Summitul de la Vilnius a avut mai toate datele unui episod penibil de politică internațională. Un episod deschis celor mai amare sau mai acide ironii. Cele opt state post-sovietice europene antrenate cu sau fără voia lor în cursa spre Europa Unită au părăsit, majoritatea, una câte una, competiția, ca în cântecelul despre cei zece negri mititei. Motivele invocate de cei ce au abandonat au fost din cele mai felurite, dar rezultatul – același. E tot mai clar: UE nu mai are forța de atracție de până mai anii trecuți. Turcia se dezice public de solicitarea de aderare, iar Ucraina fuge ca mireasa, în plină petrecere, chiar de la masa nunții.
Cu Parteneriatul lor Estic, birocrații de la Bruxelles și liderii statelor post-sovietice din Europa parcă ar fi pus-o de un meci de box pe care nu pot să-l infiripe pentru că un partener n-are interesul să-l joace ci numai să simuleze, iar celalalt nu se poate ține pe propriile picioare sau ezită să se arunce în luptă. Asistăm, într-un fel, la o bătaie a ciungilor.
Dar dincolo de comparații mai mult sau mai putin răutăcioase, întâlnirea de la Vilnius are înțelesuri, vorba celor de la Kiev, multivectoriale. Reuniunea de la Vilnius a arătat din nou că la aproape 25 de ani de când s-a convenit că războiul rece s-a sfârșit, lupte Est-Vest – și nu doar de ariergardă – se poartă în continuare, și nu doar în Coreea, iar un nou echilibru european și global, absolut necesar după marile prăbușiri de după 1989, mai are mult până la o configurare cât de cât previzibilă și stabilă.
Din acest episod, mai toți protagoniștii, ba chiar și unii observatori de pe margine, au ieșit șifonați, nu însă poate, într-un fel, și Rusia, Germania, China sau R. Moldova, deși…
Oricum, „Urât mai trăiți, domnilor“, ar fi spus personajul lui Cehov.
Uniunea Europeană, de fapt slujbașii ei de la Bruxelles nealeși de nimeni în funcțiile lor înalt cvasicontinentale, au jucat într-o piesă cu scenariu ipocrit și parcă fără a vrea să se ajungă undeva anume. Celor din Est li s-au dat, ca de obicei, îndemnuri la curaj cu duiumul, dar numai în vorbe. Oare polonezii, redegiștii, ungurii sau cehoslovacii au primit în situațiile dramatice prin care au trecut în anii ’50, ’60, ’80 ai secolului abia încheiat altceva de la Occident decât încurajări sterpe? Parteneriatul Estic, idee laudabilă a Poloniei și Suediei, s-a dovedit a funcționa nu ca antecameră a candidaților la aderare europeană, ci ca un fel de curte din spate a privilegiaților continentului, în fel de țarc pentru personalul de serviciu (ca să nu spunem altfel). Un loc pe lângă casa (europeană) a omului, dar din care nu ai cum să ajungi înăuntru.
În mod surprinzător, NATO a renunțat la legea sa nescrisă, dar neînduplecată și necruțătoare până acum, de a condiționa intrarea în UE de angajarea instituțională a viitorilor parteneri europeni mai întâi ca aliați politici și militari în Alianță. Acordându-li-se o asemenea „dispensă“, celor din fosta URSS care aspiră azi la alesul ospăț al europenilor integrați nu li s-a făcut nici măcar o aluzie voalată cum că ar fi mai bine dacă, înainte de a solicita intrarea în UE ar bate și la ușa NATO. (Ne amintim că pentru noi, ceilalți „noi europeni“ care i-am precedat în proiect, înregimentarea în NATO a fost condiție obligatorie, ca în bancul macabru cu bătăturica și ochișorul).
Ucraina și-a confirmat vulnerabilitatea politică și economică, iar de aici și capacitatea redusă de negociere în situații în care poziția ei nu convine Rusiei. ?ê?£i mai e ceva: din păcate, cu toată zarva care se face pe seama euromaidanului, miliardele de dolari ale oligarhilor Ucrainei și nu sutele de mii sau milionul de demonstranți de la Kiev stabilesc, decamdată cel puțin, evoluția acestui stat tânăr.
Statele Unite fac tot ce pot să pară că nu se interesează de noua partidă de Skanderbeg inițiată de UE, deși solidaritatea atlantică, dar și statutul de unică superputere mondială le-ar fi impus, în mod logic, o atitudine activă sau măcar o tardivă reacție de consolare.
?ê?£i Germania a stat prudentă deoparte, cuprinsă parcă pe neașteptate de o amnezie politico-diplomatică greu de înțeles pentru puterea europeană preeminentă care face și desface totul în Europa Unită.
În schimb, China a urmărit cu multă atenție și frământarile postsovieticilor, și ipocriziile celor de la Bruxelles. Beijingul s-a arătat din nou dispus să vină prompt și dezinteresat în ajutorul celor care au nevoie de el dar și curajul de a-l solicita sau accepta. Oricum, mai toți partenerii estici ai UE prezenți la Vilnius au proiecte proprii cu China și se arată dispuși să adăncească acest curs, chiar dacă el n-ar avea cum să funcționeze ca „plan B“ la refuzul european, cum îmi spunea de curând la Cernăuți politologul ucrainean Anatoliy Kruglashov.
Republica Moldova? Oricât „de românește“ am simți, entuziasmul ar fi prematur și nefondat. Simbolic, victoria Chișinăului este uriașă, dar practic încă nimic nu e decis. Numai după alegerile din 2014 se va ști dacă R. Moldova va reuși să înainteze pe traseul european, măcar până unde a făcut-o până acum Ucraina, adică până în fața semnării râvnitelor acorduri. Iar din acel punct mai departe, drumul e și mai lung, și mai blocat de obstacole.
În sfârșit Rusia. Moscova pare să fi adunat toți banii de pe masă în această partidă care a derapat vizibil în cacealma. Noua „campanie în Rusia“ a Occidentului, sau mai corect spus a Europei occidentale, a eșuat spectaculos în fața „liniei roșii“ asupra căreia Moscova avertizează repetat că nu trebuie cu nici un chip forțată. Două tentative de forțare a acestei linii s-au încheiat, mai anii trecuți, cu eșecuri nu mai puțin răsunătoare: summitul NATO de la București și războiul din Georgia (ca să nu mai amintim și de capotarea Nabucco în fața South Stream, de Siria, de Iran…). O regulă elementară a diplomației ar putea învăța Occidentul să nu se mai pună în situații umilitoare, ca acelea când Moscova îi dă peste mână.
Iar zarva de acum de la Kiev poate fi luată și ca o diversiune potrivită pentru a distrage atenția de la noua înfrângere rușinoasă a Vestului în competiția (hai să nu-i zicem confruntarea) cu Rusia.
Corneliu Vlad
