În vreo zece rânduri de text, aproape tot atâtea referințe la identitatea națională. ?ê?£i nu e un text din Europa secolului al XIX-lea, „secolul națiunilor“, nici din Africa anilor 1960, când pe harta continentului apăreau, în cascadă, zeci și zeci de state naționale, ci un text de la început de secol XXI, când se bate atâta moneda pe globalizare și guvern mondial, pe cedare de suveranitate și toate cele „fără frontiere“. Iar textul nu e unul oarecare, ci al – cum se spune nu prea adevărat – celui mai puternic lider al lumii.
Iată acest text: „În această seară, la peste două sute de ani după ce o fostă colonie și-a câștigat dreptul de a-și hotărî propriul destin, întărirea uniunii noastre înaintează. Ea merge înainte datorită vouă. Merge înainte pentru că voi ați reafirmat spiritul care a triumfat în război și în depresiune, spiritul care a făcut cu putință ca această țară să iasă din străfundurile disperării pentru a urca pe culmile speranței, credința în faptul că dacă fiecare dintre voi își urmărește propriul vis, noi, familia americană, vom triumfa sau ne vom prăbuși împreună, ca o singură Națiune, ca un singur popor“.
Să extragem: „dreptul de a-și hotărî propriul destin“, „întărirea uniunii noastre“, „datorită vouă“, „această țară“,“ fiecare dintre voi“, „noi, familia americană“, „împreună“, „o singură Națiune“, „un singur popor“. ?ê?£i să revenim: nu e discursul unui lider neocon american de extremă dreaptă, nici al unui naționalist vest- sau est-european, nici al vreunui dictator din fosta lume a treia. E începutul discursul victoriei în alegeri pronunțat de președintele Barak Obama.
Ne-am putea imagina ca un om politic de la București să se adreseze astăzi românilor cu sintagma „noi, familia română“? ?ê?£i că ar putea continua cu „vom triumfa sau ne vom prăbuși împreună, ca o singură Națiune, ca un singur popor“? Un asemenea om politic, de fapt om de stat, pe scena publică a clipei, de pe Dâmbovița, de pe Someș sau de pe Bahlui, nu există. „Minuni în lumea noastră/Nu văd a se mai face“, constata, încă în secolul al XIX-lea, fabulistul. Dar s-ar găsi, în schimb, cu duiumul, contemporani de-ai noștri care să reduce la tăcere instantaneu un asemenea discurs „incorect politic“. După două decenii de libertate (părerea noastră), ne complacem într-un moment de istorie națională mediocru.
Dar dacă tot ne luăm America drept model de urmat, să luăm aminte că, înainte de a fi superputerea politică, economică, militară de azi, America a ajuns o națiune puternică și unită prin solidaritatea cetățenilor ei, fiecare cu visul său american, dar cu toții în jurul acelorași valori, de toți împărtășite sincer, cultivate cu sfințenie și păzite cu strășnicie (valori între care dolarul nu este chiar cea mai de pe urmă). În alegeri, votanții au fost roșii-democratii și albaștri-republicanii, dar în viața de zi cu zi, spune tot unul dintre ei, America este mai degrabă violetă. Să nu uităm că după ce și-a recunoscut înfrângerea în alegeri, Mitt Romney nu i-a pus cuțitele, ci a înălțat o rugăciune pentru învingătorul sau Obama.
Un eveniment care a costat șase miliarde de dolari întărâtă la multe comentarii. Campania pentru prezidențialele din SUA a fost acest eveniment. Marcat de un discurs al victoriei în alegeri care este o vibrantă Cântare a Americii.
Corneliu Vlad
