Cea de-a XVII-a editie a Festivalului de Dramaturgie Contemporana de la Brasov, programata in perioada 18-25 noiembrie, va reuni peste 10 spectacole din Bucuresti, Brasov, Arad, Braila si Chisinau. Cu aceasta ocazie, spectatorii vor putea asista la doua montari diferite ale controversatului text al Nicoletei Esinencu -Fuck you, EU.ro.PA!-, realizate de Teatrul -Eugen Ionescu- din Chisinau (regia Valeriu Pahomi) si Teatrul -Sica Alexandrescu- din Brasov (regia Claudiu Goga). Cea din urma punere in scena va fi prezentata in afara concursului.
Un alt spectacol din Chisinau, -Steaua fara nume- de Mihail Sebastian (regia Petru Vutcarau), va putea fi urmarit pe 17 noiembrie, in timp ce deschiderea oficiala a festivalului va avea loc a doua zi, cu -Marchizul de Sade- de Doug Wright, o productie a Teatrului Odeon, regia fiind semnata de Beatrice Rancea. Alte teatre bucurestene care participa cu piese contemporane sunt: -Nottara- – -Vizitatorul- de Eric Emmanuel Schmitt (regia Claudiu Goga) si -Billy schiopul- de Martin McDonagh (regia Vlad Massaci), Comedie – -Nepotu*- de Adrian Lustig (regia Horatiu Malaele) si Mic – -mady-baby.edu- de Gianina Carbunariu si -Cum gandeste Amy- de David Hare (regia Catalina Buzoianu).
In ultima zi a festivalului, decernarea premiilor va fi urmata de o reprezentatie cu recenta premiera a Nationalului bucurestean -Inima de caine- dupa Mihail Bulgakov, regia Yuriy Kordonskiy.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane