Publicatia britanica -The Telegraph- a alcatuit un top al celor mai vizionate filmulete care se gasesc pe internet. Sute de milione de persoane din intreaga lume au descarcat pelicule scurte care infatiseaza fie maimutareli din propriul dormitor, fie reclame cu vedete. Incredibil, dar si formatia romaneasca O-Zone a intrat in top, pe un onorabil loc doi.
Filmuletul de cateva minute cu un baiat petrecaret care pretinde ca manuieste o sabie din -Star Wars- este cele mai vizionat film de pe internet, arata cifrele care nu pot fi in nici un chip contrazise, scrie -The Telegraph-. Timp de doua minute, Ghyslain Raza invarte un bat metalic, motiv pentru care pustiul grasut a primit numele de Star Wars Kid. Filmuletul a fost inregistrat in Canada in 2003, iar colegii sai l-au postat imediat pe internet, ceea ce l-a transformat, aproape instantaneu, pe Raza intr-o vedeta . Clipul a fost vizionat de 900 milioane de persoane. Incredibil, stim. De asemenea, filmuletul a facut obiectul a numeroase editari si reeditari. Unele versiuni i-au oferit lui Star Wars Kid o sabie care pare rupta direct din seria celebra a -Star Wars-. Altii au transformat totul intr-o caricatura sau benzi desenate.
Pe locul doi in topul cu pricina se afla un clip in care un tanar ofera doritorilor propria versiune a hitului celor de la O-Zone, Dragostea din Tei. Sub denumirea generica -Numa numa-, parte a refrenului cantat pe tot mapamondul, filmuletul a fost vizionat de 700 de milioane de ori. Versiunea extrem de haioasa a melodiei, care nu respecta intocmai versurile originale, a fost inregistrata de adolescentul care joaca si rolul principal.
Pe locul trei al topului a intrat Paris Hilton, una din fiicele magnatului care detine lantul de hoteluri Hilton. Filmuletul a fost marcat cu -X- si se numeste -O noapte in Paris-. De altfel, mai nou, aventurile cantaretei au ajuns de multe ori pe prima pagina a tabloidelor din intreaga lume. Clipul a fost vizionat de 400 de milioane de ori si nu este greu de imaginat ce au avut de vazut cei care au navigat pe internet, mai ales ca Hilton are o tinerete extrem de tumultoasa.
Imediat dupa Paris Hilton se afla Kylie Minogue. Cantareata australiana, care a revolutionat industria muzicala cu revenirea ei in prim plan, a reusit sa atraga 360 de milioane de vizionari prin reclama pe care a filmat-o pentru compania producatoare de lenjerie intima Agent Provocateur.
Pe locul cinci, cu 350 de milioane de vizionari, se afla un clip filmat de o televiziune de stiri in 1970, care arata cum o balena moarta este aruncata in aer cu dinamita, dupa ce esuase pe o plaja din Oregon. Clipul a fost indelung contestat si multi au crezut ca este de fapt trucat si ca asa ceva nu s-a petrecut niciodata in realitate.