Home Monden Dj Vadim aduce proiectul One Self la Bucuresti

Dj Vadim aduce proiectul One Self la Bucuresti

DISTRIBUIŢI

Cand spui Dj Vadim, asociezi imediat doua elemente: curentul hip-hop si labelul britanic Ninja Tune. Producator, impresar, organizator de concerte si prezentator de radio, Dj Vadim este unul dintre cei mai activi sustinatori ai curentului hip-hop in Marea Britanie. Din 1996 si pana in prezent, el a lansat patru albume solo si a remixat piese pentru The Cure, Gus Gus, Paul Wller si Dj Krush. Ce se stie mai putin despre cariera lui Vadim este existenta proiectului One Self, ce ascunde in spatele sau o gasca de veterani care, sub titulatura -The Russian Percussion-, a sustinut in ultimii sase ani peste 600 de concerte. Ei bine, pe 2 iulie, Fundatia Phoenix aduce in club Escape din Capitala acest proiect inedit, One Self, format din Dj Vadim, Yarah Bravo, o cantareata ce poseda o voce afrodisiaca, si Blu Rum 13 – un MC originar din New York, cu o voce baritonala ce nu poate trece neobservata. In cei 10 ani de activitate, Blu Rum 13 a colaborat cu Kid Koala si The Fugees. In concerte, cei trei sunt acompaniati la congas, bongos si timbale de The Groove Gangsta Pete, un percutionist care a activat alaturi de muzicieni de valoare precum James Brown, The Dust Brothers sau Fatboy Slim. Sub aceasta formula, One Self a lansat albumul -Children of Possibility-, un material de hip-hop experimental, cu influente soul, ce include single-ul -Blue Bird-, considerat de multi critici ca fiind un nou -Killing Me Softly-. In deschiderea concertului One Self de la Escape (2 iulie), fanii hip-hop-ului experimental ii vor putea urmari pe Khidja Clouds Society, impreuna cu Vexx (unul dintre cei mai originali MC din Romania). Potrivit organizatorilor, pretul biletelor este de 30 RON.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.