Home Monden Filmul romanesc are sanse minime de a fi bagat in seama

Filmul romanesc are sanse minime de a fi bagat in seama

DISTRIBUIŢI

Filmul romanesc a avut anul acesta un reprezentant de marca la Oscarurile Europene ce s-au decernat la sfarsitul saptamanii trecute la Barcelona.

Diana Dumbrava a fost singura actrita romana care s-a aflat printre invitatii celebrei Gale European Academy Awards. Membra a Academiei Europene de Film, actrita a fost, dupa cum se stie, si ambasadoare a primului Festival International de Film al Bucurestiului – BIFEST, rolul sau fiind acela de a promova festivalul in afara si de a invita nume mari ale cinematografiei mondiale la editia din 2005.

BIFEST limited edition cu filmul lui Wong Kar-wai

Festivitatea de decernare a Oscarurilor Europene de la Barcelona reprezinta unul dintre momentele de referinta din agenda cinematografica mondiala. Actrita Diana Dumbrava a fost anul acesta la Barcelona, in calitate de ambasador al BIFEST, unde a avut rolul de a populariza festivalul si de a invita mari nume ale cinematografului mondial la editia 2005. Dupa cum se stie, la prima editie a BIFEST, desfasurata luna trecuta, invitat de onoare a fost celebrul regizor american Anthony Minghella.

Mai mult, Diana Dumbrava tocmai s-a intors de la Barcelona cu o veste importanta pentru intreaga echipa BIFEST. Astfel, un important premiu – -Non European Film 2004 – Prix – Screen International- – a fost acordat filmului -2046- al lui Wong Kar-wai, film prezentat in premiera romaneasca la BIFEST. In acelasi timp, in Germania, actrita de origine romana Alexandra Maria Lara, protagonista filmului -Der Untergang- (-Caderea- ), in regia lui Oliver Hirschbiegel (prezentat la Bucuresti in Gala de inchidere), a castigat premiul *Woman of the year – Wahl 2004-, in cadrul categoriei -Film National- pentru rolurile din -Der Untergang- si -Cowgirl-. Ea a fost premiata alaturi de nume sonore precum Angelina Jolie, Diane Kruger si Heidi Klum.

Cele doua succese i-au facut pe organizatorii BIFEST sa demareze deja pregatirile pentru editia din 2005 a festivalului. Mai mult, cinefilii romani vor avea parte chiar de un BIFEST limited edition in saptamanile urmatoare care va reprograma filmul lui Wong Kar-wai distins la Barcelona

-Ne bucura <flerul> echipei de selectie a sectiunii Panorama – BIFEST-, a declarat presedintele festivalului, scenaristul si criticul de film Lucian Georgescu. -Am primit multe mesaje de felicitare, dar si unele de repros dupa festival, principala obiectie fiind privarea unui public mai larg de a vedea ultima bijuterie a lui Wong Kar-wai. Iata de ce am decis, cu sprijinul companiei Prooptiki, distribuitorul regional al filmului, sa organizam in saptamanile urmatoare un BIFEST limited edition, care va reprograma <2046>-.

Doar doua scurtmetraje romanesti au fost nominalizate

Anul acesta, la Barcelona, marele castigator a fost -Gegen die wand-, filmul regizorului Fatih Akin, ce urmareste povestea unei femei de origine turca care locuieste in Germania si lupta pentru a scapa de strictetea vietii specifice islamismului. Un alt film premiat la Barcelona a fost -Mar Adentro-, pentru care Alejandro Amenabar a fost desemnat cel mai bun regizor, iar Javier Bardem – cel mai bun actor, pentru rolul unui barbat paralizat care-si cere dreptul sa moara. Bardem a fost premiat pentru aceeasi partitura si la Festivalul de la Venetia. Imelda Staunton a castigat titlul de cea mai buna actrita pentru rolul Vera Drake, o femeie care militeaza pentru dreptul de a avorta. Si ea a primit acelasi premiu la Venetia. Marele invins al corespondentului european al Premiilor Oscar a fost -Mala education-, al lui Pedro Almodovar, care, desi a starnit nenumarate discutii si controverse de la lansarea la Festivalul de la Cannes in primavara, nu a castigat la nici una dintre cele sapte sectiuni la care a fost nominalizat. Penelope Cruz a fost o alta castigatoare, dar la sectiunea de premii ale publicului, ea fiind aleasa de cinefili din toata Europa drept cea mai buna actrita pentru rolul din -Non ti muovere-, in regia lui Sergio Castellitto. Cel mai bun regizor, in viziunea publicului, a fost turcul Fatih Akin, pentru acelasi -Gegen die wand-.

Din pacate, filmul romanesc a fost slab reprezentat la Oscarurile Europene de la Barcelona. Astfel, numai doi tineri regizori romani au reusit sa fie nominalizati anul acesta la categoria scurtmetraj, Cristi Puiu si Cristian Nemescu.-Suntem o tara mica, abia daca ne vedem pe harta, iar sansele ca filmul romanesc sa fie bagat in seama in afara sunt aproape minime-, crede actrita Diana Dumbrava, ambasadoarea filmului romanesc, anul acesta, la Barcelona.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.