La o zi dupa spectacolul -Don Quijote-, cu Alina Cojocaru si Johan Kobborg in rolurile principale, Sala Mare a Palatului va gazdui un alt eveniment de exceptie, opera fiind inlocuita de aceasta data cu sunetele de chitara, castanete si rochii cu volane, intr-un spirit 100% latin. -Flamingo Pasion-, spectacol sustinut de Angel Munoz in premiera in Romania, reprezinta o incursiune de 90 de minute in arta Flamenco. Evenimentul, organizat de compania Events, este programat joi, 8 decembrie, de la ora 19.00.
Potrivit organizatorilor, biletele pentru acest spectacol extraordinar se vor pune in vanzare incepand din 14 noiembrie la casa de bilete a Salii Palatului, pretul osciland intre 40 RON si 150 RON, in functie de pozitionarea in sala.
Emotii, pasiune si mister
Cu ocazia acestui spectacol, iubitorii acestei arte vor descoperi o imbinare perfecta de dans, chitara si voce, traditia si modernul artei Flamenco dandu-si intalnire pe aceeasi scena.
Alaturi de Munoz, pe scena Salii Mari a Palatului va mai dansa si sotia sa, Charo Espino, cu care a realizat spectacole in toata lumea, lasand publicul fara rasuflare datorita expresivitatii si extraordinarei stari emotionale pe care o degaja dansul lor.
Pe scena, cei doi vor fi insotiti de dansatorii Maribel Espino si Inmaculada Ortega, chitaristii Antonio Espanadero si Manuel Perez, vocalistii Roberto Lorente si La Tremen si de percutionistul Nacho Lopez.
Un element important al acestui spectacol este ca atat Munoz, cat si sotia sa, dar si restul dansatorilor, isi vor asuma anumite miscari pe scena, punandu-si sentimentele si starile emotionale provenite din experienta personala in performanta artistica, expunandu-si astfel si vulnerabilitatea. In plus, masculinitatea vocala si virtuozitatea miscarilor trupului sunt subliniate prin suspine, gesturi sau expresii intense, ce pot avea un efect cutremurator asupra publicului. Or, exact aceste pauze, rasuflari, suspine, miscari ale trupului sau ale fetei, expresie a maniei sau durerii, vor transforma evenimentul -Flamenco Pasion- intr-un spectacol plin de pasiune si mister.
Va fi un regal de Flamenco adevarat, total diferit de ce se practica la celebrele -fiestas- populare sau, mai nou, in discoteci si cluburi.
De la Paco Pena la Maria Pages
Nascut la Cordoba in 1973, Angel Munoz a fost initiat de maestrul Inmaculada Luque, dupa absolvirea Conservatorului de Dans intrand in Compania Ziryab Danza, condusa de Javier Latorre. Debutul sau ca solist s-a inregistrat o data cu spectacolul bazat pe -Forta destinului- de Verdi, cu care a facut numeroase turnee in Europa. Au urmat roluri in -La Traviata- si -La del Soto del Parral- sau roluri in diferite seriale de televiziune. Dupa premiile obtinute la Festivalul National de Dans -La Mejorana- si la Concursul National de Arte Flamenco de la Cordoba, in 1994, Munoz obtine un rol principal in compania lui Jose Antonio si a chitaristului Paco Pena. In plus, participa si la spectacolul -Universo Flamenco-, realizat pentru a-l rasplati pe chitaristul Mario Cortes.
Cu toate acestea, cel mai important moment din cariera sa este turneul international in care a acompaniat-o pe Maria Pages. In prezent, Angel Munoz este si profesor, incercand sa insufle elevilor sai dragostea pentru muzica si dans ca un suport al miscarii, predand o tehnica speciala de control al corpului pe scena pentru a se ridica deasupra tuturor prin personalitatea pe care o are.