Florin Piersic si-a sarbatorit, luni, ziua de nastere si 45 de ani de la debut, printr-un spectacol ce a imbinat un concert -Peer Gynt- cu momentele invitatilor, desfasurate la Teatrul National din Bucuresti, pe scena unde sarbatoritul va reveni in curand.
In ziua in care a implinit 67 de ani, Florin Piersic s-a intors la -Peer Gynt-, rolul cu care debutase pe cand avea 22 de ani, la Studioul Casandra.
De data aceasta insa, nu a fost un spectacol de teatru dupa piesa lui Henrik Ibsen, ci un concert pe muzica de Edvard Grieg, sustinut de Orchestra Filarmonica, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu.
In rolul de povestitor si recitator, Florin Piersic a dat viata unor fragmente-cheie din itinerariul straniu si complicat, real si supranatural al lui Peer Gynt.
Spre final, actorul a fost acompaniat de soprana Camelia Vaduva-Clavac si aplaudat in picioare de o sala plina pana la refuz.
Concertul a fost precedat de alte trei ore de spectacol, in care sarbatoritul-amfitrion a facut publicul sa izbucneasca in ras sau sa se emotioneze, prin iscusinta de a povesti ce a vazut, ce a auzit si ce i s-a intamplat in cei 45 de ani de teatru.
-Dati-mi voie sa fiu eu insumi, cel pe care il stiti-, le-a cerut Florin Piersic spectatorilor de la bun inceput, dupa ce s-a oprit intr-un colt al scenei, s-a apropiat parca timid de microfon si si-a facut semnul crucii.
-Trebuie sa ma intorc la Teatrul National. Mi-e dor de teatru-, a spus Florin Piersic.
Florin Piersic a absolvit Institutul de Teatru in 1957, intr-un spectacol -Peer Gynt-, realizat de Dinu Cernescu. Dupa un stagiu la Teatrul din Piatra Neamt, a debutat la Teatrul National din Bucuresti, la doi ani dupa absolvire.
A fost primul din promotia sa care s-a intors in Bucuresti. A avut rolul titular din -Discipolul diavolului-, dupa care au urmat -Tragedia optimista-, -Din jale se intrupeaza Electra-, -Oameni si soareci-, -Orfeu in Infern-, -Dulcea pasare a tineretii-, -Napasta-, -Vedere de pe pod-, -Idiotul-, -Apus de soare-, -Macbeth-, -Act venetian-, -Masina de scris-, -Danton-, -Zbor deasupra unui cuib de cuci- si -Mostenirea-.
In cinema, a debutat cu -Aproape de soare-, iar apoi a devenit interpretul preferat al peliculelor Ion Popescu Gopo, precum -De-as fi Harap-Alb-.
Florin Piersic a jucat unul dintre rolurile principale in prima coproductie romano-franceza, -Ciulinii Baraganului-, dupa care au urmat peste 20 de filme, printre care si celebra serie, in care a interpretat rolul eroului -Margelatu*-.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane