Home Monden Catrinel Sandu a revenit în România

Catrinel Sandu a revenit în România

DISTRIBUIŢI

Catrinel Sandu a revenit la începutul acestei săptămâni, din Florida. Fosta Bebelușă de la „Cronica Cârcotașilor” a avut ceva emoții pentru această călătorie, mai ales că a durat aproape 20 de ore și a fost însoțită de cele două fetițe, Sara (3 ani) și Lara Nicole, de numai 4 luni.
Soțul ei, tenismanul Gabriel Trifu, se afla deja de câteva zile în România. Sportivul a sosit mai devreme în țară, deoarece face parte din staff-ul meciului de Cupă Davis care se desfășoară în acest weekend, la Brașov. Catrinel și cele două fetițe pe care le are cu Trifu n-au venit în Capitală doar de dorul tenismanului, ci pentru a organiza un eveniment important în familie, botezul micuței Lara.
Chiar dacă locuiește de ani buni în Florida, unde Gabriel Trifu este antrenor de tenis, Catrinel a preferat de fiecare dată ca momentele importante din viața ei să fie sărbătorite în țara natală. Atât căsătoria cu Gabriel Trifu, cât și botezul primului lor copil au avut loc tot la București. Așa se va întâmpla și în cazul Larei, care va fi creștinată cel mai probabil după Paște.
Marți seară, Catrinel și fetițele ei au fost așteptate la aeroportul „Henri Coandă" de familia vedetei, cu flori. Imediat după ce și-a recuperat bagajele, blonda s-a urcat la volan și a pornit spre casa din Ferentari a părinților ei. Deși era obosită după atâtea ore de zbor și destul de tulburată de diferența de fus orar dintre SUA și România, Catrinel a preferat să conducă singură, decât să ia un taxi.

Geo Ioanid

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.