Home Monden Dana Rogoz, cu bagajele la ușă

Dana Rogoz, cu bagajele la ușă

DISTRIBUIŢI

Dana Rogoz face parte din valul de viitoare mămici ale showbiz-ului românesc din anul 2014. Sarcina ei intră pe ultima sută de metri, vedeta având termenul-limită săptămâna viitoare, când este programată pentru cezariană. Aceasta a împărtășit de curând ultima experiență la ecograf, înainte de a-și ține în brațe bebelușul. Simt că se apropie momentul…Azi am fost la doctorița mea la ultimul control ecografic de dinaintea sarcinii. Asta pentru că cezariana am programat-o săptămâna viitoare, ca să fiu cât mai aproape de săptămâna 39 calendaristică. Cert e că azi am fost foarte emoționată la ecografie, tocmai pentru că știam că e ultima. Și că data viitoare o să-l văd direct în brațele mele”. În timpul controlului, Dana Rogoz a fost uimită să afle că bebelușul ei se grăbește să vină pe lume, acesta așezându-se în poziția corespunzătoare nașterii dar și că durerile pe care le acuza de câteva zile nu erau simple dureri, ci chiar contracții. „Gândul e copleșitor. Iar emoțiile mele firești au fost dublate de vestea că …deja am contracții! Adică durerile pe care le-am simțit în ultima săptămână și pe care mă feream să le numesc contracții sunt semnul că Perfectu' nostru s-ar putea să vină mai repede decât era plănuit. Pe scurt, doctorița a început fraza cu «Dacă la noapte…mă suni!»”. Așa se face că imediat ce a ajuns acasă, vedeta s-a pus pe împachetat cele de trebuință pentru zilele ce le va petrece la maternitate după naștere și și-a așezat bagajele la ușă, fiind sigură că este totul aranjat, „în seara asta mi-am făcut bagajul pentru spital, pe bune. Până acum parcă mă jucam de-a bagajul, dar acum chiar e făcut pentru situațiile de urgență”, a scris Dana pe blogul personal. Îi dorim naștere ușoară și sănătate atât ei, cât și bebelușului.

Foto: danarogoz.one.ro

Andreea Sîmbotin

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.