Festivalul Internaţional de Film Etnografic (FIFE) de la Zlatna, care se ţine în fiecare an, la începutul verii, singularizează, şi el, de data aceasta în bine, istoria furtunoasă şi destinul încercat al acestei aşezări româneşti de la poarta Munţilor Apuseni. E drept că, spre deosebire de Roşia Montana vecină, Zlatna nu a avut (încă?) parte de scandaluri iscate de poftele noilor hrăpăreţi ai aurului, dar are de înfruntat alte mari şi multe sfidări, de la refacerea aşezării după “hiroshimizarea” datorată unei industrializări intens poluante iar apoi a distrugerii vieţii sale economice şi până la reînvierea, consolidarea şi dezvoltarea vieţii de totdeauna a acestei aşezări bimilenare la exigenţele secolului XXI.
FIRE s-a înrădăcinat în noile tradiţii ale aşezării prin decizia şi acţiunea fabulosului primar al urbei, ing. Silviu Ponoran şi a zlătnenilor, care au preluat iniţiativa artistică a tânărului cineast Gabriel Boholţ şi au impus-o, după numai trei ediţii ale Festivalului în brand etnografic şi cultural european. Căci FIFE este mai mult decât un festival de film, este mai degrabă un fel de Zilele Zlatnei, pentru că reuneşte pe lângă jurizarea, premierea şi vizionarea unor producţii etnografice din câteva zeci de ţări, retrospective cinematografice (anul acesta, Elisabeta Bostan), şi o reprezentativă Parada a portului popular, expoziţii de carte şi de pictură, iar, în acest an, şi repunerea în funcţiune, după mai mult de un secol, a unei locomotive cu aburi, singura din Europa care mai pufăie şi mai şuieră astăzi pe continent.
Vara lui 2015 a înscris însă la loc de cinste în cronica Zlatnei renăscute inaugurarea Palatului Administrativ, în cea mai reprezentativă clădire străveche a oraşului. Primăria va funcţiona aici într-un edificiu care şi-a recuperat spiritul medieval, dar l-a conectat la exigenţele funcţionalităţii vremilor moderne. Sub bolta de la intrare a fost dezvelit bustul unui ilustru cărturar şi istoric străin care a poposit în urmă cu patru secole chiar în această clădire, cel mai mare poet german al secolului al XVII-lea, Martin Opitz. Mare prieten al românilor, Martin Opitz a scris despre ei o carte prin care-i face cunoscuţi Europei aşa cum sunt ei cu adevărat, un imn amplu care se cheamă chiar “Zlatna” şi care deschide seria istorică ilustră ce va continua, peste un secol, “Descriptio Moldaviae” a lui Dimitrie Cantemir iar mai târziu “Cântarea României “a lui Alecu Russo, “România pitorească” a lui Alexandru Vlahuţă şi tot ce s-a mai scris despre pământul românesc şi oamenii săi.
Câteva zile la Zlatna întăreşte convingerea tocmai acest oraş, atât de lovit mai întâi de industrializare forţată iar apoi de dezindustrializare brutală, are, că puţine alte localităţi ale României, un viitor de împliniri şi speranţe. Convingere întemeiată pe ce spune şi mai ales pe ce au făcut şi fac primarul şi ceilalţi gospodari ai Zlatnei. E drept, mai trebuie multe (în primul rând, locuri de muncă), dar sunt năzuinţe care devin proiecte, funcţionează şantiere, iar pe platforma fostului combinat metalurgic apar mici industrii.
Laureatul Marelui Premiu al Festivalului 2015, cineastul şi ziaristul Radu Tora îl întrebă, public, pe edilul nr.1 la festivitatea de premiere: “Ce-aţi făcut aici dom’ primar?”. El văzuse cu ani în urmă, oraşul devastat că după o catastrofă apocaliptică şi avea acum în fata panorama unei staţiuni turistice de munte. Păi ce să facă zlătnenii…. Şi-au înierbat brazda cu brazda pământul pârjolit chimic şi stâncile arse, au replantat păduri pe dealuri şi pe vai, au curăţat izvoarele şi matca Ampoiului. Adică şi-au reînviat natură cea curată de totdeauna. Acum, Zlatna îşi regăseşte şi istoria, prin reabilitarea Palatului Adnministrativ, şi efigia în bronz a şpriţului tutelar al magistrului Martin Opitz. Îşi va regăsi, desigur, şi o nouă vocaţie economică, poate chiar cea a turismului, după ce, timp de câteva decenii, a stârnit curiozitatea străinilor doar prin dominantă de aşezare sinistrată. “Ţinut că Zlatna voastră să văd nu mi-a fost dat”, vor putea zice, asemenea poetului Opitz acum patru secole, turiştii germani de mâine.
