Nicoleta Luciu, proaspătă mămică de tripleți și mamă a încă unui băiețel de trei ani, pare să nu fi căpătat suficientă experiență în ale îmbăiatului cu primul ei copil. Deși a fi mamă de tripleți nu este tocmai cea mai ușoară sarcină din lume, Nicoleta nu este cea mai răbdătoare persoană când vine vorba de baia zilnică a bebelușilor. La una din numeroasele băi filmate de echipa de la Pro Tv sau de la Acasă Tv acasă la tripleții lui Luciu, aceasta nu a dat tocmai un exemplu bun de masaj și de baie pentru copii.
{flv}2011-12-19_atac1{/flv}
{flv}2011-12-19_atac2{/flv}
După ce l-a lăsat pe Cătălin Măruță, venit să ajute și să filmeze baia tripleților, în chiloți, Nicoleta a dat dovadă de asprime nu doar cu prezentatorul Happy Hour, ci și cu Kevin, Karol și Kim, care au fost supuși unui masaj mai mult decât dureros. Contrar recomandărilor medicilor pediatri, Nicoleta și-a masat cei trei copii printr-o metodă numai de ea știută, de parcă cei mici ar fi avut celulită și ar fi vrut să-i scape de ea din câteva mișcări. „Tortura” tripleților a fost filmată continuu, iar masajul, care se presupune că trebuie să îi relaxeze și să le stimuleze respirația și circulația, părea mai degrabă un chin pentru fiecare dintre cei trei micuți. Roșii ca racul, după ce mama lor i-a tras de brațe și de picioare de parcă ar fi fost de jucărie, Kevin, Karol și Kim au intrat apoi, pe rând, în băiță, unde ritualul a fost, de asemenea, făcut pe dos. Deși, în mod normal, copiii se spală mai întâi pe față și apoi pe spate, la funduleț, Nicoleta i-a spălat mai întâi la fund, iar apoi le-a dat pe ochi.
Medicii pediatri și specialiștii în domeniu recomandă ca masajul bebelușilor să fie ferm, dar blând, total opus metodei Luciu, care a fost nu fermă, ci dură, nu blândă, ci aspră și grăbită. Mai mult, aceasta părea să îi lase fără respirație pe micuți când îi masa pe spate cu ulei, cu mișcări rapide și dureroase, deși ele ar trebui să fie lente și relaxante.
Majoritatea copiilor se relaxează la baie și par chiar încântați, problema fiind la îmbrăcat, dar tripleții Nicoletei Luciu au plâns continuu, semn că acel contact cu mâinile mamei, care se presupune că este foarte important, pentru ei a fost un chin.
Iar pentru ca totul să fie încununat cu o glumă proastă, Nicoleta i-a spus cameramanului să nu o filmeze în detaliu pe micuța Kim pentru că atunci când va poza goală nu va mai avea niciun secret de arătat. Evident, aluzia erotică la fiica ei de numai două luni nu poate fi nici morală, nici o „glumiță potrivită” cum ar fi tentată Luciu să creadă.
Georgiana Moroșan