Agenția Națională de Integritate (ANI) a avut amabilitatea să răspundă ieri unui demers în interesul public făcut de Asociația Civic Media privind transparența în exercitarea funcției de președinte al Institutului Cultural Romån de către Horia Roman Patapievici. Totul a pornit de la un articol din „Cotidianul“, din care aflam că „intelectualii de elită“ au mașini pe măsură. Astfel, Gabriel Liiceanu, membru al Consiliului de Conducere al ICR, desemnat de fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, deține două limuzine de lux. „Cetățeanul obosit și învins“ în primul mandat al lui Băsescu – după cum s-a autodeclarat în fața președintelui la o șezătoare GDS – are un BMW seria 5, alintat „Siegfried“ și un Alfa Romeo botezat „Marcello“. Prietenul lui Liiceanu, Andrei Pleșu, conduce și el o mașină de elită, un Volvo S 80. Preluând modelul magistrului, Horia Roman Patapievici mărturisește că are aceeași preferință în materie de lux. Potrivit ziarului „Cotidianul“, din 24 mai 2007, „Horia-Roman Patapievici a primit în dar o mănușă luxoasă, deși „din piele mai groasă“, cu care i-a luat câteva luni să se obișnuiască: „Am primit telefon de la dna Huidan, de la Volvo, care mi-a propus să-mi pună la dispoziție, fără nicio obligație, un Volvo S60. Când am trecut de la Espero la Megane era ca și când aș fi trecut la o navetă spațială. Dar de la Megane la Volvo! Volvo e din altă lume!“, exclamă președintele ICR. „E ca diferența dintre un costum de in vara, foarte plăcut și practic, și un costum de tip Hemingway, care și el e foarte comod, dar e cu totul altceva! Încerc să transform Volvo-ul într-o mănușă, dar luni întregi m-am simțit ca o pată de murdărie pe tapiseria ei. Mă simțeam sub standardele ei!“. Șofer tomnatic, Patapievici și-a luat carnetul la 43 de ani, se mai afirmă în „Cotidianul“.
ANI dezvăluie că automobilul de lux îi aparține lui Vîntu
Cercetând însă Declarația de Avere a președintelui ICR, stupoare! – membri Civic Media au constatat că Patapievici deține doar un Matiz și un Clio. Teoretic, conform Legii, Patapievici Roman Horia (Horea), încălca următoarele prevederi legale privind Falsul în declarații – care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, și Noțiunea de conflict de interese, definită în Legea nr.161/2003 ca fiind situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative. De ce? Pentru că Patapievici ignorase complet prevederea Capitolului VI din Declarația de Avere, pe care trebuia să o completeze obligatoriu un funcționar de stat, respectiv: „Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenționate față de valoarea de piață, din partea unor persoane, organizații, societăți comerciale, regii autonome, companii/societăți naționale sau instituții publice românești sau străine, inclusiv burse, credite, garanții, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depășește 300 euro“. Or, un Volvo S60 costă între 26.800 și 39.800 de euro.
ANI nu face decât să adeverească aceste suspiciuni, chiar dacă nu reușește să-l apuce legal de coarne pe Patapievici. În răspunsul oferit de Inspecția de Integritate a ANI, prin semnătura inspectorului Puiuța Becuț și a directorului general Ilie Ene, se afirmă următoarele: „Horia Roman Patapievici, în calitate de director al revistei «Idei în Dialog», editată de SC Cațavencu SA, avea posibilitatea de a utiliza în mod legal, în temeiul prevederilor art 21 alin (3) lit n) din Codul Fiscal, autoturismul marca Volvo S60 aflat în folosința societății Cațavencu SA, fără ca aceasta să constituie un avantaj primit gratuit“. Interesant, nu? Și cum rămâne cu declarația inițială a lui Patapievici: „Am primit telefon de la dna Huidan, de la Volvo, care mi-a propus să-mi pună la dispoziție, fără nicio obligație, un Volvo S60“. Sorin Ovidiu Vîntu are o tehnică specială de a câștiga persoane oferindu-le favoruri de lux. Un alt șef al unei instituții importante a statului român, Serviciul Român de Informații, circula cu un Jeep pus la dispoziție de către inamicul declarat al lui Traian Băsescu, mogulul media fost și posibil viitor pușcăriaș.
De unde vine de fapt Volvo-ul?
Interesându-ne asupra aspectului original invocat de Patapievici privind folosirea automobilului de lux, am înțeles că doamna la care face referire acesta este Lavinia Huidan, președinte fondator al unei Fundații, „Life for life“, a cărei activitate pare să fi încetat cândva în 2007. De pe portalul de Internet al acestei organizații „non-profit“ aflăm că „Printre principalii sponsori se regăsește Grupul Euro Inter Trade și, din cadrul său, sucursala Forum Auto, importator Volvo în România, care alocă un procent din vânzarea fiecărei mașini pentru sprijinirea Fundației «Life for Life»“. Președintele Fundației este, însă, același cu președintele Grupului Euro Inter Trade care-și alocă sieși acel procent din vânzarea fiecărei mașini Volvo, respectiv Lavinia Huidan. Atât Andrei Pleșu, membru până de curând al Consiliului de Conducere al ICR, cât și Horia Roman Patapievici, președinte al ICR, ca deținător al acestui „cadou, serviciu, avantaj primit gratuit“, au fost protagoniștii speciali ai reuniuniilor despre „Afaceri și Cultură“ desfășurate sub egida firmelor Volvo și a revistei „Dilema“, editată de Trustul lui Patriciu, dar prezentate, curios, pe portalul „Fundației non-profit“ „Life for Life“. Rămâne, desigur, de observat, că patronul lui Patapievici, Sorin Ovidiu Vîntu, un „expert financiar-bancar“ după Mircea Geoană, a știut cum să soluționeze problema Volvo-ului, în limitele legii. Desigur, nu știm cum rămâne cu morala „intelectualului lui Băsescu“ motorizat de devalizatorul FNI.
ICR, cuibușorul GDS
De asemenea, în ceea ce privește punctul 2 al Declarației de Interese, respectiv Conflictul de Interese, Patapievici a omis să menționeze, conform legii, că este membru și al unor asociații și grupuri de interese, respectiv Grupul pentru Dialog Social, care beneficiază de la Guvernul Iliescu-Năstase și de statutul de organizație „de utilitate publică“. Atât unii directori ai ICR, cât și mulți dintre autorii unor cărți, precum și publicațiile lor sponsorizate de ICR din banul public aparțin de acest Grup. ANI consideră că „fapta dlui Horia Roman Patapievici de a nu menționa în declarația de interese calitatea de membru al organizației neguvernamentale Grupul pentru Dialog Social nu este un indiciu temeinic privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații, deoarece nedeclararea acestei calități nu a produs consecințe juridice pentru sine sau pentru altul“. Cu toate acestea, există date care arată contrariul, pe care le vom pune la dispoziția ANI, în vederea reevaluării. Printre acestea se găsesc fapte consemnate deja de Valerian Stan, un expert reputat al societății civile, co-autor, printre altele, al mai multor Rapoarte anuale ale APADOR-CH privind respectarea drepturilor și libertăților fundamentale în România și al Manualului „Instrumente de monitorizare a instituțiilor anticorupție“, realizat sub egida Centrului pentru Resurse Juridice și a Institutului de Politici Publice.
Patapievici, un Hrebenciuc al mafiei culturale
Potrivit acestuia, «sub mandatul d-lui Patapievici, în jurul ICR s-a format o rețea clientelară care pare că a copiat la indigo modelele cele mai detestabile din politica autohtonă. Dl Patapievici și clienții ICR sunt pe cale să ajungă în cultura „bugetară“ ce au fost și încă mai sunt în politică Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, Miki Șpagă și toată clientela lor și a partidului lor. Fără să fie conștienți de urmarea gesturilor lor, cei care au sărit în apărarea dlui Patapievici și a echipei sale au desenat o hartă foarte sugestivă a oamenilor și intereselor care de patru ani încoace parazitează cu consecințe foarte grave Institutul Cultural Român. Extrem de interesant – dar și de grăitor – mi se pare faptul că oamenii în cauză aparțin practic fără excepție Grupului pentru Dialog Social al dlor Liiceanu și Patapievici și/sau grupului de foști agenți ai propagandei comuniste („noua stângă“) din presa „studențească“ – revistele „Viața studențească“, „Echinox“, „Opina studențească“ și „Dialog“, publicații de multe ori mai eficace decât presa centrală în îndoctrinarea „tinerei generații“. Parte dintre ei – unii dovediți deja, iar alții suspectați doar că au fost și agenți ai poliției politice comuniste – au devenit după 1990 membri ai GDS».
Printre aceștia, Valerian Stan îi observă pe: «- Gabriel Liiceanu, membru al GDS, fost membru, numit discreționar, în Consiliul de Conducere al ICR: editura sa, „Humanitas“, a beneficiat de un tratament de departe cel mai favorizant în raport cu celelalte edituri (editura sa a tipărit șase din cele opt volume de până acum ale lui H-R Patapievici); în apărarea ICR, Liiceanu a scris, între multe altele, despre Patapievici: „Pentru ceea ce a realizat în anii din urmă Institutul Cultural, românii ar trebui să-l hrănească pe Horia Patapievici în Pritaneu“, iar despre criticii Institutului: „mistificatori“, „slujnicarii lui Ceaușescu“ ș.cl.); – Andrei Pleșu, membru al GDS, membru al Consiliului de Conducere al ICR (soția, director al Centrului de Carte al ICR); presa și fostul director al ICR Paris au documentat tratamentul permanent privilegiat din partea ICR în publicarea propriilor scrieri (teza sa de doctorat – sic! – din 1977) și în voiajele nesfârșite pe mai întregul mapamond; – Vladimir Tismăneanu, membru al GDS, ani la rând propagandist prolific în publicațiile comunist-studențești; a fost și este beneficiarul mai multor finanțări generoase din banii ICR pentru promovarea, în Europa (la Paris, unde directoare a ICR este Magda Cârneci, membră a GDS) și Statele Unite, a Raportului său de „condamnare a comunismului din România“; a apărat ICR în scandalul implicării foștilor lui colegi Sorin Antohi și Andrei-Corbea Hoișie în programele sale; cu nuanțe ale argumentării prea puțin convingătoare, i-a apărat de asemenea și pe cei doi foști agenți ai Securității».
Găsiți pe www.curentul.ro documentul ANI
