George Clooney se numără printre actorii favoriți să interpreteze rolul lui Steve Jobs într-un film biografic despre cofondatorul companiei Apple, decedat pe 5 octombrie, la vârsta de 56 de ani. George Clooney, în vârstă de 50 de ani, se „luptă” cu Noah Wyle, în vârstă de 40 de ani, pentru a interpreta rolul lui Steve Jobs în acest film care va fi produs de Sony Pictures.
Filmările pentru această producție ar urma să înceapă anul viitor, scrie Daily Mail, care citează publicația Now Magazine.
La doar două zile după moartea lui Steve Jobs, Sony a achiziționat drepturile pentru ecranizarea biografiei autorizate a cofondatorului Apple, scrisă de Walter Isaacson. Sony speră că Aaron Sorkin va scrie scenariul pentru filmul biografic despre Steve Jobs. Anul acesta, Aaron Sorkin a câștigat premiul Oscar pentru scenariul filmului „The Social Network/ Rețeaua de socializare”.
Competiția între George Clooney și Noah Wyle ar putea fi una dură, mai ales că acesta din urmă l-a mai interpretat pe Steve Jobs în 1999 în documentarul de televiziune „Pirates of Silicon Valley”.
Noah Wyle l-a și cunoscut pe Steve Jobs, fiind invitat de către acesta la conferința Macintosh – Macworld Expo – din 1999, după care cei doi au luat cina împreună.
Pe de altă parte, George Clooney și Noah Wyle au fost colegi în seria clasică de televiziune „ER/ Spitalul de urgență”. În acest serial american, difuzat între anii 1994 – 2009, perioadă în care a primit 23 de premii Emmy, Clooney și Wyle au interpretat roluri de doctori.
George Clooney s-a făcut remarcat în serialul de televiziune „Spitalul de urgență” și a interpretat ulterior numeroase roluri memorabile, precum cele din „Marea hoinăreală”, „Regii deșertului”, „Syriana”, seria „Ocean’s”, „Misterele Berlinului”, „Noapte bună și noroc!” și „Michael Clayton”. Mai recent, actorul a putut fi văzut pe marile ecrane în „Citește și arde/ Burn After Reading”, „Sus, în aer/ Up in the Air”, „Omul care se holba la capre/ The Men Who Stare at Goats”, „Americanul” și „The Ides of March”, lansat anul acesta.
Biografia autorizată a lui Steve Jobs a apărut pe 24 octombrie în Statele Unite ale Americii. Publicată de Simon & Schuster, biografia, care are 656 de pagini, este scrisă de Walter Isaacson, fost redactor-șef al Time Magazine și fost director general al CNN, care a făcut peste 40 de interviuri cu Steve Jobs.
Georgiana Moroșan