Azi nu mai este loc pentru cancanuri ieftine, cumetrii desuete si -mici atentii- oferite dintr-un vedetism absurd. Azi nu mai e loc de clisee tampite aruncate la posturile de televiziune de pseudoartisti in care se pompeaza zeci de mii de euro, intru slava profitului rapid! Nu, azi este momentul sa meditam din nou, pentru ca muzica romaneasca a mai pierdut o voce. Si nu o voce oarecare, aranjata de doua-trei efecte de studio, ci probabil singura voce feminina veritabila din rock*n*roll-ul autohton. Laura Stoica! Un destin care s-a curmat mult prea devreme…
O cariera de 16 ani si un posibil viitor fericit in rolul de mama! Toate acestea au disparut joi seara intr-o fractiune de secunda, pe DN2, in dreptul localitatii Sinesti. Un impact violent, care s-a soldat cu pierderea a trei vieti omenesti: Laura Stoica, Cristian Margescu (logodnicul ei) si soferul celeilalte masini. Atat si nimic mai mult! Acum, pentru o perioada, muzica autohtona va plange aceasta pierdere. Apoi, lumea va uita…
-O drama absurda-
Reactiile fostilor colegi nu au ezitat sa apara, toti fiind marcati de aceasta veste tragica.
-Sunt prea multe pierderi in ultimul timp. Practic, nici acum nu am cum sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu se mai afla printre noi, mai ales ca Laura, in formatia Proconsul, a fost o colega foarte buna, in barul Melody, sase zile pe saptamana-, a spus Bodo.
-Cuvintele nici nu pot descrie ceea ce simt. O stim de 18 ani, am cantat impreuna, am fost in turnee impreuna. Raman la parerea ca este o drama absurda. Era singura voce rock adevarata din Romania, o prezenta extrem de plina de viata cand urca pe scena. Se lumina scena cand aparea ea-, a declarat Paul Ciuci, membrul trupei Compact.
-Eu raman la ideea ca Dumnezeu ii ia pe cei pe care ii iubeste. Cred ca are nevoie de o gasca de cantareti, acolo sus, sa-i mai descreteasca fruntea. Lumea muzicii a ramas mult mai saraca fara Laura Stoica-, a adaugat acesta.
Cea mai buna solista pop-rock in 1991
Laura Stoica era nascuta la 10 octombrie 1967. Ea s-a lansat la inceputul anilor *90 pe scena Festivalului Mamaia. Intre anii 1987-1991, artista participase la toate concursurile muzicale pentru tinere talente din Romania. In anul 1991 a fost declarata cea mai buna solista pop-rock, iar piesa -Un actor grabit- a fost considerata melodia anului. Albumul de debut, cu acelasi nume, a aparut un an mai tarziu. Au urmat -Focul- (1994), -Nici o stea- (1997) si -Oameni de zapada- (1997).
In anul 2000, Laura Stoica a absolvit Facultatea de Teatru, Sectia Arte, din cadrul Universitatii Ecologice Bucuresti, la clasa Adrianei Popovici.
In acest an, Laura Stoica urma sa nasca in septembrie si intentiona sa lanseze un nou album. Destinul insa nu a vrut asa! Dumnezeu sa o odihneasca!