Home Monden Cristi Puiu si Gabriel Sandru – doi romani printre -leoparzi-

Cristi Puiu si Gabriel Sandru – doi romani printre -leoparzi-

DISTRIBUIŢI

Cea de-a 58-a editie a Festivalului de Film de la Locarno isi va deschide portile la 3 august, organizatorii sperand ca editia din acest an sa bata recordul de audienta inregistrat in 2003 – 190.522 de spectatori.

Timp de 11 zile, cinefilii vor asista la o serie de manifestari ce vor culmina cu decernarea -Leoparzilor-. Printre programele speciale, publicate pe site-ul oficial al festivalului, putem aminti retrospectiva Orson Welles, master-class-ul de actorie sustinut de celebrul John Malkovich (care va primi si un premiu de excelenta) si decernarea -Leoparzilor de onoare- regizorilor Wim Wenders, Terry Gilliam si Abbas Kiarostami.

La editia din acest an, Romania este reprezentata de doi regizori – Cristi Puiu si Gabriel Sandru. Regizorul productiei -Moartea domnului Lazarescu- va participa la retrospectiva dedicata Scolii Superioare de Arte Frumoase de la Geneva, pe care a urmat-o in perioada 1992-1996. Aceasta retrospectiva este inclusa in cadrul sectiunii -Leoparzii de maine- si contine prezentarea a opt scurt-metraje realizate de fosti studenti. In cadrul acestui program special, Cristi Puiu va prezenta scurtmetrajul -Inainte de micul dejun-, realizat in 1995. De altfel, regizorul roman se bucura de o prezentare deosebita pe site-ul festivalului: -scurtmetrajele au fost realizate de studenti care de atunci au facut cariera in cinematografia elvetiana sau internationala, cum este cazul lui Cristi Puiu, care a obtinut anul trecut <Ursul de Aur> pentru scurt-metraj la Berlin, iar de curand, premiul sectiunii <Un Certain Regard> de la Cannes-.

Cel de-al doilea roman, regizorul Gabriel Sandru – proaspat absolvent al scolii de film din Zurich -, este inclus in competitia -Noi Talente Elvetiene- din cadrul aceleiasi sectiuni -Leoparzii de maine-, cu filmul sau de diploma intitulat -Concluzie-. Scurtmetrajul, produs anul acesta in colaborare cu U.N.A.T.C Bucuresti, ii are in distributie pe Ana Ularu, Emilia Dobrin si Emil Hostina. Festivalul de la Locarno se incheie la 13 august.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.