Despre alegerile prezidențiale din Ucraina, informația cea mai importantă este că nimeni nu știe ce va fi – remarcă descumpănit un comentator vest-european. La 31 martie va fi primul tur de scrutin al prezidențialelor(urmat, la sigur, de un al doilea), iar în octombrie, alegeri parlamentare.
Numai de alegeri nu le arde ucrainenilor în aceste vremuri de război care durează de cinci ani, chiar dacă nu se știe prea bine nici acum între cine și cine: Kiev-secesionisti, Kiev-Moscova, majoritari ucraineni-minoritari ruși, euroatlantici-euroasiatici… Operațiunile militare au intrat într-o aparență acalmie, dar pot reizbucni oricând. Negocierile pe “formatul Minsk” sunt în impas, politicul, economicul, socialul stau pe provizorat. Dar războiul a ucis 13 000 de oameni și e problema nr.1 a populației, iar conform sondajelor de opinie, tot mai preocupante sunt și dificultățile economice – și ale statului, și ale cetățeanului. Tarifele la gaze au crescut cu 55,5 la sută, salariile sunt joase, șomajul și corupția cresc.
Ce-ar putea aduce alegerile? Mai mult ca sigur un președinte fără sprijin în Rada Supremă (Parlamentul), cum e de altfel și acum situația. Din cei 44 de candidati la start, au rămas trei protagoniști de urmărit. Actualul președinte Petro Porosenko are ca deviză electorală mai degrabă un strigat de luptă: “Armata. Limba. Credința”. Armata – căci e război, limba – pentru că impune ucraineană inclusiv prin sistarea învățământului în limbile minorităților, credința – pentru că o parte a Bisericii Ucrainene a primit autocefalie de la Constantinopol. Dar președintele nu și-a onorat promisiunile de a pune capăt războiului, însă după ce recuperează Crimeea și Donbassul. Alt candidat important este Iulia Timoșenko, fost prim ministru, cu un program mai degrabă populist și șanse mai mari într-un posibil dialog cu Moscova. În sfârșit, un al treilea competitor, care în sondaje îi depășește deocamdata pe primii doi, actorul Volodymyr Zelensky, a cărei singură tangență cu politica a fost până acum rolul dintr-un serial tv de profesor cinstit ales șef al statului. Programul său eminamente populist are priză îndeosebi la tineret, o categorie însă care nu prea votează.
Într-o țară ce traversează o situație incertă, și peisajul politic prelectoral e derutant, dar nu atât alegerile din primăvară și din toamna au șanse să-l structureze cumva, ci mai degrabă înțelegerile secrete dintre oligarhi, căci “ei scriu de multă vreme istoria Ucrainei”, cum se exprimă un analist occidental.
Indiferent însă de rezultatele și implicațiile anului electoral 2019, Ucraina are de înfruntat, pe fondul războiului împotmolit și al dificultăților interne cronicizate, două sfidari tot mai redutabile: erodarea identității naționale și a solidarității societății ucrainene (aproximativ jumătate din populație sunt ruși sau vorbitori de rusă) și 2. Dezangajarea și dezinteresul tot mai evidente ale Occidentului față de criza ucraineană, căci regimul de la Kiev nu pare să se preocupe de aplicarea și respectarea exigențelor libertăților și democrației, luptei anticorupție, reformelor economice etc. (MagnaNews.ro)
