Revelatia cea mai tulburatoare a Centenarului Marii Uniri imi este biografia unuia dintre protagonistii ei de peste Prut, prea putin cunoscut inca si acum, dupa o suta de ani. Dar nu numai prin aceasta regretabila unicitate este carturarul si patriotul Stefan Ciobanu (1883-1950) atat de diferit intre ctitorii Reintregirii, ci prin intreaga sa viata si lucrare, ba chiar si prin destinul lui postum. Este meritul nobositului si mereu surprinzatorului dar temeinic si erudit istoric Radu Stefan Vergatti, de a fi alcatuit si daruit mentalului colectiv al romanilor o carte de referinta in materie: “Stefan Ciobanu. Un savant profesor luptator neinfricat pentru unirea Basarabiei cu Regatul Romaniei”, Editura Semne, aparuta sub egida Fundatiei Europene Titulescu. Carte biografica, dar, de fapt, o fresca ampla, densa, remarcabil documentata, a unei epoci framantate si eroice a istoriei zbuciumate a pamantului si oamenilor din estul Moldovei istorice, dintre Prut si Nistru, pe care imprejurari si mai ales interese geopolitice o tin, de cateva secole, departe de Patria Mama, numita gresit in trecut Basarabia si abuziv, acum, Republica Moldova.
Ce si cum si cat stim noi astazi, sincer vorbind, despre aceasta parte a neamului romanesc? La capatul lecturii celor peste 300 de pagini, cu siguranta, mult mai mult. Daca Transilvania si chiar nordul Bucovinei au fost privilegiate de istoriografie printr-o literatura de amplitudine, Basarabia ne este readusa in memorie abia de cateva decenii, prin contributia unei falange de autori precum Ioan Popa, Ion Constantin, Vasile Buga, Iurie Colesnic, Vasile Grosu si altii, iar acum si Radu Stefan Vergatti.
Lupta pentru pastrarea identitatii nationale a populatiei din Basarabia si pentru drepturile ei nu a fost mai putin indarjita si tenace decat a romanilor din alte tinuturi romanesti instrainate, ci mult mai putin cunoscuta. Prof. Vergatti, ca si ceilalti aici amintiti, intreprind, de aceea, o necesara, obligatorie si de mult asteptata reparatie si restituire istorica si istoriografica. Aflam, din aceasta carte, lucruri necunoscute sau gresit stiute. Un singur, dar lamuritor exemplu: relatiile dintre Dimitrie Cantemir si Petru I au fost mult mai complexe si mai dramatice decat le-au prezentat, eliptic si edulcorat, in perioade istorice neprielnice autorii pe tema. Prof. Vergatti repune, aici, adevarul in drepturi. Autorii de pana acum n-au consemnat de obicei, in dimensiunile lor reale, amploarea si darzenia basarabenilor pentru supravietuirea lor nationala, unde promotori au fost mai cu seama intelectualii locului, in general din familii taranesti. Multe dintre lucrarile despre Basarabia par sa fi uitat ca asupra acestor neinfricati luptatori, dar de fapt asupra intregii populatii, plana spectrul deportarii in gheturile Siberiei. Doar Constantin Stere, si el pe nedrept ramas in uitare, ne reaminteste, cu pretul propriului exil siberian, acest adevar atat de ignorat. Iar regimul tarist si cel bolsevic au fost mult mai opresive decat cel de la Budapesta dualista.
Azi, basarabenii sunt specie rara, pe cale de disparitie. Sunt doar romanii nascuti acolo pana in 1944, caci cei de dupa sunt cetateni moldoveni, ai fostei RSS Moldovenesti, astazi R. Moldova. Sunt, si eu, unul dintre ultimii basarabeni, nascut chiar in comuna Talmaza, de pe malul Nistrului, unde a vazut lumina si vestitul meu consatean istoricul, militantul, omul politic si de stat Stefan Ciobanu, de care ma leaga amintiri familiale. Parintii mei au lucrat in Talmaza, tatal ca invatator si director al scolii, Caminului Cultural “Stefan Ciobanu”, cooperativei “Unirea”, bancii satesti “Albina”, bibliotecii satesti “I.C. Bibicescu” si dirijor al corului comunei. Iar mama a fost educatoare si directoarea gradinitei de copii. Au lucrat sub directa si atenta obladuire a Ministrului Educatiei, o vreme chiar Stefan Ciobanu, care i-a indrumat si sprijinit in permanenta, de la Chisinau si Bucuresti. Despre Stefan Ciobanu parintii mei imi vorbeau mereu cu veneratie. Cartea prof. Vergatti imi reimprospateaza amintiri dintre cele mai intime si, de aceea, chiar daca nu obisnuiesc confesiuni personale in ceea ce scriu, de data aceasta incalc regula. Dincolo, insa, de aceasta poate prea lunga incursiune in propria biografie, cartea prof. Vergatti,apreciind-o cu deplina obiectivitate, se aseaza intre cartile de capatai pentru cunoasterea unei realitati istorice si contemporane atat de putin si de precar stiuta inca, o realitate cu lumini dar si cu mult mai multe umbre, o realitate care are nevoie de toata intelegerea si empatia noastra.
