Când a apărut pe sticlă în urmă cu mai mult de un deceniu, era timid și făcea tot posibilul să atragă de partea sa un public înfometat de divertisment și de tot ce era nou. A reușit să fie în prim-plan și să placă până când ajunsese să privească lumea de sus și să se creadă Zeus.
Atunci când și-a dat seama de greșelile făcute era mult prea târziu pentru a repara ceva din imaginea șifonată. A preferat să se retragă în plan secund o vreme, să mai tragă câte o cântare pe la nunți și să fie maestru de ceremonii la diverse evenimente mondene. Însă, în tot acest timp, nu a mai apărut pe sticlă acolo unde se simțea ca peștele în apă. Acum crede că a venit vremea lui și încearcă o întoarcere în prim-planul lumii mondene, aici, unde celebritatea își cere prețul său. Este vorba de cel care a schimbat de-a lungul timpului trei televiziuni și spune că s-ar întoarce oricând dar, deocamdată, nu sunt bani pentru ce vrea el. Este cel care a împlinit de curând 35 de ani și zice că este mult mai matur și a revenit cu picioarele pe pământ. Horia Brenciu zice că știe care este tranziția de la succes la decădere și, în momentul în care a aflat că cei cu care și-a petrecut atâția ani de zile cea mai mare parte din viață, l-au mințit și l-au făcut să se creadă bun, deosebit, deștept și de neprețuit, s-a înnegrit la față și a realizat că deși vremurile ceaușiste trecuseră de mult, el și echipa sa au fost cenzurați. Horia spune că nu a avut cunoștință despre acest aspect până ieri. Numai că nici el nu a vrut să afle toate aceste lucruri, mai ales că nu era adulat de toată lumea și mulți nu apreciau că depășise cu mult 100 de kilograme și că devenise chiar paranoic. Dincolo de toate aceste realități ce fac parte din trecutul lui, Horia crede că, de acum înainte, echipa pe care o are alături îi va spune când greșește și mai ales îi va aminti că nu a fost și nu este Zeus.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane