De atata vreme de cand fiinta sa pamanteana nu mai este printre noi, mereu mai mult de un secol, Eminescu se adevereste, intre ilustrii nostri inaintasi, drept cea mai puternica si mai fecunda prezenta in mintea celor ce vorbim romaneste. Poetul continua sa raspandeasca si sa puna in miscare energii, pasiuni, patimi, dragoste sau dusmanie, dar cine poate sa-l inteleaga drept – si orice om de buna credinta poate – nu ramane nepasator la cuvantul lui Eminescu. Creatia lui lucreaza neincetat si este mereu deslusita, tiparita si lamurita, in chip si fel. Caci Eminescu lasa fiecaruia “dreptul si ragazul sa-l regandeasca”. Iar editarea lui “implica o continua framantare a intregului ogor al literaturii si culturii romane” si “se face cu o periodicitate tinand oarecum de ciclul rotirii Pamantului in jurul Soarelui; nu exista an fara ‘primavara Eminescu’, fara scoaterea operei lui spre o samanta noua”.
Permanenta si sinergiile fenomenului Eminescu, care au parte indeobste de un patetism indreptatit, isi afla, in exprimarile de mai sus, o formulare apropiata de una stiintifica. De fapt, este a unui eminent eminescolog contemporan, profesorul Nicolae Georgescu, autorul unei noi carti – oare a cata? – in materie: “Eminescu dupa marea scanare”.
Ce este mereu nou, in Romania? Eminescu. Despre ce putem vorbi fara incetare pentru a spune si afla mereu lucruri noi? Despre Eminescu si opera lui. Caci iata ce aflam, bunaoara, din aparitia editoriala aici prezentata: numai intre 1989 si 2004 au aparut peste 600 de carti avand in titlu numele Eminescu. Adica, mai mult decat s-a scris in intreaga jumatate de secol de dinainte. Iar din 2004 pana astazi? O mie de carti, mai mult, mai putin? O stie, de buna seama, mai limpede ca oricare dintre noi tot profesorul Nae Georgescu, care in legiunea de cercetatori, exegeti si editori ai lui Eminescu se afla in loc privilegiat nu doar prin eruditia si intuitia, abnegatia si daruirea, tenacitatea si perspicacitatea, acribia si profunzimea intreprinderii sale, ci in primul rand prin viziunea cuprinzatoare si strategia multidisciplinara pe care o propune pentru asedierea continua a ceea ce Veronica Micle numea “Varfu-nalt al piramidei” – creatia lui Eminescu. “Organizarea de santier” Eminescu pe care o proiecteaza de-a dreptul inginereste, de ani si ani de zile, acest devotat sacerdot al zeitatii nationale se regaseste in intreaga sa complexitate in aceasta noua carte a sa. Se cere si se argumenteaza infiintarea unui Institut Eminescu si a unor Catedre Eminescu la universitati, elaborarea unei Enciclopedii Eminescu, ca si editarea colectiei ziarului “Timpul” din anii cat i-a fost redactor si prim redactor Eminescu, toate acestea fiind obligatorii intr-o cultura care tine sa-si merite numele. Aceste lucrari s-ar adauga de altfel marii izbanzi care este publicarea facsimilata a manuscriselor eminesciene. Care – scrie autorul cartii – “verifica, in fond, intrega eminescologie de pana acum, adica pune in paranteza, pentru un timp oarecare necesar sedimentarii, editiile Eminescu, opera poetului – daca nu in intregul ei, cel putin in ceea ce inseamna poezie (inclusiv teatrul, proza literara etc.) – si ridica intrebari de care se sperie gandul”. Avem fixata in aceasta fraza insemnatatea acestui important Moment Eminescu, moment in care traim dar care ramane prea putin luat in seama si prea putin inteles de atatia.
In noua sa carte, laboriosul si neobositul ei autor se marturiseste cu o sinceritate induiosatoare si o darzenie de neclintit, cand scrie: “”Credeti-ma, insa, iubiti cititori, ca de vreo 7-8 ani nu fac decat confruntari de texte, ca am nimerit in zona aceasta a editiilor lui Eminescu asa cum l-ai arunca pe un Hercul in mijlocul ‘gospodariei’ lui Augias si nu numai ca nu ma las pana nu voi pune asternut de pleava peste lespezi, dar voi striga din rarunchi a se opri izvoarele. Important ar mai fi, apoi, sa se defineasca exact, cat mai exact cu putinta, ce inseamna si ce ar trebui sa insemne o editie a antumelor eminesciene”. Vast program! – ar exclama generalul De Gaulle. (Magna News.ro)
