Anunț de presă
14 decembrie 2020
Modernizarea și dotarea spațiului de
producție al TOMIS PLAST SRL
Proiectul cu titlul „Modernizarea și dotarea spațiului de producție al TOMIS PLAST SRL”, cod SMIS 131245, este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 2 – ”Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 – “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”.
Contractul de finanțare a fost semnat în data de 13.11.2020, de către TOMIS PLAST S.R.L., în calitate de Beneficiar, cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului vizează modernizarea spațiului de producție aferent desfășurării activității de producere a ambalajelor din PET și dezvoltarea activității prin introducerea unei noi game de produse.
Obiectivele specifice ale proiectului au în vedere extinderea gamei de produse realizate prin producerea a trei noi capacități de sticle PET de 1 litru, 1,5 litri și 2 litri, creșterea nivelului de performanță prin dotarea corespunzătoare cu echipamente necesare derulării optime a etapelor fluxului tehnologic și modernizarea spațiului de producție prin realizarea de reparații și finisaje interioare și exterioare.
Valoarea totală a proiectului este de 1,143,517.74 lei din care finanțare nerambursabilă în valoare de 773,000.00 lei (Fondul European de Dezvoltare Regională 657,050.00 lei și Bugetul național 115,950.00 lei).
Durata de implementare a proiectului este de 28 luni: respectiv de la data de 07.05.2019 până la data de 31.08.2021.
Proiectul urmează a fi implementat la punctul de lucru al beneficiarului din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, Județ Constanța, Sat Siminoc, Oraș Murfatlar, Stada Murfatlar, Numărul 2, Hala 5, Cod poștal 905101.
TOMIS PLAST S.R.L.
Manager proiect: Vicențiu-Sorin COCUZ
+40 722 437 055, [email protected]
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European
de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020
www.inforegio.ro | facebook.com/inforegio.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României