Deși a devenit mămică în urmă cu doar o lună, Ana Maria Prodan are chef de "nebunii". Abia sosită în România cu fiul său, Laurențiu junior, focoasa impresară de fotbal a și început să-și pună în practică proiectele "coapte" în perioada sarcinii. Cel mai important proiect al Anei Maria Prodan îl reprezintă o nouă apariție într-o cunoscută revistă pentru adulți. Cei care își doresc să vadă din nou nudul impresarei vor trebui însă să mai aștepte ceva vreme, din cauză că la ora actuală diva se chinuie, cu ajutorul unei diete severe – din care însă nu lipsește shaorma (!!!) – să dea jos cele 30 de kilograme pe care le-a acumulat în timpul sarcinii. "Abia aștept să slăbesc și să pozez din nou goală. Am luat aproape 30 de kilograme în timpul sarcinii, iar acum încerc să îmi revin. Țin dietă, însă nu m-am apucat încă de sport deoarece medicii mi-au interzis, dat fiind faptul că sunt la ce-a de-a treia operație de cezariană. Mă ajută și Laurențiu care mă supraveghează să nu mă abat de la regimul pe care mi l-a făcut un medic nutriționist. Mă mai lasă din când în când să mănânc câte o shaorma pentru că îmi place la nebunie", a declarat Ana Maria Prodan, desemnată în vara acestui an, în cadrul unui sondaj realizat de postul de televiziune italian Sky Sport 1, cea mai sexy impresară din lume. Ca tacâmul să fie complet, după această experiență "erotică", Ana Maria Prodan are de gând să rămână din nou însărcinată, chit că are deja două fiice dintr-o căsătorie anterioară și băiețelul din mariajul cu fostul fotbalist Laurențiu Reghecampf, iar o eventuală sarcină ar împiedica-o să revină pe sticlă.
Anul trecut, în primăvară, Ana Maria Prodan a acceptat să pozeze doar în bikini în revista Playboy, pentru câteva mii de euro. Gurile rele spun că la momentul la care vedeta a acceptat oferta Playboy nu i-a cerut, în prealabil, acordul lui Laurențiu Reghecampf și se pare că nici de această dată focoasa impresară de fotbal nu-i va cere voie soțului pentru a poza nud.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane