?ê?£coala în limba maternă a ajuns subiect stăruitor – ca să nu spunem cronic – în dialogul oficial, civic, ba chiar și în cel cotidian, româno-ucrainean. Un subiect emoțional, uneori intens disputat, care își are importanța sa. Protagoniști, la Cernăuți, ai acestui dialog sunt, fără îndoială, prof. Myhailo Bauer, directorul Departamentului Învățământ, ?ê?£tiință, Tineret și Sport al Administrației Regionale Cernăuți și prof. Ion Popescu, europarlamentar și președintele Comunității Românești din Ucraina. Cei doi s-au înfruntat pe subiect și în timpul campaniilor electorale naționale de după proclamarea statului independent ucrainean, căci de pildă, în 2002, cei doi și-au disputat, în aceeași circumscripție, un loc de deputat în Rada Supremă de la Kiev și atunci câștigătorul competiției electorale a fost prof. Bauer. În ce îl privește, prof. Ion Popescu a fost ales europarlamentar la Bruxelles, unde se ocupă cu precădere de situația minorităților naționale nu numai în Ucraina, ci și la nivel continental.
În urmă cu câțiva ani, tot la Cernăuți, la un Forum al ziariștilor români de pretutindeni, am putut consemna situația învățământului în limba română din regiunea Cernăuți în aprecierea reprezentanților comunităților românești. De data aceasta, am ținut să cunosc evaluarea autorităților regionale și, mai ales, să văd școli, să întâlnesc profesori, elevi, părinți. ?ê?£i întrucât în programul călătoriei de acum n-au figurat întâlniri cu lideri ai comunităților românești, voi prefața consemnările acestui itinerar prin școlile românești din nordul Bucovinei cu precizările prof. Ion Popescu despre misiunea școlii de limba română din Ucraina: „O minoritate poate supraviețui din punct de vedere etno-lingvistic, chiar și în absența unei mișcări național-culturale instituționalizate, în mod oficial printr-o organizație reprezentativă de tip ONG. Principalul este ca etnoenergia internă, bazată pe credința tradițională, obiceiurile strămoșești și memoria istorică, să întrețină la nivelul cuvenit sentimentul național, cel puțin în sânul familiei și la nivelul comunității locale. Acest lucru poate fi realizat mai ales prin intermediul celor două instituții educațional-spirituale: școala (sistemul educațional) și biserica (sistemul moral-spiritual), care funcționează în limba maternă. ?ê?£i aici rolul principal îi revine profesorului și preotului.“ Importanța acordată slujitorilor școlii devine astfel clară iar miza învățământului în limba maternă obiectiv prioritar.
Prof. Bauer a ținut să prefațeze itinerarul tematic de o zi întreagă și plină, prin grădinițe, școli de toate gradele și universitate al ziaristului român cu o discuție lămuritoare. Îi place, cum se zice, să ia de la bun început taurul de coarne. „Eu nu mă tem de plângeri și nu le ascund, nici nu înfrumusețez rezultatele“, începe prin a spune demnitarul local. ?ê?£i el insista pe condițiile egale create învățământului în ucraineană și în limbile minorităților. „?ê?£colile ucrainene în limbile minorităților sunt finanțate în aceleași condiții și dau diplome de aceeași valoare. Iar cadrele didactice sunt pregătite în aceleași condiții.“ ?ê?£i totuși, nu aveți și motive de insomnie, de dureri de cap? „Ba da, de pildă ne preocupă ca nivelul cunoștințelor în limbile minorităților să fie la același nivel ca în limba ucraineana“. Motiv, într-adevăr, de migrene, când și așa sunt atâtea de făcut pentru armonizarea, sincronizarea, compatibilizarea învățământului în cele două limbi și din cele două țări ale noastre. Feluritele dificultăți din relațiile oficiale româno-ucrainene au făcut ca și în domeniul educației, lucrurile stabilite de comun acord să nu atingă parametrii conveniți. Iar prof. Bauer adaugă: „Sunt și probleme în ce privește mentalitatea românilor de aici“. Adică? „De pildă, suntem criticați că au descrescut efectivele scolare“ (ale elevilor care învață în limba română- n.n.). Aflăm de la prof. Bauer că în anul școlar 2013-2014 în regiunea Cernăuți funcționează 79 de școli cu limba de predare română și 15 școli cu predare în română și ucraineană. Dar în timpul URSS în regiune existau 87 de școli cu limba de predare română iar la începutul anilor 1990, 87 asemenea școli. Iar aceste școli au dispărut în condițiile în care, confirma chiar prof. Bauer, „efectivele noastre școlare sunt în creștere“.
Interlocutorul meu se înflăcărează când povestește despre câte a făcut și face administrația locală pentru modernizarea rețelei de învățământ din regiune: școli noi sau renovate, instalații sanitare civilizate, săli și terenuri de sport, computere, performanțele micilor olimpici etc. Toate aceste reușite enunțate solemn într-unul din cabinetele capitonate ale Palatului Administrației regionale Cernăuți le voi regăsi, de-a lungul întregii zile, în vreo zece „unități școlare“ din teritoriu. ?ê?£i n-am intrat doar în școli așa-zise „de protocol“, incluse din vreme în programul vizitei, am descins neanunțat, împreună cu însoțitorii mei din zonă, și în școli întâlnite întâmplător pe traseul de o zi prin „Bucovina profundă“ .
„Ce procent din bugetul regional e alocat învățământului?“, l-am întrebat pe prof. Bauer. Răspunsul nu l-am auzit prea bine: 7 sau 70. „?ê?£apte?“. „Nu, 70 la sută“. Procent, desigur, de invidiat.
Corneliu Vlad
