Dupa o perioada de liniste, timp in care s-a turnat doar filmul francez -Jaquou le Croquant-, platourile MediaPro Pictures de la Buftea se pregatesc sa reintre in febra filmarilor, urmand sa gazduiasca o noua productie BBC.
-Sweeney Todd-, care va intra in productie luna viitoare, prezinta povestea unui criminal in serie din Londra secolului al XVIII-lea, rolul principal fiind detinut de actorul Ray Winstone, care a mai fost in Romania pentru filmarile pentru -Cold Mountain-.
Intr-un interviu publicat pe site-ul femalefirst.co.uk, Winstone regreta ca nu poate filma la Londra, considerand ca astfel au de pierdut muncitorii britanici. -Incepem sa filmam in august in Romania. E ironic, dar starea industriei britanice de film face sa nu ne putem permite sa filmam in Anglia, astfel ca strazile Londrei sunt recreate in Romania. E stupid. Inseamna ca 300 de oameni care ar fi lucrat la film si ar fi platit taxe in Marea Britanie sunt scosi din joc-, spune Winstone pe site-ul cu pricina. Actorul, in varsta de 48 de ani, are in palmares atat roluri pentru televiziune, cat si roluri cinematografice importante in filme precum: -Nil By Mouth-, -Cold Mountain- sau -King Arthur-.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane