Home Mica Publicitate Mica publicitate 22 septembrie 2009

Mica publicitate 22 septembrie 2009

DISTRIBUIŢI

Consiliul Județean Iași organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de Director general la RA „AEROPORTUL“ IAȘI, în zilele de 15-16 octombrie 2009, ora 10.00, la sediul din Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr.69. Pentru a participa la concurs, candidatii trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: 1) să fie absolvenți de studii superioare tehnice de lungă durată sau echivalente, cu profile/specializări compatibile cu funcția deținută; 2) să fie absolvenți ai unor cursuri aprobate, acceptate sau recunoscute de AACR, după cum urmează: a) cursuri în domeniul aviației civile, adecvate funcției deținute sau b) cursuri de management în domeniul aviației civile; 3) să aibă experiență nemijlocită de minim 3 ani în activitățile aeroportuare specifice; 4) să cunoască sistemul reglementărilor aeronautice civile și a cadrului legislativ național; 5) să cunoască limba engleză la nivel cel puțin mediu (scris, citit, conversație); 6) să aibă o stare de sănătate corespunzătoare, atestată prin examen medical de specialitate; 7) să nu aibă antecedente penale. Concursul constă în susținerea, în fața comisiei de examinare, a unei probe eliminatorii de limbă engleză, precum și a unei lucrări scrise și a unui interviu cu subiecte stabilite de comisia de examinare din tematica de concurs. Proba eliminatorie de limba engleză va fi susținută înainte de proba scrisă și va fi notată cu admis/respins. Nota minimă pentru promovarea probei scrise și a interviului este nota 7 (șapte) conform HG nr.775/1998, modificată și completată prin HG nr.157/1999. Dosarele de înscriere la concurs se depun până la data de 12 octombrie 2009, ora 15.30, la serviciul Resurse Umane și Salarizare al Consiliului Județean Iași, et.II, cam. 191, și vor cuprinde următoarele documente: cererea de înscriere la concurs; copie după actul de identitate; copie după diploma de studii; copie după actele ce atestă absolvirea cursurilor menționate la pct.2, lit.a) și/sau b); copie după carnetul de muncă sau adeverințe care atestă îndeplinirea condiției de la pct.3; curriculum vitate; certificat de cazier judiciar; adeverință medicală pentru încadrarea în muncă; copie după livretul militar, dacă este cazul. Copiile după documente vor fi legalizate la notar sau vor fi prezentate însoțite de original, urmând a fi certificate „conform cu originalul“ de secretarul comisiei. Bibliografia de concurs și informații suplimentare se obțin de la Serviciul Resurse Umane și Salarizare, et.II, cam. 191, tel. 0232/235.100, int.474.
CÂȘTIGURI lunare peste 10.000 E. Angajăm în condiții legale fete drăguțe pentru Hosstes și Escorte. 004.915.774.068.830, escort4sex_eu.

S.C. TEXTROM S.R.L., prin lichidator, anunță pentru data de 29.09.2009, ora 14, la sediul societății din com. Floresti, sat Luna de Sus, Hala 10, jud. Cluj, o nouă licitație publică cu strigare pentru vânzarea următoarelor active: 1. Halele de fabricație nr.10 și 11 în suprafață de 4.679 mp și teren liber în suprafața de 3.029 mp situate în Luna de Sus, com. Florești, jud. Cluj. Preț pornire licitație  2.850.000 lei. 2. Linie de imprimare țesături compusă din mașini de imprimat Gali, mașini de imprimat Viero, vaporizator Arioli, spălător Arioli, uscător Salvade etc. conform listelor afișate la sediul societății. Preț pornire licitație  640.845 lei. 3. Alte mijloace fixe, piese de schimb, obiecte de inventar conform listelor afișate la sediul societății. Preț pornire licitație  130.790 lei. Prețurile nu conțin TVA. În atenția celor interesați: licitația va fi ținută în continuare din două în două săptămăni, în ziua de marți, ora 14,  la sediul firmei, până la lichidarea bunurilor. Pentru informații suplimentare vă puteți adresa la sediul societății, tel. 0264-266402, fax 0264-266403, tel. 0751-555678. Condițiile de participare rămân cele anunțate anterior pentru licitația din 18.08.2009.
Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Mangalia, Serviciul Colectare Executare Silită. Str. Mihai Viteazu  nr.13. Loc.  Mangalia,   Cod poștal 905500 ; Tel. : 0241753795 ; Fax : 0241755005 ; e-mail : [email protected]. Dosar de executare nr. 11 /2002. Nr. 23531 din 17.09.2009. ANUNȚUL PRIVIND VÂNZAREA PENTRU BUNURI IMOBILE. Anul 2009, luna octombrie, ziua 07. În temeiul art. 162 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face cunoscut că în ziua de 07, luna  octombrie, orele 11.00, anul 2009, în localitatea Mangalia, str. Mihai Viteazu nr. 13, se vor vinde prin licitație următoarele bunuri imobile, proprietate a debitorului Societatea Comercială DOI CUMNAȚI S.R.L., cu domiciliul fiscal în localitatea 2 Mai, comuna Limanu, cod de identificare fiscală 7402595: 1) a) – clădire în suprafață de 837 mp compusă din spațiu incintă agricolă și  construită din zidărie B.C.A., situată în localitatea Limanu, comuna Limanu, județul Constanța, preț  de evaluare/de pornire a licitației 278.700 lei (exclusiv TVA*).
b)  – teren extravilan liber, parcela A 273/1/27- C.A.D. 151 – în suprafață de 6763 mp, situat în localitatea Limanu, comuna Limanu, județul Constanța, preț de evaluare/ de pornire a licitației 362.700 lei (exclusiv TVA*); 2)  b) – teren extravilan liber, parcela A 273/1/29 – C.A.D.- 152/2  în suprafață de 1600 mp, situat în localitatea Limanu, comuna Limanu, județul Constanța, preț de evaluare/de pornire a licitației 85.800 lei (exclusiv TVA*); 3) b)- teren extravilan liber, A 273/1/29 – C.A.D.- 152/1  în suprafață de 1600 mp, situat în localitatea Limanu, comuna Limanu, județul Constanța, preț de evaluare/ de pornire a licitației 85.800 lei (exclusiv TVA*). Pentru bunurile imobile mai sus menționate se organizează a patra licitație, prețul de pornire a licitației fiind diminuat cu 50% față de prețul de evaluare. *) cota de taxă pe valoarea adăugată pentru vânzarea bunurilor imobile este 19% în conformitate cu prevederile art. 128 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, și pct. 6 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările ulterioare. Bunurile imobile mai sus menționate sunt grevate de următoarele: Creditori: 1. Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Mangalia;  Sarcini: Procese-verbale de sechestru bunuri imobile nr. 10165;10672;10299;  din 05.06.2007. Invităm pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înștiințeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilită pentru vânzare. Cei interesați în cumpărarea bunurilor sunt invitați să prezinte, până la termenul de vânzare sau, în cazul vânzării prin licitație, până în ziua precedentă termenului de vânzare: oferte de cumpărare; în cazul vânzării la licitație, dovada plății taxei de participare, reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației; împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naționalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului; pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; dovada emisă de creditorii fiscali că nu au obligații fiscale restante, urmând să se prezinte la data stabilită pentru vânzare și la locul fixat în acest scop. Împotriva prezentului înscris, cel interesat poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 172-173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului. Pentru informații suplimentare vă puteți adresa la sediul nostru sau la telefon numărul 0241753795, interior 15. Data afișării: 22.09.2009.

Numitul Avasilichioaie Adrian, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Broscăuți, județ Botoșani, este citat în proces cu numitul Cobaschi Laurențiu Valentin, în calitate de pârât, pentru fond – pretenții, la Judecătoria Dorohoi, în data de 02 octombrie 2009, la ora 8.30.
Se citează Neagoe Claudia Eugenia la Judecătoria Făgăraș în data de 14 octombrie 2009, în dosar 1539/226/2009, fond divorț fără copii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.