dezorientare si criza. Dovada – instalarea presedintelui Trump, Brexitul, “visul chinez”, renasterea valorilor nationale si crestine in Rusia, tot mai multe guverne si forte politice influente national-populare/populiste in tot mai multe tari, si nu numai in Europa, leaganul natiunii moderne.
Cartea prezinta natiunea in toata intinderea intelesurilor sale, ca un concept amplu ipostaziat, proteic si o realitate emergenta viguroasa. Este o notiune activa, dinamica, fertila, cu radacini adanci in trecut si proiectii optimist indreptatite de viitor. Intr-o carte de mai putin de 200 de pagini, autorul ei sintetizeaza marile miscari, cautari si framantari care duc lumea inainte. Se simte in aceste pagini vuietul lumii, dar se si proiecteza o lumina puternica asupra unor zone de clar-obscur tinute in mod interesat, premeditat, in ambiguitate si confuzie. O carte lamuritoare, dar si incitanta, provocatoare chiar. O carte prin care putem intelege mai bine lumea prin care trecem. Si o carte, pana la urma, optimista, una care raspandeste speranta.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane