La 100 de ani dupa evenimentele tumultuoase antrenate de primul razboi mondial care au culminat cu aparitia statului turc modern, Ankara are de infruntat una dintre cele mai mari sfidari politico-diplomatice si militare din istoria sa postbelica.
Incheierea razboiului rece canonic Est-Vest, izbucnirea si proliferarea multiforma a fenomenului terorist, dezvoltarile tot mai dezastruoase si mai periculoase ale conflictelor din Orientul Mijlociu, intre care, intr-o masura preocupanta crescanda, problema migrantilor catre Europa, isi afla, in Turcia, un important protagonist, subiect si obiect inconturnabil al desfasurarilor din zona si din lume. Prin pozitia sa geopolitica, prin ponderea sa militara si economica, dar si prin conditia sa de putere emergenta, Turcia este un jucator activ in partea sa de lume, pe esichierul pontic, mediteranean si medio-oriental, dar si in spatiul islamic, european si eurasiatic. In acelasi timp, contextul extern si intern al ultimilor ani o obliga la reevaluarea si redefinirea unor optiuni fundamentale. Numita, neoficial, neootomanism, noua linie nationala impusa de actualul lider al tarii, Recep Tayyip Erdogan, a dinamizat demersul intern si international al tarii, dar in acelasi timp a pus-o si in fata unor noi confruntari sau a unora mai vechi, dar care revin in formule mai presante.
Inrautatirea situatiei din lumea musulmana in contextul “primaverii arabe” si al urmarilor sale, razboiul prelungit din Siria vecina, in care s-au implicat pana la urma si SUA, si Europa occidentala, si Rusia, alimenteaza un focar de criza si instabilitate cu un impact care depaseste cu mult granitele Siriei, Turciei si regiunii in ansamblu. Regimul Assad este astazi evaluat la Ankara drept principalul pericol extern.
Resurgenta problemei kurde, in situatia in care formatiunile politico-militare ale kurzilor din statele zonei s-au angajat in confruntare deschisa, inclusiv militara, cu asa-numitul stat islamic. Ostilitatile fortelor kurde au, insa, ca teatre de operatiuni nu numai fronturile impotriva statului islamic din Irak si Siria, ci si teritoriul Turciei.
Infruntarea tot mai directa si mai violenta intre Turcia si statul islamic, dupa o perioada de ambiguitate a relatiilor dintre ele, iar prin aceasta cresterea puternica a coeficientului de nesiguranta in Turcia, ca urmare a atentatelor tot mai frecvente ale teroristilor islamici, in special la Istanbul si Ankara.
Acestor factori externi majori de destabilizare li s-au adaugat situatia interna incordata din Turcia ca urmare a loviturii de stat esuate de la 15 iulie si a masurilor ferme si ample ale presedintelui Erdogan de consolidare a actualei guvernari a partidului AKP.
Tentativa de puci a declansat si o criza de neincredere fara precedent in relatiile turco-americane, dupa ce Ankara a acuzat Washingtonul ca sprijina complotistii si a cerut imperativ extradarea principalului opozant al actualului regim turc, clericul Gulen, aflat in exil in SUA.
In faza critica se afla in relatiile Turciei cu principalele structuri ale Occidentului, NATO si UE. Turcia detine a doua mare armata profesionista a Aliantei, cu 700 000 de militari, are amplasate pe teritoriul sau importante obiective militare ale NATO si, mai ales, reprezinta o pozitie strategia de neinlocuit in regiune. Deteriorarea relatiilor bilaterale Turcia-SUA are impact direct asupra relatiilor Turcia-NATO. Iar tergiversarea admiterii Turciei in Uniunea Europeana a determinat Ankara sa-si schimbe radical prioritatile, orientand-o spre relatii mai stranse cu Rusia, China, Iranul, dar si cu structurile eurasiatice politico-economice animate de Moscova si Beijing.
Toata aceasta noua sinergie care a perturbat si afectat mediul intern si extern al Turciei a obligat Ankara la o revaluare radicala si profunda . Un proces, de altfel, in plina desfasurare. Regimul isi consolideaza pozitia interna prin neutralizarea principalului adversar din opozitie (adeptii clericului Gulen), reconciliere si dialog cu celelalte partide din opozitie, inlaturarea elementelor ostile din armata, justitie si administratia publica, renuntarea la ideea instituirii unui regim prezidential forte. Pe plan extern – restabilirea bunelor relatii cu Rusia, cultivarea relatiilor cu China si Iranul, normalizarea relatiilor cu Israelul.
De mare semnificatie este acordul incheiat in martie 2016 cu Uniunea Europeana in problema refugiatilor, prin care Turcia se angajeaza sa stopeze fluxul masiv spre Europa de refugiati (din cel aproximativ trei milioane aflati acum pe teritoriul Turciei), iar Uniunea Europeana se angajeaza, la randul ei, sa reanimeze eforturile de integrare europeana a Turciei, sa sustina cu 6 miliarde euro efortul Ankarei de a opri valul migrationist si sa desfiinteze vizele Schengen pentru cetatenii turci. Aplicarea acordului a inaintat precar in primele saptamani dupa perfectarea sa, ceea ce a creat riscul unei noi crize majore in relatiile Ankarei cu Bruxellesul.
Peisajul Orientului Mijlociu, in care Turcia are un rol de neinlocuit prin capacitatea sa de a accede cu, practic, aceeasi disponibilitate la valorile musulmane si la exigentele lumii moderne, ramane asadar intr-o remarcabila labilitate si imprevizibilitate. Un important istoric turc, Ilber Ortayili, a publicat cu cativa in urma o carte despre centenarul Turciei moderne intitulata “1923-2023”, despre care un exeget francez scria: “ Este un bilant al erei republican de la inceput pana astazi, dar care nu face previziuni pentru urmatorii zece ani, pentru ca autorul ei spune ca Turcia nu este o tara previzibila”.
Important, mult mai important, pentru noi, romanii, este altceva: relatiile Romaniei moderne cu Turcia moderna au fost intotdeauna previzibile si chiar au cunoscut moment faste, insa, din pacate, multe proiecte si sperante, dar in primul rand posibilitati concrete, au disparut inainte de a se naste. Romania si Turcia pot fi, nu numai pe hartie, ca acum, ci si in realitate, aliati si parteneri care pot dezvolta raporturi si conlucare reciproc benefice. Turcia ne este, practic, tara vecina, dar fascinati de lumini ce stralucesc mult mai departe, nu vedem oportunitati pe care ni le pune la indemana … chiar geopolitica.
