Cand racnetele feluritilor anticomunisti – in general de circumstanta – vor lasa destul loc in spatiul public pentru opinii mai putin partizane si rationale, realitatea romaneasca a anilor 1944-1989 va aparea mai corecta si mai nuantata. Mai bine inteleasa va fi si lumea gazetarilor si a presei de atunci. Pana una-alta insa, in spatiul intins intre faptele cumplite ale regimului represiv si vanatorile de vrajitoare instrumentate azi, aflam adevaruri despre aceasta lume interesanta a presei – nu comuniste, ci din vremea regimului communist – din scrierile oneste in matewrie. Aflam, bunaoara, despre “Romania libera – asa cum a fost” din cartea cu acelasi titlu a ziaristului Igor Butnaru. Volum inclus intr-o trilogie de peste 800 de pagini publicata la Editura Semne de ziaristul “de baza” de la “Rl” care semneaza, ca autor, Igor Butnaru-Provita. El isi doreste aceste peste 800 de pagini de carte un fel de Divina Comedia a istoriei recente, caci, dupa cum scrie, e vorba de confesiunile din “Purgatoriul meu in volumul “Rezerva 5, augmentate si trecute apoi prin focul Gheenei din topul urmator “Cenzuratele mele, dragile de ele”, pentru a ajunge, in final, In Nirvana cronicilor sentimentale despre ceea ce a fost deopotriva Edenul si Iadul exisatentei mele in lumea presei, adica “Asa cum a fost Romania libera”.
Si cum a fost, de fapt, “Romania libera” pana in 1989? A fost, asa cum o atesta si marturiile – fie ele si presinale, adica subiective – din aceasta carti, un ziar important (al doilea) al tarii, dar la care se putea face, totusi, si gazetarie cinstita si adevarata. Chiar daca pana si nasterea ziarului incepe cu o mare minciuna, caci pretinsul nr. 1 e o contrafacere ordinara mestesugita la Institutul de istorie a partidului. Adevaratului prim numar al ziarului, scos de cativa intelectuali din zona comunistilor Patrascanu-Zilber si a sociologilor de stanga Anton Golopentia-Sabin Manuila, i-au urmat seria din timpul stalinismului atroce cu “megafoane ale regimului” de-alde Bellu-Schor, Melita Apostol, Selmaru, Sarateanu, Lupu, Radian etc., apoi o alta perioada, de decrispare treptata, care a dus la deschiderea – atat cat s-a putut – din vremea cand redactor sef a fost Octavian Paler si, in sfarsit, ultimul an predecembrist, marcat de pozna de dizident sprijinit de colegul sovietic Volodin a lui Petre Mihai Bacanu, care a prabusit vietile catorva colegi dar avea sa faca din ziar mandria presei romane imediat dupa 1989, dar pe care acelasi Bacanu l-a confiscat, l-a facut afacere personala si l-a vandut ca pe propria mustata. Igor Butnaru relateaza despre toate aceste avataruri ale ziarului si are aminitri personale (dar nu numai), fara a lasa impresia de ipocrizie, contrafacere, autoadulare, razbunare tardiva etc., cum se intampla cu atatea alte scrieri memorialistice. (Omisiuni, da, are cartea, cele mai evidente fiind ciudata operatiune Bacanu-Volodin, mai deloc evocata in trilogie si destinul lamentabil de mai tarziu al ziarului).
Important este ca din aceste amintiri personale ne facem o idee despre ce si cat si cum (s-)a putut face presa onesta intr-o vreme cumplit si viclean de represiva. Caci, spuneam, s-a facut si atunci jurnalism adevarat. Si nu doar la publicatii zise “departamentale” ca Muncitorul sanitar (sau forestier), Vanatorul si pescarul sportiv, Stiinta si tehnica etc., ci si – mai ales dupa 1964 – la revistele Lumea, Magazine istoric, Secolul XX, sau, intre ziare, in primul rand la “Romania libera”. Ecorile unor articole din acest ziar se prelungeau mult, unele tin pana azi. Celebra este performanta colegei de ziar Viorica Ciorbagiu, al carei titlu de articol “Doi cu sapa, cinci cu mapa”, a intrat in folclor. Sau impactul la public al foiletonului lui Dumitru Tabacu, care marturisea ca s-a decis sa-si cumpere un vapor dupa ce a citit o reclama publicitara idioata a vremii. Iar Igor Butnaru a lansat in epoca un personaj fulminant, faimosul “tovaras Alexe”, despre care lumea vorbeste in soapta si cu fereala, despre care nu se stie precis cine e, dar “e mare” si in numele lui se poate obtine aproape orice. “Tovarasul Alexe”, creatia reporterului Igor Butnaru, n-a avut viata lunga (cum aveau si mai au prototipurile sale reale) caci ispravile comise “in numele lui” trimiteau la vulnerabilitatile si imoralitatea regimului, asle societatii… Caci “nu trebuia generalizat”. Totul mergea (“n-asa”, vorba lui Brucan) bine, si doar “pe alocuri, prin unele judete” se manifestau, “sporadic”, “anumite nemultumiri”. Drept care, “tovarasul Alexe”, “netipic” cum era pentru timpul sau, a fost suprimat de tovarasii “de la Sectie” (cea de presa a CC) sau de mai marii lor. Iar lui Igor Butnaru i s-a frant sansa de a consacra un personaj de fictiune din de talia unor Sveic, Ostap Bender sau… Bula.
Cele trei volume de amintiri de la “Rl” ale luiIgor Butnaru sunt, prin excelenta, nostalgice. Dar nostalgic dupa “Romania libera”, si dupa cea de atunci, nu dupa ziarul cu acelasi nume de azi, nici dupa cel infiintat in 1877. Pa coperta unui volum scrie: “Romania libera a fost intotdeauna o anumita stare de spirit, o speranta. Acum e doar istorie… Si nici noi nu mai suntem ce am fost. Pacat pentru toti”.
Pacat pentru ce-ar putea fi in continuare “Romania libera”. Macar ca tara…
