Home Monden Anca Lupes: -Artisti vechi, respectati pe piata, habar n-au ce semneaza-

Anca Lupes: -Artisti vechi, respectati pe piata, habar n-au ce semneaza-

DISTRIBUIŢI

La prima vedere, industria muzicala este bine machiata. Artistii lanseaza albume, piesele lor devin hituri, PR-ii ii promoveaza si toata lumea este multumita. In realitate insa, sunt foarte multi artisti care semneaza contracte fara sa stie ce contin acestea. Or, de aici si pana la teoria conspiratiei este un pas mic. In dorinta de a se ajunge la o normalitate, oamenii din showbiz lanseaza scoli de pregatire a artistilor sau programe de training. -Lectia de Showbiz- este primul program de acest gen, lansat de Anca Lupes, o persoana cu state vechi in industria autohtona, care a participat la organizarea unor concerte precum Gipsy Kings (1996), Michael Jackson (1996) si Pink (2004). -Lectia de Showbiz- este prezentata de Star Management, agentie pe care o detine impreuna cu Zoli Toth (Sistem).

– De ceva vreme, s-au lansat tot felul de scoli care aproape garanteaza statutul de vedeta. -Lectia de Showbiz- nu lanseaza vedete, ci le instruieste. Cum a aparut acest proiect si ce isi propune?

– Ma bucura aparitia scolilor care incearca sa ii invete pe aspirantii la titlul de -artist- din Romania in primul rand muzica. Numai asa vom putea curata scena de -mimii- cu pretentii de muzicieni. -Lectia de Showbiz- este primul program de training in domeniul industriei muzicale din tara. Acesta nu isi propune sa faca vedeta pe nimeni, insa ii informeaza pe cei care doresc sa urmeze o cariera sau care vor sa-si construiasca o altfel de cariera in showbiz (manager, impresar, producator etc.) despre toate aspectele industriei muzicale: management si impresariat artistic, organizare de spectacole, productie muzicala si case de discuri, marketing si PR, publishing, contracte… Pe baza unei bibliografii solide si a experientei personale de peste 15 ani in showbiz-ul autohton, am elaborat cursurile pe care le predau in timpul acestui program. Pentru cei interesati, urmatoarele sesiuni vor incepe pe 20 februarie si respectiv pe 20 martie.

– Tineri ca tineri, dar oare artistii consacrati cunosc toate aceste detalii?

– Am avut surpriza sa constat ca artisti dintre cei mai vechi si respectati pe piata muzicala habar nu au ce contin contractele pe care le semneaza. Multi dintre acestia mi-au solicitat consultanta in diverse cazuri si am descoperit lacune considerabile in ceea ce priveste informatiile despre functionarea industriei muzicale sau chiar despre drepturile lor. Insa, vrei sa-ti spun ceva? Ei nici n-ar trebui sa-si bata capul cu problemele astea. De aceste lucruri ar trebui sa se ocupe managerii.

Din pacate, nici manageri priceputi nu prea exista, pentru ca nu exista nici un context in care acestia sa se poata pregati pentru meseria asta. De aceea exista multi artisti valorosi care nu sunt pusi in valoare la maximum sau, mai rau, sunt indrumati in directii total gresite de persoane care inteleg prin management artistic numai castigul imediat. De aici mi-a si venit ideea acestui program de training.

– De-a lungul anilor, au existat multi artisti care nu au stiut cam ce semneaza. S-a schimbat ceva de atunci?

– In continuare sunt multi artisti care nu stiu ce semneaza. Pe acestia si pe cei care vor veni dupa ei trebuie sa-i invatam sa ceara sfatul unor persoane cu experienta. Consultanta este unul dintre obiectele de activitate ale firmei pe care am infiintat-o. Oricine poate veni la noi cu un contract propus de o casa de discuri (sau manager/impresar) pentru a-l ajuta sa inteleaga exact ce scrie acolo. Iar odata ce a inteles despre ce este vorba va putea, cu ajutorul nostru sau fara, sa ia cele mai bune decizii in ce priveste contractul respectiv.

– Consultanta aceasta poate evita nerespectarea clauzelor contractuale?

– Aici este o problema cu doua taisuri, pe care o cunosc foarte bine, pentru ca am experienta atat intr-o casa de discuri, cat si ca manager artistic. In momentul in care un artist semneaza un contract si nu intelege ce contine acesta, isi poate inchipui colaborarea dintre el si casa de discuri total eronata. De aici, mai e un pas pana la declansarea conflictelor.

Pe de alta parte, este de la sine inteles ca fiecare casa de discuri isi va elabora contractele aparandu-si in primul rand propriile interese. Or, remediul pentru aceste lucruri este simplu: consultanta. Si spun raspicat pentru toti artistii: nu semnati nimic fara sa intrebati un om de specialitate ce contin contractele ce vi s-au pus in fata!

– Sa vorbim putin de promovare, unde intervine PR-ul. Cum arata domeniul asta in Romania?

– Nu prea bine. S-a impamantenit ideea ca agentul de PR este omul care baga multe stiri in presa si duce artistul, de-a valma, la emisiuni tv. Or, omul de PR al unui artist trebuie sa fie mult mai mult decat atat. E adevarat ca sunt si artisti care asta isi doresc, pentru ca nici lor nu le-a explicat nimeni cum sta treaba cu construirea imaginii. Un artist despre care se scrie numai ca -s-a taiat la deget- sau -si-a cumparat pantofi- va avea o imagine ieftina, in timp ce unui artist despre care se scrie -a umplut Sala Polivalenta pe bilete- sau -a fost ovationat de public in timpul unui concert live- ii va creste repede cota.

– Pai da, dar, in majoritatea cazurilor, cei care umplu sali pe bilete sunt la categoria -grea-. Exista sanse pentru ca muzica lor sa intre la posturile comerciale de radio?

– Prima conditie in a -face fata- acestor reguli este sa le cunosti. Exista niste motive foarte clare pentru care o piesa poate intra in difuzare sau nu la un anumit post de radio. Exista niste motive clare pentru care un organizator de spectacole va alege un artist sau altul pentru un concert pe care il produce. Nu spun ca aceste reguli sunt bune sau corecte. Insa exista si, daca le cunosti, vei sti sa te folosesti de ele in scopul pe care vrei sa-l atingi. Promovare nu este numai la hit-radio si, daca pentru foarte multe curente muzicale acestea au usile inchise, nu ne impiedica nimeni sa gasim cai alternative pentru a ajunge la publicul pe care il vizam. El este acolo si asteapta sa-i dea cineva atentie. Doar nu-ti inchipui ca toata tara asculta doar dance, pop si techno!

– Se va reusi vreodata eliminarea vedetelor de carton, care de fapt sunt niste carnuri servite in reviste pentru barbati sau ispite pentru -sponsori-?

– Esti dur… Nu, nu cred ca vedetele de carton vor disparea. Ele sunt necesare, pentru ca lumea trebuie sa aiba si de cine sa rada. Oare de ce crezi ca au atata succes publicatiile -de scandal-? Pentru ca functioneaza pe principiul telenovelei, dar cu personaje reale. Oamenii saraci au nevoie sa vada ca si cei care au bani mai multi ca ei pot sa fie prosti sau pot sa se faca de ras. Cine crezi ca respecta -carnea de tun- servita publicului in revistele de scandal? Numai ei, subiectele de barfa, isi pot imagina ca -orice publicitate e buna- si ca daca nu se scrie ceva, cat de mic, despre ei in publicatiile respective, -nu exista-. Sunt convinsa ca se va ajunge la o piata normala, iar numarul mare de evenimente alternative intareste acest lucru.

– Esti o persoana care se ocupa si de domeniul organizarii de spectacole. Care sunt tarele acestui domeniu in Romania?

– Din nou lipsa de profesionisti si de reglementari. Daca iti vine sa crezi, meseria de organizator de spectacole nu exista oficial si nici reglementari cu privire la persoanele care pot desfasura aceasta meserie. Practic, oricine isi infiinteaza o firma ce are in obiectul de activitate organizarea de spectacole poate sa se apuce sa le si organizeze. Am intalnit de-a lungul anilor foarte multi organizatori care habar n-aveau cu ce se mananca activitatea asta. Din pacate, sunt multi impresari care-si trimit artistii sa cante oriunde si in orice conditii atata timp cat li se plateste pretul cerut.

– De mult timp ma roade o intrebare: cand vom ajunge si noi sa avem concerte Rolling Stones sau U2? Vecinii au. Cu ce sunt ei mai destepti?

– Sunt mai destepti pentru ca au stiut sa-si construiasca o economie mai puternica decat a noastra. Astfel, ei castiga mai multi bani si isi permit sa plateasca biletele de intrare la aceste concerte. In plus, le mai raman bani sa cumpere si albumele trupelor cu pricina, care devin astfel interesate sa isi promoveze muzica si prin turnee in aceste tari. La noi, unde ultimul album U2 probabil ca n-a vandut mai mult de 10.000 de exemplare, de ce sa vina? Public doritor exista, insa acest lucru nu este suficient.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.