Prezență mai nouă, dar ambițioasă pe scena politică, ministrul Teodor Baconschi a prezentat public prestația Ministerului de Externe, pe care-l conduce de un an. „România a fost, în 2010, activă internațional“, a concluzionat prompt domnia sa de la bun început. Șapte direcții de atac, să-și tot noteze și să raporteze riguros acasă diplomații străini de la București.
1. Adoptarea legii votului prin corespondență (de fapt, neadoptarea încă în Parlament). Prima grijă a MAE ar fi, cel puțin în enumerare, votul românilor din afară. Unii susțin că dl. Baconschi a devenit ministru tocmai pentru „mobilizarea“ ireproșabilă a votanților, mai corect spus a voturilor românilor din Franța la ultimele prezidențiale. Și iată că fostul ambasador la Paris, actualul ministru, le mai dă un argument greu cârtitorilor. Păi cu așa ceva se începe bilanțul oficial, pe un an, al diplomației unui stat, oricare ar fi el? A nu se confunda Externele cu Autoritatea Electorală.
2. Strategia UE pentru Regiunea Dunării, o initiațivă importantă (și) pentru România, dar care, formal cel puțin, e a Ungariei, care o va și dirija, ca președinte în exercițiu al UE.
3. Reprezentarea României în Serviciul diplomatic european (de fapt, submediocra reprezentare). O „realizare“ de ascuns mai degrabă sub preș.
4. Aderarea la Spațiul Schengen (același tip de corecție: neaderarea). Pentru autorul/autorii palmaresului, între semnul plus și minus nu e diferență, pot fi luate și vice versa, pentru toată lumea – un eșec semnificativ al politicii europene și bilaterale (mai ales cu Franța și Germania) a Bucureștiului.
5. „Dezvoltarea unui serviciu diplomatic activ și transparent“. Vast program! – ar fi spus generalul de Gaulle. Vag program, mai putem exclama.
6. Relațiile cu R. Moldova. Da, semnarea, sub presiunea pe față a Germaniei, a Tratatului privitor la frontiera Ribbentrop-Molotov, și performanța electorală penibilă a Alianței pentru Europa. Dlui Baconschi i-au ieșit mai bine alegerile de la Paris decât cele de la Chișinău.
7. „Sprijinirea reprezentanților mediului național de afaceri“. Poate o onestă sarcină de serviciu pentru un MAE, măcar să fie onorată cum se cuvine.
Cu de-alde așa ceva se ocupă un minister de externe, diplomația unei țări, în primul rând (în primele șapte rânduri) și mai ales cu asemenea rezultate e de ieșit în față? Căci unde sunt, de pildă, relațiile cu marile alianțe ale României, cu statele vecine sau importante ale lumii, cu cele cu care avem „parteneriate strategice“ sau chiar „strategic consolidate“? Cu SUA, Rusia, China, de exemplu.
Cu SUA: ministrul „a reiterat importanța (…) și speranța“. România s-ar preocupa, în primul rând, pe această relație, de proiectatul scutului spațial american care oricum nu depinde de noi ci de America, NATO, Rusia. Dar e singurul element concret enunțat în materie de dl ministru.
Cu Rusia: „Nu pot să dau detalii, dar sper să asistăm….“ etc. etc.
Cu China: nicio referire în textul MAE ce rezumă bilanțul. Nici măcar în înșiruirea „partenerilor de dialog“. Iată-i: Germania (cu care nu avem parteneriat strategic, ci obstrucție la Schengen), Franța (dorința „de a reveni la normal“), Italia (vezi românofobia din „cizmă“), Ungaria (ce să mai zicem), Polonia, Marea Britanie, Turcia, Bulgaria, Spania și Portugalia. Poate spune cineva un fapt notabil, din 2010, în relațiile cu vreuna din aceste țări? Turcia, bunăoară, are parteneriate strategice, în zona Mării Negre, cu Rusia, Ucraina și pregătește unul cu Bulgaria. Cu România, țipenie. Pe harta Mării Negre de la Ankara, România nu pare a se afla.
Mai vorbește bilanțul de „parteneri tradiționali“ din Orientul Mijlociu, America Latină, Asia. Tradiționali da, însă mai degrabă foști parteneri: state arabe, Iranul, Cuba, Coreea de Sud, ba chiar, să mai și râdem, Corea de Nord, tot partener tradițional, dacă e să o luăm pe „tradiție“. S-a făcut în ultimul an ceva cu vreunul din cei invocați? Ce-or fi scris ambasadorii străini de la București în notele pentru cancelariile din capitalele lor despre conferința de bilanț a șefului diplomației de la București? Poate ne ajută WikiLeaks, să ne mai amuzăm și noi.
E greu de numit vreun minister mai buimac și mai sterp decât MAE, și nu numai în timpul mandatului Baconschi. Ministerul de Externe din vremea regimului comunist, anexă ingrată a secției internaționale a CC, era stup de albine comparativ cu roiul neproductiv de… din instituția din Aleea Modrogan.
Dl ministru ne asigură că va promova „o diplomație inteligentă, echilibrată, activă, demnă și – de ce nu? – îndrăzneață“.
Asta cu „de ce nu?“ chiar că e tare. Corneliu Vlad
