Deschiderile promiţătoare operate în relaţiile Statelor Unite cu Iranul şi Cuba accentuează poziţia singulară în viaţa internaţională a Coreei de Nord. Un stat parte a unei naţiuni divizate în împrejurările războiului rece, dar care nu a reuşit să se reunifice. Dar şi un stat care întruneşte toţi parametrii sintagmei rogue state( stat tâlhar) lansată de fostul preşedinte american Ronald Reagan: “nu respectă legile internaţionale esenţiale, organizează sau susţine atentate, violează sistematic drepturile cele mai elementare ale fiinţei umane”. În sfârşit, regimul nord-coreean generează o îngrijorare suplimentară (mai ales la Washington) prin programul său de înarmare nucleară şi de vectori balistici, ca şi prin politica – şi mai ales propaganda – sa agresivă.
Violarea flagrantă a drepturilor omului în Coreea de Nord , unul dintre regimurile cele mai opresive din lumea de azi, s-a accentuat în timpul actualei echipe conducătoare al lui Kim Jong-un, cel de al treilea lider suprem din familia Kim. Un regim mai sângeros şi mai ciudat decât cele ale predecesorilor săi, care produce consternare şi stupefacţie prin acţiuni brutale şi imprevizibile. Ciudăţeniile sângeroase ale regimului de la Phenian şochează mereu, prin asasinarea în condiţii bizare a opozanţilor politici ai liderului suprem , prin răpiri, reţineri şi dispariţii de cetăţeni coreeni şi străini, (inclusiv din ţări considerate prietene), prin zvonuri contradictorii, diversiuni, secretomanie, toate, însă, ca forme de nerespectare flagrantă a drepturilor omuilui. Adunarea Generală a ONU a considerat necesar să decidă crearea unei Comisii speciale pentru monitorizarea situaţiei din domeniul drepturilor omului în RPD Coreeană şi întocmirea periodică de rapoarte pe această temă presantă.
Raportul pe 2014 al comisiei readuce în actualitate destinul dramatic al româncei Doina Bumbea, care a ajuns în Coreea de Nord în 1978 în condiţii bizare, a fost reţinută şi trăit acolo, neştiută de nimeni, vreme de aproape două decenii, mai întâi într-un lagăr de pregătire paramilitară şi ideologica, apoi nevoită să se căsătorească cu un dezertor american, şi care a murit de cancer pulmonar în 1997, fără a se putea reintorce în ţară. În tot acest răstimp, familia, şi îndeosebi Gabriel Bumbea, fratele tinerei românce, au făcut eforturi deosebite, în cadru bilateral şi internaţional, pentru elucidarea acestui caz dramatic, dar fără a putea sparge zidul de tăcere al Phenianului. Autorităţile nord-coreene nu au dat nicio informaţie despre soarta să a şi a celor doi fii ai săi nici familiei, nici autorităţilor române, nici organizaţiilor nonguvernamentale române şi instituţiilor internaţionale care au solicitat în mod repetat elucidarea acestei grave şi cronice probleme umanitare. Autorităţile române au, în continuare, multe resurse pentru a contribui la soluţionarea acestui caz dramatic şi este de datoria lor să facă totul pentru a apăra drepturile legitime ale cetăţenilor români şi, în acelaşi timp, a repune legalitatea internaţională în drepturile sale
Tăcerea în care se înfăşoară autorităţile nord-coreene în abordarea problemelor umanitare are multe înţelesuri. Cotidianul “Washington Times” dezvăluie, de pildă, că “un document secret nord-coreean obţinut de serviciile de informaţii occidentale arată că dictatorul Kim Jong-il concepuse şi aplica un program de răpire a străinilor, care erau aduşi în statul său comunist unde-i forţa să devină spioni împotriva propriei lor tări”. Perioada la care se referă documentul secret nord-coreean este chiar perioada în care a dispărut în Coreea de Nord românca Doina Bumbea.
