Marele Picasso este singurul locuitor al planetei care a primit de la URSS de două ori Premiul Internațional Stalin „Pentru întărirea păcii între popoare“, în 1950, rebotezat Lenin, la a doua atribuire, în 1961. Evident, cu banul aferent la purtător, 100.000 de ruble, peste 110.000 de dolari de atunci, echivalentul vreunui milion de azi. Tovarășul Picasso, după cum îi spuneau colegii săi din Partidul Comunist Francez, în care intrase în 1944, este autorul „Porumbelului Păcii“, care ne-a asaltat copilăria de pe toate gardurile Partidului, devenit simbolul „păcii comuniste“ în 1949, la Congresul Mondial al Păcii de la Paris. Șmecheria sovietică prin care se acționa imagologic și psihologic la nivel mondial, în cazul în care n-ați înțeles-o, a constat în preluarea simbolului creștin al Sfåntului Duh și răsturnarea lui, în folosul „cauzei comuniste“. A funcționat ca un element perfect de spălare a creierului. De-asta a și fost recompensat Picasso la asemenea nivel. Și nu a uitat. La moartea lui Stalin, în 1953, Picasso a trimis oficiosului comunist un portret al dictatorului odios intitulat „Tinerețea veșnică a lui Stalin“ și publicat a doua zi pe prima pagină care titra cu litere de-o șchioapă „Pentru ce avem nevoie de Stalin“. Frumos, nu?
Ce mai conta că până la data aceea Stalin ucisese milioane și milioane de oameni? Buzunarele îi erau mai aproape lui Picasso decât cadavrele rușilor și ale popoarelor ocupate aflate în putrefacție pe câmpiile morții sovietice. „Mărimea“ artistică a lui Picasso rămâne (pentru unii), dar micimea sa nu poate fi nici uitată, nici iertată. Mirosul trupurilor din sutele de mii de gropi comune, al sângelui de pe umerii milioanelor de deținuți din lagărele siberiene, Gulagul sovietic, desigur, nu ajungea până în cafenelele pariziene. Dar informația ajungea? Picasso a ales rubla și „arta“ minciunii: mustăcioara lui Stalin era obiect de adulație plastică… Așa și cu micul nostru Stalin de Deltă și propagandiștii săi „independenți“, tovarășii intelectuali de mucava de la Vax Publica.
Mai mulți cititori s-au revoltat când i-am taxat pe ‘telectualii noștri, mai neaoși sau nu, care s-au înfipt în primele rânduri ale Partidului continuator al PCR la dezbaterea dintre Geoană și Băsescu. Sau „marii“ artiști care s-au maimuțărit în campania mustăciosului din Deltă „Noi vrem respect“. Care „noi“? „Noi“, infractorii FNI? ‘Telectualii noștri nu sunt proști. Devin însă părtași direcți la crimele încă nepedepsite ale „emanatului“ din decembrie 1989, președintele de onoare (care „onoare“?) al PSD sau la hoțiile naționale, aflate în curs de pedepsire, ale miliardarului falit ascuns prin stuful Deltei. Ignorând cu bună știință adevărul, se transformă în niște biete prostituate de pe centura artei sau culturii.
Zilele campaniei electorale au relevat ordinăria maximală la care s-a ajuns în presă, pe canalele deținute de Vîntu și Voiculescu, la care a contribuit și Patriciu: Realitatea TV și Antenele. Puțini însă știu că Vîntu, în schizofrenia sa, altfel profesională, deține și mijloace de comunicare și manipulare pe invers: HotNews, spre exemplu. Unde scuipă cățelușii răi de la Realitatea, vin și ling cățelușii buni de la HotNews. Nu toți, evident. Mai sunt și jurnaliști integri. Doar cei ținuți bine în lesă, cu buzunarele bine umplute cu ruble rusești (mai nou și de Tiraspol). Pe långă asta, pentru că știe că și-a pierdut orice umbră de credibilitate, și-a alcătuit și o veritabilă armată de „ziariști independenți“, mărunți ieniceri online. Așa că, atenție!
Dar, la capitolul „credibilitate“ și „onorabilitate“ pentru devalizatorul FNI se înscriu, iată, și ‘telectualii noștri, cånd ai lui tătuka Iliescu, când ai lui Băsescu și/sau Geoană, după cum o pica. Dar de fapt, ai acelorași moguli, care le-ndeasă din greu buzunarele, după modelul patentat de tătuka Stalin. Domnii Pleșu și Manolescu, de exemplu, merg frumos la coadă la casieria oligarhului negru, Patriciu, care pompează „Dilema veche“ și „Adevărul“. Pe lângă figurile deja clasice în prostituția lor, ca Dinescu, Tănase, Hurezeanu & comp, arondate la Vîntu, domnul Tismăneanu, alt exemplu, a trecut și el pe la casieria GRIVCO, pe când presta la „Jurnalul Național“, domnul Mihăieș pe la Patriciu, ca amploaiat la „România literară“, iar domnul Patapievici tot la… menajeria domnului Vîntu, care-i cumpără la kilogram „Ideile în dialog“, revistă unde, de fapt, se regăsește întreaga gașcă de mai sus, de fini ‘telectuali ai cui… plătește mai bine. Să luăm aminte.
