Incepand de maine si pana pe 22 iulie, orasul Santa Severina din Italia va gazdui spectacolul-recital intitulat -Cetateni de onoare ai poeziei romanesti-, regizat de Ion Caramitru, pe baza unor creatii reprezentative ale celor 14 laureati ai Premiului National de Poezie pentru Opera Omnia, precum Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Ana Blandiana, Stefan Augustin Doinas, Ilie Constantin si Emil Brumaru. Spectacolul a fost prezentat la Botosani pe 15 ianuarie, la 155 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu. Reprezentatia de atunci a avut loc in cadrul Zilelor Eminescu, eveniment ce cuprinde si decernarea anuala a Premiului National de Poezie.
In Italia, spectacolul va fi completat cu o recenzie asupra scriitorilor romani prezentati, sustinuta de Silvana Cojocarasu, precum si de un recital de muzica specifica regiunii Calabria. Proiectul este desfasurat de UNITER, Memorialul Ipotesti, Primaria Mangalia si Primaria Santa Severina, sub egida Institutului Cultural Roman, a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni din Ministerul Afacerilor Externe si a Ministerului Culturii.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane