Dintr-o familie de țărani săraci a devenit multimiliardar, prin vila sa, proiectată de un arhitect japonez, hălăduiesc struți, cămile și păuni. A devenit, prin alegeri libere, șeful statului, însă mărturisește că va sta la putere doar doi-trei ani. Dar în declarațiile de politică externă se arata echilibrat. Reafirmă opțiunea europeană și euroatlantica a Georgiei, după ce speranțele și intențiile în materie au fost spulberate necruțător de războiul ruso-georgian din august 2008 și ține să adauge imediat că vor fi reînnnodate și strânse relațiile cu Rusia, relații pe care declară că le-a compromis predecesorul său la președinție, Saakașvili.
Bidzina Ivanișvili este considerat de unii „omul rușilor“ – și poate îi sunt la inimă rușii cu care face afaceri, nu neapărat Putin și Medvedev, mai ales pentru că averea și-a făcut-o la Moscova în anii 1980, după dezmembrarea URSS. Dar prima sa vizită oficială ca președinte va fi în SUA, care sunt „principalul nostru partener și prieten“.
Pentru noul președinte, totul pare simplu: „?ê?£tiu că ideea integrării Georgiei în NATO nu e foarte plăcută Moscovei, dar nu cred că e o problemă strategică pentru ea. Cred că e posibil, printr-o diplomație corectă, să convingem că nu va fi o amenințare“. Așa gândea și Saakașvili, care a încercat să treacă „linia roșie“ trasată apăsat de Moscova pentru a delimita limpede și neinterpretabil „proximitatea ei imediată“. Intenția liderului de la Tbilisi a fost însă dejucată printr-un dezastru militar și pierderea controlului asupra unei treimi din propriul teritoriu de către noul stat independent Georgia. (Mai prudentă, Ucraina, care încercase și ea să intre în NATO – și primise promisiuni la summitul NATO de la București – nu a forțat nota, iar atlantiștii cei mai deciși au pierdut alegerile ce au urmat).
Ruptura tranșantă și totală a relațiilor cu Rusia de către fostele republici unionale, astăzi state independente nu este nici ușoară, nici lipsită de riscuri. Cel mai departe au mers balticii, dar ei au avut sprijinul masiv al Occidentului și, nici pentru ei, partida cu Rusia încă nu s-a încheiat. Ucraina, Belarus și R. Moldova încearcă și ele, fiecare în felul său, să-și asigure o poziție de electron liber față de nucleul Moscova, dar procedează prudent. Partida cu Rusia nu este încheiată nici cu republicile independente din Caucaz (Georgia, Armenia, Azerbaidjan) unde situația devine mai complexă și prin oportunitățile energetice ale zonei – de extracție, comercializare și transport. O realitate geopolitică de acest tip este și mai pregnantă în Asia Centrală, unde în ciuda feluritelor încercări ale unor puteri sau mari puteri din apropiere sau îndepărtate – SUA, China, UE, India, Turcia, Iran, de a se implanta într-un fel sau altul, relațiile bilaterale ale acestor state postsovietice cu Rusia rămân covârșitoare.
Revenind la alegerile din Georgia, câteva constatări:
1. Este pentru prima oară în istoria acestei țări când schimbarea puterii se face pașnic, prin alegeri și nu prin revoluție sau complot.
2. Energia revoluțiilor colorate – din Georgia, Ucraina, eventual R. Moldova, practic s-a epuizat, întărind argumentele celor ce susțin că revoluțiile colorate au fost manifestări epidermice, dacă nu și „induse“ în mare măsură.
3. Populismul câștigă teren și în spațiul postsovietic, prin alegerea ca șef de stat la Tbilisi a unui magnat local excentric, fără experiență politică, comportament imprevizibil, dar personaj simpatic și bine intenționat.
4. Spațiul postsovietic nu și-a epuizat potențialul de surprize. Rezultatul alegerilor din Georgia a surprins Moscova și a nedumerit Washingtonul. Ambele capitale s-au dovedit nepregătite pentru neașteptata schimbare.
5. Noul lider georgian, asemenea omologului său ucrainean, nu intenționează să schimbe radical orientarea externă a țării, în ciuda etichetării ambilor ca „rusofili“. Dar cei doi președinți nuanțează: opțiunea europeană și euroatlantica a țărilor lor se menține, dar e necesară și mai multă flexibilitate, receptivitate, „cordializare“ în raporturile cu Rusia.
6. Într-o regiune cu tradiție democratică slabă sau inexistentă, vulnerabilă la secesiuni și predispusă la conflicte, tranziția puterii se poate face și pașnic, și democratic.
7. Statele născute sau renăscute pe teritoriul fostei URSS nu pot rupe complet relațiile cu Rusia și chiar dacă nu participă la diferitele constructuri integraționiste ale Moscovei, nu pot face abstracție de vecinătatea cu marele vecin și fostul suzeran. Un spațiu geopolitic postsovietic funcționează în continuare în arealul postsovietic.
Iar pentru noi, românii, după alegerile din Georgia, încă o întrebare: care va fi soarta proiectului energetic AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România)?
Corneliu Vlad
