Vladimir Putin își pregătește o reinstalare măreață la Kremlin, printr-un proiect grandios. Realegerea sa ca președinte e fără probleme, dar ea trebuie să fie și triumfală. De aceea, Putin își propune deja un brand pentru istorie ca mare lider al Rusiei, al treilea, în epoca modernă, dupa Stolipin și Stalin. El dorește să facă din nou din Rusia o foarte mare putere, nu neapărat prin reconstruirea URSS – fapt pe care-l regretă enorm, ca pe o mare tragedie geopolitică, ci prin crearea unei construcții inter- sau suprastatale, întinsă pe două continente. Ea ar urma să coincidă cu fostul areal sovietic (minus țările baltice, cu a căror pierdere Moscova se pare că s-a resemnat). Constructul proiectat urmează a se numi Uniunea Economică Eurasiatică și este, într-un fel, un pandant al Uniunii Europene, dar ambiționează mult mai mult, este gândită ca un promotor, catalizator, liant, între Europa și o Asie „dinamică“ (epitetul îi aparține lui Putin, deci Europa, după cum se vede, nu e dinamică). După expresia sugestivă a unui comentator, viitoarea UEE (trebuie să ne obișnuim cu acronimul) va fi un nexus. Iar nexus înseamnă foarte multe lucruri, dar, după dicționarele englezești, „o conexiune sau serii de conexiuni într-o situație sau un sistem anume“. În sistemul filozofic al lui Alfred NorthWhitehead, nexus desemnează rețeaua actualelor entități ale universului, care se ciocnesc între ele și formează alte entități. Și această acccepțiune a termenului pare să fie cât se poate de potrivită pentru a defini construcția imaginată de Putin. Căci, în această entitate post-URSS și post-CSI, Rusia, care va avea rolul proeminent, dar va redeveni și unul din centrele de putere într-o lume a blocurilor la scară continentală (UE, NAFTA), va structura „un format de cercuri concentrice al dominației și influenței ruse în Eurasia și dincolo de ea“, cum scrie Vladimir Socor pentru Jameston Institute.
În noua Uniune, vor intra cu entuziasm Belarus și Kazahstan, vor putea fi convinse relative ușor state din Asia Centrală și Caucaz, dar mai problematic va fi acceptul Ucrainei (și al R. Moldova oare?).
Prin acest demers, Rusia se va mișca mai lejer, decontractat, deocomplexat în viața internațională. În relațiile cu UE și SUA, Moscova nu va mai fi în poziție de petent, iar relația europeano-americană ar putea să slăbească. Un efect (colateral?) al proiectatei Uniuni ar fi dezangajarea mai pronunțată a Europei Unite de America, pe care Putin a atenționat-o deschis, în urmă cu câțiva ani, că își asumă un rol cam prea mare în viața lumii. În relațiile cu Asia (adica și China, India, Japonia), Europa va trebui să trateze în mare măsură și via Rusia. O Rusie care nu va mai avea neapărat de așteptat la porțile OMC.
Viziunea lui Putin este așadar mai amplă și mai profundă decât o prezintă de pilda Gleb Pavlovski, fost consilier la Kremlin, ca pe o încercare de resuscitare a URSS. De altfel, Putin a spus explicit, în articolul din „Izvestia“ (4 octombrie 2011) în care și-a anunțat proiectul, că nouă Uniune Eurasiatică „nu va fi o reîntrupare a URSS“. Iar consilierul său de presă Dmitri Peskov a dezvăluit că „fondarea Uniunii Eurasiatice va fi una din principalele priorități ale lui Putin în următorii șase ani“. În „blocul eurasiatic“, statele membre urmează să-și păstreze independența politică, dar se vor integra strâns economic. O precizare care, cel puțin pe Lenin îl contrazice, când zicea ceva de genul că economicul influențează, dictează și subjugă.
Corneliu Vlad
