Se trece adesea nemeritat de repede si de facil peste un fapt tot mai important in viata natiunilor si a lumii: respectarea drepturilor omului. Opinia prevalenta, din pacate, fiind ca ne-am afla (doar) in fata unei onorabile cauze umanitare ce tine mai degraba de resortul ONG-urilor, al ONU si al altor institutii si organizatii de profil. Nimic mai gresit. De cateva decenii, afirmarea, impunerea, implementarea si respectarea drepturilor omului a devenit o redutabila arma a Binelui in lumea de azi. Oare nu este cat se poate de evident ca prabusirea sistemului mondial comunist si dezmembrarea uneia din superputerile lumii s-au datorat, nu vreunei victoriei intr-un razboi conventional sau vreunei lovituri nucleare, ci victoriei politico-diplomatice a aparatorilor valorilor si libertatilor democratice, presiunii tot mai puternice puse, in favoarea drepturilor omului, si de forte interne si de catre comunitatea internationala? Pe faimosul “cos al treilea” al Conferintei general-europene care s-a incheiat cu Actul final de la Helsinki s-au purtat, cativa ani de zile, polemici si dispute stranse pentru inscrierea in documentul adoptat a tuturor drepturilor si libertatilor omului, iar acceptarea acestei cerinte de catre regimurile comuniste avea sa precipite caderea lor si colapsul intregului lor sistem.
Lupta pentru drepturile omului este, si astazi, una de anvergura mondiala, iar unul dintre fronturile sale cele mai dramatice este, deloc intamplator, si cea din urma reduta a razboiului rece, Coreea de Nord. Starea de fapt din acest vestigiu al politicii de forta de pana mai ieri a stat in atentia celei de a 11-a Adunari Generale a Coalitiei internationale a parlamentarilor pentru refugiatii nord-coreeni si drepturile omului, desfasurata saptamana trecuta la Bucuresti.
Populatia Coreii de Nord este apasata de o asuprire exponentiala: in calitate de cetateni ai unui stat represiv, ca membri ai natiunii coreene, traitori in partea de nord a unei patrii divizate, ca pamanteni izolati de lumea secolului XXI intr-o peninsula incercuita de baraje de sarma ghimpata si baraje explozive. Fiecare din aceste trei ipostaze ridica obstacole imense in calea vietii lor libere. Iar incercarile de a iesi din acest univers concentrationar in cautarea libertatii, comporta riscuri greu de imaginat. Viata lor de zi cu zi ne este prea putin cunoscuta noua, contemporanilor lor din lume, dupa cum nici ei nu pot sti decat ceea ce le spune regimul despre cum merge viata lumii. Etanseitatea izolarii nu poate fi strapunsa nici macar de institutiile interntnationale si nonguvernamentale care solicita inforamtii ori vizite pe teren si care sunt constant mintite sau refuzate de regimul de la Phenian. Lipsiti de mai toate drepturile umane elementare, nord-coreenii nu il au nici pe acela al libertatii de miscare. Iar daca incearca sa aleaga calea libertatii , cum sa o faca? Tarmurile Coreii de Nord sunt infasurate cu baraje de sarma ghimpata pe mii si mii de kilometric, in Coreea de Sud nu se poate trece peste inexpugnabila linie de armistitiu care pare sa se fi eternizat , dupa mai mult de 50 de ani de la incheierea razboiului, dincolo de frontiera cu Rusia se intinde imensitatea gheturilor siberiene, iar dincolo de granite cu China exista pericolul real de al retrimiterii in tara a fugarilor. Caci nord-coreenii nu pot avea statut international de refugiat, pentru ca, teoretic, ar avea unde sa se stabileasca in siguranta – in … Coreea de Sud. Asa fiind interpretate lucrurile, nicio tara nu le poate acorda statut de refugiat dupa normele international acceptate.
Din pacate, tragedia singulara a nord-coreenilor, chiar daca incepe sa devina din ce in ce mai cunoscuta lumii, nu a dobandit inca acuitatea prioritara pe care o reclama gravitatea ei. “Dosarul nuclear” nord-coreean eclipseaza, in marile incinte si inaltele cancelarii ale lumii consecintele dramatice ale incalcarii drepturilor omului in nordul Peninsulei Coreea.”Problema armamentului nuclear domină. De cele mai multe ori avem tendința de a face un compromis în ceea ce privește drepturile omului, iar acest lucru este gresit”, constata cu o sinceritate dezarmanta europarlamentarul portughez Ana Gomes.
