Tragedia aviatica din Ucraina face din imprevizibil fapt cotidian . Te poti astepta oricand, oriunde, la orice. Toti se intreaba ce va fi cu Ucraina. Romanii se intreaba si ce va fi cu Republica Moldova. Chiar si in imprejurari in care, altadata, nu te-ai fi gandit. Asa de pilda, zilele trecute, prof. Victor Craciun, presedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni a implinit 80 de ani, iar venerabilul carturar a fost aniversat asa cum se cuvine, de o adunare reprezentativa a romanilor din jurul Romaniei, dar si a celor raspanditi din Canada in Noua Zeelanda si din Germania si Israel pana in Africa de Sud si America de Sud. Profesorul Craciun a preluat, intr-o lume tot mai globalizata, ideea si demersul savantului Nicolae Iorga – fondatorul Ligii – de solidarizare, pana la comuniune, a tuturor acelora care “simt romaneste” , dar si actioneaza romaneste. Si ce exemplu mai fierbinte poate oferi realitatea clipei in materie decat situatia de fapt a ceea ce numim (atat de impropriu, dar in sfarsit) Republica Moldova? Ce s-a facut sau nu, ce ar trebui sa faca, pentru romanii de la rasarit de Prut, romanii din tara si din lume, dar, in primul rand, prea puternicii zilei de la Bucuresti? In cartea sa “Timp si rastimp”, aparuta cu prilejul aniversarii, prof. Victor Craciun, initiatorul si protagonistul Podurilor de flori de peste Prut, da acestei intrebari un prim raspuns concis si definitoriu: “Oficialitatile romane au facut totul pentru integrarea europeana a Republicii Moldova. Nu au facut nimic temeinic pentru revenirea Basarabiei la Romania! Pentru Unire!”
Si? Care-s rezultatele? R. Moldova nu va intra prea curand, sau poate deloc, in Uniunea Europeana, ci doar se va apropia poate cu cativa pasi de Bruxelles. Dar acesti pasi pot fi facuti la fel de lesne si inapoi, daca alegerile din toamna vor fi luate de partida anti-integrare. Si inca: apar la orizont mari incercari economice si sociale care decurg din instrumentarea de catre Rusia a vechilor si adancilor legaturi /dependente ale teritoriului dintre Prut si Nistru vizavi de centrul de putere de la Moscova. Prof. Craciun – si nu este singurul – vede in ideea politica oficiala a Bucurestiului ca “ne vom intalni cu R. Moldova in Europa” mai degraba o eschiva, un paleativ, un alibi, ba poate chiar o diversiune. Basarabia, afirma prof. Craciun, “putea sa revina la Romania daca era vointa nationala, mai ales la Bucuresti, dupa Podurile de Flori”. Dar oportunitatea nu si-a aflat la Bucuresti barbatii de stat temerari si intelepti care sa faca istorie. “A venit, apoi, idea, lansata de Adrian Nastase, ca ne vom intalni cu Basarabia in Uniunea Europeana. Era un fetis, o idee irationala. Era cu totul altceva sa devenim membri ai Uniunii Europene, cum ne-a facut istoria”.
Momentul, oricum, s-a dus (daca va fi existat!), iar ideea si propensiunea europeana se afunda acum intr-o zodie a stagnarii daca nu chiar a regresului. O zodie care nu se stie cat va dura si unde va duce. Sunt, tot mai mult in discutie, nu doar soarta Ucrainei sau a R. Moldova. E, pe tejgheaua mediatica, la targuiala, si configuratia viitoare a Europei. Prin mass media se arunca cu dezinvoltura pe piata harti dintre cele mai nastrusnice in care se imagineaza infatisarea politica de maine a continentului .
Dar este si momentul in care, in sfarsit, pe hartile inaltelor cancelarii din lumea atlantica incep sa fie identificate detaliile cartografice ale Estului Europei. Faptele o iau inaintea politicii, ca sa-l parafrazam pe presedintele Obama. La inceputul anilor 1990, in euforia de dupa prabusirea comunismului in Europa, cand se murea pe Nistru asa cum se moare acum in Ucraina, despre R. Moldova sau Transnistria nu se vorbea nici in Biroul Oval de la Casa Alba, nici in incinte vest-europene similara. Acum, de cand cu Ucraina, e vacarm. Dar oare nu e putin cam tarziu?
E drept, si SUA, si NATO, si UE, si Germania se agita “sa faca ceva” pentru Ucraina, pentru R. Moldova. Dar nu cooptarea ca membru in NATO sau UE ci doar statut fie de “partener” cu NATO sau UE, fie de “aliat non-NATO”. Adica un fel de semi-aliati, de semi-parteneri. Cum poate fi mai rau. Si nici fluxuri substantiale de capital nu se pregatesc sa afluiasca in directia aceste tari greu solicitate, in ciuda feluritelor promisiuni ale Vestului. Nici tarile occidentale, nici institutiile europene si euroatlantice nu par sa aiba o politica pentru aceasta parte de lume. Moscova, in schimb, are. Incepe sa aiba si Berlinul. Iar Washingtonul va trebui sa-si reactualizeze, probabil, vechile dosare. Daca nu va lasa Europa in grija capitalelor europene sus-mentionate, cum pare a fi, mai nou, inclinat sa o faca.
Dar Bucurestiul, Chisinaul, sunt pregatite pentru marile sfidari care le asteapta? Unde ne vom intalni de acum incolo daca in Europa Unita pare-se ca, dupa unii, n-ar fi loc pentru cele doua state romanesti?