Drama ziaristului roman se accentueaza in momentul in care este pus sa iasa din rutina zilnica, o rutina care il obliga sa scrie chiar daca nu vrea, sa promoveze chiar daca nu este necesar, uitand parca sa respecte adevarata valoare. Ziaristul monden din Romania moderna arunca zi de zi cuvinte de umplutura in niste pagini care nu educa, nu prezinta decat foarte rar realitatea asa cum este ea… trista si se supune unor reguli imbecile dominate de o stralucire 100% fabricata, de un vedetism oribil, cu exponenti pe masura.
Ziaristul roman se uita prostit la dezbateri despre manelisti, asista neputincios la valul domnisoarelor care nu mai stiu ce sa faca pentru un articol la gazeta si uita! Uita ca de fapt in ograda sa intra si destinele unor adevarati artisti care, prin munca lor, au reusit sa-i ofere o educatie. Si uite asa, in aceasta uitare, ziaristului roman ii cade brusc tavanul in cap: Dan Spataru a decedat in urma unui stop cardiac, la doar 64 de ani!
In fata unei astfel de vesti ramai blocat pentru cateva clipe, nestiind parca ce sa crezi: sa fie adevarat? Nu se poate! Dan Spataru este peste tot: la nunti, la petreceri, in cluburi… Trist, dar adevarat: aceasta stea a trecut in nefiinta ieri dimineata, fara sa-l mai fi vazut cineva pe sticla vreunui post de televiziune de foarte multa vreme.
Asa este, nu ne intereseaza, pentru ca daca nu-si dezvelesc trupurile intru slava erotismului ieftin si nu umbla la toate evenimentele mondene, marii artisti ai Romaniei – care traiesc de azi pe maine din niste pensii derizorii – nu exista!
Abia in momentul in care se sting mai sunt bagati in seama, iar mass-media le acorda pagini intregi sau emisiuni speciale in timpul carora cei care provin din aceeasi generatie cu ei reapar pe sticla pentru a-si exprima regretul profund.
Ce urata-i viata! Ce lasi suntem! Lasam sa treaca pe langa noi niste oameni care ne-au incantat copilaria, niste artisti care umpleau salile intr-o perioada grea si ne ocupam de avalansa de avortoni care poarta fara merit titulatura de artisti.
Ar trebui sa ne fie rusine!
Rusine de noi, dar mai ales de pseudoindustria muzicala romaneasca, un monstru modern care propaga incultura pe linie si valorile de carton.
Ar trebui ca macar acum sa ne gandim ca ceva se va schimba, chiar daca romanii vor asculta in continuare piese celebre din repertoriul marelui artist precum: -Drumurile-, -Tarancuta, tarancuta-, -Te asteapta un om-, -Maicuta mea- sau -Trecea fanfara militara-.
Chiar daca s-a stins mult prea devreme, legenda lui Dan Spataru va continua, gratie pieselor sale care nu vor muri niciodata. De altfel, asa se vede adevaratul artist: prin ceea ce lasa in urma. Cei de acum, cand vor ajunge la varsta maestrului, nu vor mai reprezenta nimic, iar lumea isi va aduce aminte, poate, de ei cam asa: -Asta nu era fata aia cu silicoane?- Dan Spataru a fost cel mai iubit artist roman in ultimii 30 de ani, un artist sobru, modest si serios, un om care avea o singura arma: muzica. Restul nu mai conta, pentru ca Dan Spataru a fost un cantaret de aur al muzicii romanesti, o adevarata vedeta a acelor vremuri. Odihneasca-se in pace…
Aduceri aminte
Dimineata zilei de ieri a fost dominata de stirea disparitiei marelui cantaret.
Fostii sai colegi si prieteni au vorbit despre Dan Spataru cu respect, fiind vadit emotionati.
Invitat la stirile Antenei 1, Alexandru Arsinel – care a facut armata la Medgidia impreuna cu Dan Spataru – a declarat: -Dan a fost cel mai iubit cantaret de muzica usoara de la noi si, totodata, un om de o compozitie speciala: foarte serios, modest si profesionist. La vremea aceea (anii *70 – n.r.) as fi vrut sa am succesul lui Dan. El a fost un fenomen artistic in Romania. Nu exista concert la care sa nu fie insotit de politia calare-.
Dan Spataru si Alexandru Arsinel au debutat impreuna in anii *60, pe scena Conservatorului.
Ultimul premiu primit de regretatul cantaret a fost -Premiul Publicului- acordat la editia din acest an a Festivalului Callatis. Ultimele sale aparitii discografice sunt: -Drumurile tineretii- (Electrecord/1996) si -Best Of- (Electrecord 2002).
