Manifestarile dedicate Anului Francofoniei – eveniment deschis oficial pe 20 septembrie 2005, inainte de ultimul concert al Festivalului International -George Enescu- – vor avea nevoie de o finantare de la bugetul de stat in valoare de circa 3,5 milioane de euro, fapt confirmat de Adrian Iorgulescu, ministrul culturii si cultelor, intr-un interviu acordat agentiei Mediafax.
-In opinia mea, suma va fi undeva in jurul a 3,5 milioane de euro. Cat vom avea, vom vedea. Ne facem proiectele, le definim financiar, pentru a merge la premierul Calin Popescu Tariceanu cu evaluarile aferente-, a spus Iorgulescu.
Pentru acest an, MCC va colabora cu Ministerul Afacerilor Externe si cu Institutul Cultural Roman pentru a aduce la Bucuresti spectacole de dans, teatru, muzica si filme din tari francofone.
Ministerul Culturii si Cultelor va participa la organizarea unor evenimente culturale cum ar fi: Marile Conferinte ale Francofoniei (ce debuteaza pe 30 ianuarie), concertul hip-hop francofon, programat pe data de 18 martie, concertul organizat pe 20 martie la Sala Palatului cu ocazia Zilei Internationale a Francofoniei, Festivalul de Teatru Francofon, Festivalul de Cinema Francofon si ciclul de forumuri -Etates generaux de la Francophonie-.
Tot in cadrul manifestarilor dedicate Anului Francofoniei, MAE si ICR vor colabora pentru traducerea in limba romana a unor carti reprezentative pentru cultura franceza si pentru aducerea la Bucuresti a unor trupe de teatru din Franta. In plus, in luna septembrie se vor organiza cel de-al 11-lea Summit al Francofoniei, Conferinta Ministeriala a Francofoniei si Consiliul permanent al Francofoniei. La aceste manifestari sunt asteptati sa participe 63 de sefi de state, dintre care 11 din tari membre ale Uniunii Europene.