Supervedetele country, fetele de la Dixie Chicks, au fost -cenzurate- de o mare parte a posturilor de radio americane, dupa ce una dintre ele a criticat pozitia lui George W. Bush in privinta Irakului.
Si astfel, cele trei fete au aflat ca difuzarile de pe posturile de radio axate pe genul country au scazut cu 29%, iar pe reteaua generala americana, cu 20%, conform unor statistici oficiale.
Mai mult decat atat, CD-urile trupei texane au fost arse, distruse si chiar sfaramate cu ajutorul unui buldozer, intr-un eveniment organizat de un post de radio din Louisiana.
Tot scandalul a inceput la Londra, cand Natalie Maines, una dintre Dixie Chicks, s-a simtit rusinata de faptul ca presedintele american provine din statul Texas.
Imediat dupa aceasta declaratie, posturile de radio au spus ca au fost asaltate de mesaje de protest fata de trupa.
Mediabase, care se ocupa de monitorizarea serviciilor radio din Statele Unite, a raportat ca numarul difuzarilor pieselor Dixie Chicks a scazut dupa declaratia cu pricina, de aproape cinci ori intr-o singura saptamana.
Rich Meyer, presedintele Mediabase, a declarat: -Posturile de radio reflecta in general starea de spirit a natiunii. Daca posturile isi dau seama ca ascultatorii sunt suparati pe Dixie Chicks, trebuie sa-si ia toate masurile de rigoare-.
Meyer a mai spus ca imaginea grupului s-a mai imbunatatit dupa ce Natalie Maines si-a prezentat public scuzele pentru acele declaratii.
Ea a spus: -Ca orice cetatean american care este ingrijorat, imi cer scuze fata de presedintele Bush, pentru ca remarcile mele au fost lipsite de respect. Vreau doar sa se gandeasca la toate alternativele inainte ca soldatii si copiii americani sa isi piarda viata. Imi iubesc tara si sunt o americanca mandra!-.
In ciuda scoaterii lor din play-listul posturilor de radio, albumul fetelor de la Dixie Chicks nu a cazut de pe prima pozitie a topurilor de muzica country din Statele Unite.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane